Îl aud vorbind la radio pe Adrian Năstase. Nu-i o noutate, problema e ce spune: acuză Guvernul, Preşedinţia, PDL-ul de corupţie! Măi să fie, am senzaţia că n-aud bine, dar declaraţia fostului premier e repetată apoi, vreme de două zile, în toată Media. Şi-atunci mă conving că auzul meu este încă bun, defectul nu-i la mine, ci la Năstase Adrian. Pentru că cuvintele corupt, corupţie şi tot ce e legat de ele sună ca dracu în gura acestui „cavaler” al sălilor de tribunal. Nu că n-ar avea regimul Băsescu-Boc treabă cu corupţia, are şi încă destulă. Dar nu cumva Adrian Năstase este unul din cei judecaţi pentru fapte de corupţie şi trafic de influenţă? Nu el este unul din cei care se ascunde sub  largile şi primitoarele fuste ale Parlamentului de alte procese şi activităţi legale ale puterii judecătoreşti? Ba despre el e vorba, mă miră doar că PSD nu găseşte altă porta-voce, cât de cât credibilă, pentru a combate public când vine vorba de corupţie. Chiar şi pe Vanghelie „care este” îl mai cred două blocuri de ţigani când îl aud acuzându-i pe alţii de corupţie. Măcar tipul e, din când în când, autocritic. Plus că are şi un umor involuntar pe care e greu să nu-l apreciezi, în vreme ce Năstase este un munte de ipocrizie, cinism şi neruşinare. Cum să crezi ce spune un asemenea individ?! Mai lipseşte să-l văd pe senatorul Cătălin Voicu moderând o dezbatere despre corupţia magistraţilor şi le-am făcut pe toate...

Dar, pentru ca blocajul să fie total, în aceeaşi intervenţie radiofonică liderul naţional al PSD Adrian Năstase s-a referit şi la sărmanul popor român... Firesc, nu poţi ocoli subiectul. Vituperând împotriva „puterii corupte până-n măduvă”, Năstase vorbea despre „imposibilitatea Puterii de a-i împăca pe români cu ei înşişi”. Aici chiar că ne-a zis-o dumnealui! Dar n-am prea înţeles: era vorba de cearta românilor cu sinele lor interior, ori de cearta românilor cu românii? Bun, dacă-i vorba de cearta mea cu mine, aici n-au nicio treabă nici Boc, nici Băsescu, nici d-na Udrea. Dacă, însă, e vorba de împăcarea românilor cu românii, atunci poate-ar fi fost mai bine să vă adresaţi colegului dvs. de partid, onorabilul Ion Iliescu. Pentru că pe el îl cheamă românii, de ani de zile, să-i împace. Pe el, care i-a învrăjbit la Revoluţie, punându-i să tragă orbeşte unii în alţii. Pe el, care i-a omorât pe Ceauşeşti când nu trebuia. Pe el, care i-a adus pe mineri să lupte împotriva „golanilor” din Piaţa Universităţii. Pe el, care l-a alungat pe regele Mihai când a venit, prin anii ’90, în ţară şi-acum nu mai poate de dragul lui. Pe el, care l-a dat jos pe Petre Roman taman când fostul prim-ministru demarase nişte reforme esenţiale pentru ţară. Acest om trebuie chemat să-i împace pe români, nu alţii. El ar trebui să spună multe poporului român şi tot el ar trebui să-şi ceară iertare de la români. Poate în felul ăsta ar reuşi să facă un pas spre Marea Împăcare Naţională.

Un pas esenţial, fără de care nu se poate, urmat de alţi paşi şi de alte figuri celebre ale politicii româneşti stând în genunchi pe coji de nucă şi cerându-şi iertare, cum ar fi: liderii tuturor partidelor politice, la grămadă, ceilalţi preşedinţi ai României (adică Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi, cu voia dvs., Nicolae Văcăroiu – preşedinte pentru o lună şi Mircea Geoană – preşedinte pentru o noapte), toţi parlamentarii, cu bonus nişte coji de nucă mai tari sub genunchi, toţi premierii, toţi miniştrii-secretari de stat-directori, toţi prefecţii şi alte funcţii ocupate de-a lungul timpului de membrii partidelor aflate la Putere. Şi fostul rege Mihai ar avea motive să îngenuncheze, smerit, în faţa poporului român; ştim şi noi, ştie şi el de ce.

L-aş exonera de această obligaţie oarecum incomodă pe guvernatorul Mugur Isărescu, care şi-a ispăşit neputinţa de a face minuni ca premier de scurtă durată prin adevărate minuni la conducerea BNR şi printr-o rezistenţă de toată lauda la presiunile politice din partea unor lideri habarnişti, populişti şi iresponsabili. Fără acest om potrivit la locul potrivit cred că eram demult terminaţi din punct de vedere economic şi financiar.

Cam aşa stăm, onorabile, cu corupţia, împăcarea şi iertarea. Dar eu încă mai sper că va veni vremea pentru toate.