Tuturor ziariştilor li se cere, pe un ton mai mult sau mai puţin imperios, verticalitate. Pe cei mai mulţi chestiunea nu-i interesează; priviţi (nu prea mult, dăunează respectului de sine) Antenele lui Voiculescu şi vă daţi uşor seama că în presa lor nu-i vorba decât de bani, de dorinţă de putere şi de manipulare. Sunt atât de evidente lucrurile astea, încât e aproape jenant să le mai spui...

Mi se cere şi mie, pe acelaşi ton imperios, verticalitate. Adică „bă, băiatule, bagă-ţi minţile-n cap şi ţine cu poporul, nu cu ăia de ne-au sărăcit”... În mintea acestor verticali, sunt buni doar cei care-ţi bagă-n traistă, niciodată cei care-ţi iau din ea. Pot înţelege motivaţia lor, nu pricep însă de ce mi se cere mie să gândesc la fel ca ei.

Pentru că mie, de pildă, mi se pare că în cazuri extreme, cum au fost vremurile recente, de criză economică groasă, un om care vede ceva mai departe de ziua de azi acceptă şi nişte măsuri de criză, care se lasă întotdeauna cu tăieri şi împuţinări de lefuri, ca să nu mai vorbesc de alte avantaje cu totul nemeritate care, iată, le revin în buzunare datorită „verticalilor” din politica românească, ajunşi recent la Putere. Priviţi ce se-ntâmplă în Grecia, în Spania şi în alte vreo 15 state europene şi veţi înţelege că, fără austeritatea impusă de „trădătorii de neam şi de ţară” din coaliţia care a guvernat până acum o lună, România ar fi fost într-o situaţie financiară mult mai grea decât Grecia. Şi asta pentru simplul motiv că ne-am fi permis un lux nepermis: să trăim pe datorie, cum au făcut şi mai fac şi-acum prietenii noştri greci.

Aşadar, verticalitate. Iată un cuvânt din care fiecare înţelege ce vrea. Unii, de pildă, se consideră verticali aplaudând prestaţia altor verticali supuşi dintotdeauna actualei Puteri. Posibil, Anteniştii au şi ei o coloană, chiar dacă făurită după cea a lui Felix, la urma-urmei ăştia n-au zis niciodată nimic bun despre „duşmanii de moarte” ai turnătorului la fosta Securitate. Ce-ar trebui să fac eu în situaţia asta, pentru a-mi păstra verticalitatea pe care mi-o cer unii dintre cei care mă citesc? Să mă dau cu actuala Putere, sau să-mi păstrez o umbră de gândire logică şi bun simţ, în limitele căreia până şi un gazetar independent gândeşte cu mintea lui, nu cu a şefului de trust?!

Întrebare simplă, răspuns complicat. Nu pentru mine, care chiar n-am treabă cu „imperiile” şi alte găselniţe de presă care-ţi comandă editorialele „independente” (mulţumesc pentru asta celor care înţeleg verticalitatea în presă altfel decât la trusturile lui Felix Voiculescu sau, de pildă, Aristotel Căncescu, prolific liberal de Braşov), ci pentru o mulţime de confraţi de breaslă obligaţi să scrie după cum le cere şeful de rubrică, de trust, de echipă electorală sau de partid. Aceşti oameni şi-au vândut „visul vertical” unor avantaje efemere. Pe bani buni, dacă e să credem cifrele după care se cumpără ziarişti, miniştri şi alţi demnitari (bursa acestora merge între 100 şi 300.000 de euro, pentru mai multe amănunte apelaţi la ministrul Agriculturii), dar tot vânzare se cheamă. Sau prostituţie, dacă vă place mai mult. Sau oricum doriţi, dar nu vă sfătuiesc să credeţi în verticalitate la trusturi de presă comandate politic!

După cum ştiţi, verticalitatea e una şi bună, dar iată ce înţelesuri date dracului poate ea avea în presa noastră capitalistă de toate zilele şi nopţile! Precum şi în minţile noastre, obosite de manipularea la care le supun imperiile Media controlate politic.