Cel mai repetat reproş care se aduce „regimului” Băsescu este legat de pauperizare şi nedreptăţi sociale. Pauperizarea populaţiei, atâta câtă e, s-a produs şi din cauza austerităţii impuse de guvernul Emil Boc în anii de criză din al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu. Austeritatea asta, manifestată nu doar în mediul bugetar, ci şi (lucru despre care se vorbeşte mult mai puţin, din păcate) în cel privat, ne-a coborât nivelul de trai şi, ce e mai neplăcut, ne-a limitat orizontul speranţelor. Tocmai când credeam c-am scăpat la oala cu smântână, ne-am trezit că vine unul mic şi-al dracului şi ne-o ia de sub nas... Ciudă, nervi, antipatie, foame, frustrare, revoltă, ură, dorinţă de răzbunare, o întreagă încrengătură de sentimente amestecate au dominat lumea celor care s-au considerat nedreptăţiţi. O lume suficient de numeroasă ca să-i facă pe guvernanţi s-o bage în seamă.

Şi totuşi, guvernul şi partidul conduse de Emil Boc n-au sesizat frustrarea şi n-au reacţionat. N-au înţeles că nu atât sărăcia îi scoate pe oameni din minţi, cât nedreptăţile sociale. Nu poţi, nu ai voie să clamezi şi să impui austeritate doar pentru o categorie socială, nu ai voie să perpetuezi clase sociale privilegiate, când tu ceri solidaritate şi reţinere tuturor românilor. O societate în care mai bine de 70% dintre oameni trăiesc la limita decenţei şi demnităţii nu are cum să suporte „zbenguielile” unei clase de privilegiaţi, întreţinută din taxele şi impozitele plătite de lumea amărâtă sau din afaceri ilegale ignorate de legile şi instituţiile statului. Este şi motivul pentru care PDL şi Traian Băsescu au coborât atât de drastic în sondaje; nu „sapa de lemn”, ci nedreptatea socială şi bătaia de joc i-au revoltat pe români.

Ei, şi ca să dăm un exemplu despre cine şi cum ne-a mâniat, iată o întâmplare cu o doamnă bugetară, o funcţie şi-o leafă: doamna se numeşte Angela Toncescu, funcţia era de şefă la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (nimeni nu ştie ce-i asta şi cu ce se ocupă, dar trebuia să aibă un nume...), iar leafa doamnei era de 29.000 de euro pe lună! Sus-numita a luat aproape 2 milioane de euro între 2006 şi 2011, şi-ar mai fi vrut 5 ani de „domnie” pe banii noştri, dar n-a mai ţinut figura, a fost dată afară şi s-a refugiat... unde altundeva decât în sânul primitor al „partidului refugiaţilor”, poreclit şi UNPR. Este vicepreşedintă la acest partid aflat la Putere, cum altfel.

Inutil să vă spun că pentru banii ăştia doamna nu făcea mai nimic, dar interesant este că nici n-ar fi fost băgată în seamă dacă n-ar fi refuzat să-şi declare salariul (ştia ea de ce...), ceea ce i-a pus pe gânduri pe cei de la Curtea de Conturi, care într-un final au decis un control la Comisia cu pricina şi-au descoperit acolo mai multe fapte penale şi, în general, multă risipă pe banii statului.

Ei bine, această doamnă Toncescu nu-i singura care câştigă sume uriaşe de la buget fără să facă nimic, în timp ce guvernanţii ne cer să strângem cureaua şi să fim solidari în austeritate. Aici e aiureala şi „nepotrivirea de caracter”, nu poţi cere unora să se sacrifice, în vreme ce alţii huzuresc fără să facă nimic, huzur alimentat din nişte bani care ar trebui să aibă alte destinaţii.

Nedreptăţi de genul ăsta sunt moştenite, nu le-a născut guvernul Boc (oricum, nu le-a născut pe toate), dar Emil Boc ar fi trebuit să le termine sau măcar să le împuţineze. Ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că, de pildă, la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a venit alt şef, cu acelaşi salariu... Normal, nu? Asemenea salarii şi asemenea nedreptăţi vor exista atâta timp cât funcţiile astea vor fi stipendiate politic.

E greu să faci dreptate, e aproape imposibil. Dar trebuie măcar să încerci să faci puţină dreptate şi să renunţi la propăşirea partidului din lefurile nesimţite ale unor şefi de instituţii inutile – mă rog, instituţiile astea s-ar putea să aibă un rost, dar lefurile şefilor sigur sunt nesimţite... Câştigi nişte bani pentru partid (nu cred că salariul de 29.000 de euro intra în totalitate în buzunarul d-nei Toncescu), dar pierzi încrederea electoratului. Astfel de nedreptăţi, astfel de excese produc revoltă şi frustrări ireparabile la nivelul electoratului. Merită?!