Pentru că despre ideea tâmpită a unei persoane care face umbră Parlamentului degeaba va fi vorba în cele ce urmează, folosesc prilejul pentru a lămuri, dacă mai era cazul, de ce nu sunt eu fan Opoziţie: simplu, pentru că Opoziţia asta, numită USL, este nu doar penibilă, ci şi dăunătoare. Auzeam că vor să-şi dea demisia din Parlament dacă Puterea va reuşi să voteze legea votului prin corespondenţă. Poftim? Şi care-i treaba, credeţi că va simţi cineva lipsa unor chiulangii notorii şi inutili din Parlament? Abia vom plăti mai puţin pentru nişte slujbe neonorate de deputaţii şi senatorii USL.

Veţi spune, cu siguranţă, că nici ceilalţi nu fac mare lucru şi veţi avea perfectă dreptate. Dar ceilalţi, aflaţi vremelnic la Putere, sunt salvaţi într-o oarecare măsură de munca unor miniştri care fac, totuşi, ceva. Chiar dacă nu ne sunt prea des simpatici, trebuie să recunoaştem că miniştri precum Funeriu, Boagiu, Udrea încearcă să mişte lucrurile într-o direcţie căreia eu i-aş spune răul necesar – deloc pe placul populaţiei, dar în concordanţă cu austeritatea impusă de criză. Aceşti oameni, şi alţi câţiva ca ei din Cabinetul Boc, duc greul unei guvernări care n-a reuşit în trei ani de zile să demonstreze capacitatea şi curajul de a face reforme.

Voi mai zice ceva, pentru a nu fi înţeles (din nou) greşit: teoretic, principial respect Opoziţia şi rolul ei într-un regim democratic. Să se opună, să se bată, să dea jos guverne, să-i apere pe alegătorii care i-au trimis acolo. Da, de acord, asta ar trebui să facă o Opoziţie într-un stat democratic. Dar ceea ce se-ntâmplă la noi nu seamănă cu nimic de această natură, e o batjocură şi o nesimţire. Singurele lucruri pe care ştiu să le facă sunt să introducă moţiuni peste moţiuni, cele mai multe de esenţă populistă, pe care în final nici iniţiatorii nu le mai votează, şi să se supere ca văcarul pe sat, părăsind sala de şedinţe. Şi pentru uriaşa lor contribuţie la dezvoltarea şi progresul României, aceşti oameni sunt plătiţi cu multe mii de lei pe lună, başca sumele forfetare care le stau la dispoziţie pentru „munca în teritoriu”...

M-a înecat furia în legătură cu acest subiect auzind-o zilele astea pe Abramburica Andronescu, fostă ministresă a Învăţământului, susţinând un proiect halucinant: intrarea la facultate fără examen de Bacalaureat. Dacă subiectul n-ar fi pe toate buzele, aş crede că n-a fost decât un vis urât. Dar nu e vis, e realitate, iar persoana care vrea să facă o afacere eminamente politică din nefericirea unor tineri este profesor universitar şi purtătorul de mesaje în materie de învăţământ al USL – o alianţă care vrea să conducă România din 2012 încolo. Cum poate să-ţi treacă prin minte să „salvezi” 100.000 de tineri repetenţi la Bacalaureat dându-le câtorva mii dintre ei posibilitatea de a intra într-un an pregătitor la facultate fără diploma obligatorie într-o astfel de situaţie?! Te doare inima de soarta lor? Foarte frumos, dar cine i-o fi adus în situaţia asta? Cine i-o fi învăţat, ani la rând, că examenul de Bacalaureat nu se ia decât prin hoţie şi minciună? N-are, oare, d-na fostă ministru nicio legătură cu nenorocirea care se întâmplă acum în învăţământ?

Culmea este că nici măcar proprii colegi nu sunt de acord cu ideea abulică a d-nei Ecaterina Andronescu. Şi-atunci, de unde şi de ce susţine doamna respectivă atât de hotărât acest demers împotriva naturii? Daţi-mi voie să nu văd alt scop decât acela de a aduna nişte voturi de la miile de tineri care n-au învăţat, s-au bazat pe furt şi au picat Bacalaureatul. Este un exemplu tipic de acţiune anti-învăţământ promovată de o persoană care se laudă cu devotamentul neţărmurit în favoarea învăţământului românesc. Şi mai este un exemplu tipic de acţiune pripită a unui parlamentar al Opoziţiei împărţit între grija pentru interesul partidului şi cea pentru câştigurile nemeritate şi nemăsurate ale profesorilor universitari din rândul cărora face parte.