Astea erau cuvintele scrise mare pe o pancartă ţinută de două fete în primele rânduri ale unei manifestaţii (la ora aceea încă paşnice) într-un Bucureşti isterizat. Semnul întrebării îmi aparţine, nu era al lor. M-am crucit, m-am mai uitat de câteva ori, cameramanul nu ştiu cărei televiziuni insista cu imaginea pe text, şi mi-am dat seama ce gravă e, de fapt, situaţia. Pentru că uite-aşa se-ntâmplă când autorităţile şi instituţiile statului îşi pierd legitimitatea şi încrederea populaţiei, oamenii pot emite cugetări adânci de acest gen, care te trimit în Roma antică, în Agora şi la „bunele obiceiuri” ale unei societăţi putrede.

Cine, cum, când şi în ce piaţă ne hotărăşte viitorul? Bulumacii de pe stadioane, huliganii şi bătăuşii care aruncau cu pietrele caldarâmului bucureştean în jandarmii care aveau ordin să nu-i lovească prea tare, ca să nu se supere televiziunile? „Revoluţionarii” gata să moară pentru a-şi apăra privilegiile obţinute prin fraudă şi fals? Pensionarii militari cărora Boc le-a tăiat ceva din nişte pensii nemeritate? Membrii unor partide din Opoziţie fixaţi pe o singură idee, „Jos Băsescu”, eventual „Jos Guvernul”, după care... potopul?

Veţi spune (aţi spus-o deja) că la manifestaţiile de protest din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării erau şi oameni serioşi, cinstiţi, nemulţumiţi pe bună dreptate de politicile austere ale regimului Băsescu-Boc, de corupţie, de legea sănătăţii, de multe altele. Aşa este, aveţi dreptate, dar asta nu înseamnă că „viitorul se hotărăşte în piaţă”! Experimentul ăsta s-a încercat şi în Grecia, şi în Franţa, şi în Spania, şi în Anglia... Fără niciun rezultat notabil, n-au fost decât lupte, confruntări violente, sânge, maşini arse, magazine vandalizate, răniţi printre protestatari, forţele de ordine şi ziarişti. În Grecia, dacă nu mă-nşel – dar noi n-am fost niciodată în situaţia Greciei – s-a schimbat Guvernul, cu acordul partidelor de la Putere. În final, a venit FMI şi le-a calculat nota de plată...

De ce? Pentru că viitorul unei ţări nu se hotărăşte în piaţă. Din păcate –  pentru că peste tot, deci şi la noi, Puterea este surdă, absurdă şi arogantă –  se întâmplă următorul fenomen: nevoia de a spune cuiva ce te doare şi ce te frământă îi scoate pe oameni în stradă. Restul, e simplu: protestul lor paşnic este folosit  în scop electoral. O manifestaţie paşnică, normală, strigă cine-ce-vrea şi după aia pleac-acasă, nu e ce trebuie, nu e suficient ca să schimbe un guvern încăpăţânat, corupt, nemernic şi oricum vreţi dvs. să-i mai spuneţi. Şi-atunci se apelează la învăţăturile lui Ion Iliescu către camarazii lui liberali: „Dragi tovarăşi şi pretini, ca să câştigaţi alegerile trebuie să circulaţi pe stânga, acolo e viitorul patriei”. Foarte bine, să le câştige, trebuie să fii nebun să nu-ţi doreşti un viitor ferice, măcar pentru copii şi nepoţi dacă pentru tine e cam târziu, dar ar fi bine ca camarazii (scuzaţi...) lui Ion Iliescu să priceapă că dacă n-au în cap, înţelept conturate, nişte măsuri concrete şi rapide pentru a schimba în bine viaţa acelor oameni amărâţi, atunci bucuria susţinătorilor lor se va transforma urgent în scârbă...

Adevărul este că protestatarii luptă nu atât cu regimul Băsescu-Boc, cât cu politicile austere dictate de reprezentanţii FMI şi Uniunii Europene. Politici necesare, fără ele eram într-o situaţie mult mai grea decât suntem. Dar s-a obosit cineva din guvernul Boc să explice zi şi noapte, tot timpul, ce trebuie să îndurăm şi de ce? Ar fi fost nevoie de nişte vectori de imagine credibili, nu de preşedintele Băsescu şi premierul Boc, ori alţi demnitari preţioşi, antipatici şi lipsiţi de credibilitate. Cine-i mai crede pe ăştia? Doar cei care înţeleg câte ceva din ce ni se-ntâmplă şi pentru care ziua de mâine nu înseamnă neapărat foame şi nesiguranţă. Pentru ca mesajul Guvernului să ajungă la oamenii săraci şi disperaţi – mă rog, măcar la o parte dintre ei, despre sărăcie şi disperare  ar fi multe de discutat, poate că o vom face – ar fi fost nevoie ca unul ca Marian Sârbu, ministrul Muncii nu demult, să explice zi şi noapte cine, cum şi de ce trebuie să strângă cureaua. Sau, poate ar fi fost nimerit ca preşedintele Băsescu să nu se retragă în „turnul de fildeş” de la Cotroceni, înconjurat de yesmeni, ci să vină o dată pe lună în Piaţa Universităţii, aşa cum le-a promis oamenilor care l-au repus în drepturi, prin vot, după ce-a fost suspendat de Parlament. Ar fi fost huiduit, înjurat, s-ar fi aruncat cu ouă în el, dar... asta-i viaţa de preşedinte pe timp de criză, ce şi-o fi închipuit dl. Băsescu?! Sau, mă gândesc, poate n-ar fi fost foarte greu ca demnitari ai unui stat român aflat într-o criză profundă să se abţină la afaceri profitabile pe banii statului, vile, toalete ultimul răcnet...  Ar fi existat, astfel, nişte supape, absolut necesare în vremuri de politici austere.

Supapele astea la noi au lipsit cu desăvârşire. Puterea s-a autocorupt, iar Opoziţia n-a făcut altceva decât să incite şi să excite mulţimile nemulţumite, promiţând lucruri pe care, vom vedea cu  toţii, nu le vor putea face niciodată. La nenorocirile astea s-a adăugat totala nepricepere a instituţiilor statului în a  explica, a comunica, a vorbi cu oamenii de rând. Astfel, s-a ajuns unde s-a ajuns şi, credeţi-mă, nimeni nu ştie ce va urma. Alegeri  anticipate? Să fie, nicio problemă, orice-ar mai face acum Boc şi Băsescu, PDL este într-un mare rahat electoral. Nici USL nu cred că se simte, însă, confortabil, chiar dacă, aparent, este beneficiara nemulţumirilor populare. Nu văd o a treia forţă capabilă să producă o schimbare în bine pentru români. Ar fi ceva cu „Noua Republică”  a lui Mihail Neamţu, dar până să afle lumea de ei... trec alegerile. Vrem alt preşedinte? Foarte bine, facem şi alegeri prezidenţiale anticipate. La ce bun? Pe cine alegem? Antonescu şi Ponta nu-mi inspiră mai multă încredere decât Vadim Tudor sau Dan Diaconescu, de pildă, dar să zicem că sunt eu defect şi unul din ăştia va fi ales. Ce credeţi că va face el? Va schimba din temelii politicile sociale, economice şi financiare din ţara noastră? Să fim serioşi, orice pas făcut în afara „cercului” desenat de FMI şi UE va fi drastic amendat. Uitaţi-vă la vecinii unguri şi vedeţi ce repede s-a dezumflat balonul naţionalist „prin noi înşine” umflat de Viktor Orban. Nimic nu mişcă fără FMI, UE, agenţii de rating şi alte marafeturi globalizante.

Nu ştiu, prin urmare, spre ce ne îndreptăm după ce vom scăpa de „nenorociţii” Băsescu şi Boc, dar nu cred că simpla lor plecare de la Putere, fie şi înainte de termen, rezolvă problemele românilor. După cum nu cred nici că revenirea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, ca subsecretar de stat, va rezolva marile probleme ale străzii. Va fi o bucurie pentru o parte din public, dar de foarte scurtă durată. După care, pentru că viaţa noastră nu va deveni mai bună, vor apărea alte (sau aceleaşi) două fete cu pancarta pe care scrie „Viitorul se hotărăşte în piaţă”, alţi (sau aceiaşi) aruncători de pietre în jandarmi, alţi (sau aceiaşi) pensionarii militari, alţi (sau aceiaşi) nemulţumiţi de politicile sociale ale noului guvern. Şi-o vom lua de la capăt. Mereu de la capăt. Într-un târziu ne vom da seama că viitorul nu se hotărăşte în piaţă. Şi poate că atunci vom avea, în sfârşit, un Parlament, un Guvern, o Preşedinţie, ministere şi instituţii ale statului care să ştie să comunice cu oamenii, să facă ceva pentru oameni, să creeze supape pentru nemulţumirile oamenilor.