Am observat o lipsă totală de apetenţă pentru campania asta electorală. Nu că m-ar surprinde, de fapt posturile de deputat în Parlamentul European sunt nişte sinecuri, în majoritatea cazurilor (nu vreau să zic în toate cazurile pentru că refuz să cred că-s toţi o apă şi-un pământ...) partidele îşi trimit acolo oamenii de care vor să scape, sau pe cei faţă de care au „datorii” istorice, ori pe cei suficient de incomozi ca să nu-i vrei prin preajmă. Şi-atunci, pentru cine şi pentru ce să faci campanie electorală?

Şi poate că nici atât n-ar fi fost dacă şefii principalelor partide politice nu s-ar „încălzi” într-un lamentabil joc de glezne pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. E vorba, în esenţă, de Victor Ponta, care-i peste tot şi nicăieri, adică peste tot unde are nevoie partidul de el şi nicăieri unde ţara ar avea nevoie de el. Oricum, oriunde se duce toarnă aceleaşi gogoşi, lumea ştie cu mult timp înainte pe cine va lăuda şi pe cine va înjura, la politică externă mai trebuie să înveţe de la Năstase şi Băsescu, ba chiar şi Geoană cred că i-ar putea fi profesor... Pe lângă el se mai antrenează pentru prezidenţiale şi Mihai Răzvan Ungureanu, şeful unui partid, Forţa Civică, de care puţini au auzit şi şi mai puţini s-au lăsat convinşi să-l voteze. Dacă o excludem din ecuaţia prezidenţialelor pe Elena Udrea, despre care nu ştim dacă va candida, restul apariţiilor electorale este asigurat de figuranţi.

Nicio temă de dezbatere pe subiecte europene nu s-a făcut auzită în campania pentru Parlamentul European. Drept pentru care mă pot gândi că lumea habar n-are nici pe cine votează, nici pentru ce votează. Partidele politice pot fi acuzate de „noncombat” în perspectiva acestor alegeri, pe care au demonstrat că nu dau doi bani. Singurul lucru care le interesează este să-şi arate muşchii în fiefurile proprii, pentru a-şi conserva o iluzorie putere locală.

A apărut, totuşi, un sâmbure de scandal (în afara poveştii de dragoste dintre Victor Ponta şi Elena Udrea, care, dacă e adevărată, mi-l face chiar simpatic pe premierul şturlubatic): pe la Bihor, o preşedintă a unui Partid Verde de care n-a auzit nimeni s-a gândit să vândă pe nişte mii de euro locurile în secţii de votare unor alte partide interesate de fraudarea procesului electoral. Ştiţi vorba lui Stalin, nu contează cine votează, contează cine numără voturile! Dacă vânzarea-cumpărarea locurilor în secţiile de votare s-a extins şi în alte judeţe, atunci se prea poate ca şi la alegerile astea să consemnăm un proces electoral viciat sau fraudat de-a binelea.

Urmează, firesc, întrebarea: şi-atunci de ce să mergem noi la vot? Să facem ce, să votăm pe cine şi pentru ce? Oricât ai fi de convins că e bine să votezi, tot îţi vine să dai cu ei de pământ şi să-ţi iei lumea-n cap. Dar numeri până la 10 şi te calmezi, gândind pozitiv: dacă la vot nu merg decât nucleele dure ale partidelor, nuclee despre care ştim noi cum arată, cum, ce şi cu ce gândesc şi de ce votează, atunci România nu va fi niciodată altfel decât o ţară a hoţilor şi a famenilor – cum era şi pe timpul lui Eminescu. Ce sper eu, încă mai sper, este că electoratul care contează se va trezi din amorţire şi va merge la vot. Acest electorat, în care eu am încă încredere, nu poate vota hoţi şi fameni, aşa cum s-a întâmplat la ultimele alegeri, când penali cu acte-n regulă au fost votaţi de o masă manipulabilă de sorginte fesenistă. În cel mai rău caz, acest electorat va alege dintre atâtea rele, răul cel mai mic – ceea ce, la acest moment al istoriei noastre, pare a fi cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla.

Aşa încât, tot ce pot să vă spun eu acum, cu câteva zile înaintea Duminicii alegerilor europarlamentare, este să mergeţi la vot şi-acum şi în toamnă şi oricând va mai fi nevoie. În caz contrar, nucleele dure ale urmaşilor FSN vor îngropa această ţară în sărăcie, arbitrar, hoţie şi uitare. Ceea ce niciun român cu adevărat mândru de ţara lui nu-şi doreşte.