ACTUALITATE 9 august 2022

E oficial. Toată lumea din comuna Reci e pe cale să intre în posesia noilor cărți funciare

de David Leonard Bularca | 5880 vizualizări

Demersurile autorităților pentru ca toți cetățenii din comuna Reci să aibă cărți funciare noi, la zi, iar toate lucrările din comună să fie înregistrate în sistemul de cadastru, se apropie de final. Noile cărți de cadastru sunt deja disponibile online, pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), iar în perioada următoare cărțile funciare vor ajunge la oameni în format fizic, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, primarul din Reci, Dombora Lehel. 

Demersurile pentru cărți funciare noi au început în comuna covăsneană în anul 2020. 

„Este o procedură destul de complicată, durează de doi ani de zile, partea de cadastru general. Partea noastră am finalizat-o undeva prin decembrie anul trecut. Erau două luni de zile de publicare și preluare de contestații, după caz. Cred că a fost unul dintre proiectele la care s-a lucrat cel mai mult. Am stat de vorbă cu circa 700-800 de persoane în perioada aceea de două luni. S-au depus undeva la 600 de cereri de contestații, cereri de rectificare, cum li se spune oficial. Știți cum e, întotdeauna mai apar niște acte care n-au fost predate la timp. După aceea, toată lucrarea a intrat la Oficiul de Cadastru. Ei au trebuit să verifice toate aceste contestații, să dea soluții, după care întreaga lucrare s-a întors la executant, o firmă din București, care a trebuit să opereze toate modificările care au fost soluționate de oficiul de cadastru”, a spus primarul din Reci. 

De săptămâna trecută, noile cărți de cadastru au fost publicate online, pe site-ul ANCPI, conform lui Dombora Lehel. 

„Săptămâna trecută, cred că miercuri, s-au activat în sistemul ANCPI cărțile noi de cadastru. E oficial. Practic, acum oricine intră pe site-ul ANCPI-ului poate să își descarce de acolo noul CF. E o lucrare imensă, dar va aduce beneficii extrem de mari. Imaginați-vă numai pentru Consiliul Local, noi avem acum intabulate toate drumurile, podurile, podețele, tot ce există, asta fiind o condiție și la proiectele pentru „Anghel Saligny”, de exemplu. Ca să putem încheia contractul de finanțare, trebuie extrase de carte funciară. Practic noi acum le avem pe toate, e un beneficiu extrem de mare”, a subliniat primarul.

Beneficii sunt și pentru oameni, care acum nu trebuie să mai scoată bani din buzunar pentru intabularea terenurilor. 

„O persoană fizică deținătoare a două, trei terenuri, care erau numai cu titlul de proprietate, din banii lui, să își facă intabularea și, mă rog, după aceea succesiunile, că și asta e o parte importantă, eu zic că ar fi trebuit să dea din buzunar undeva pe la 5-6.000 de lei. Așa primește totul gratis”, a spus edilul.

Aproape 7.000 de cărți funciare vor trebui împărțite de autorități

În perioada următoare, la Reci vor ajunge cărțile funciare și în format fizic, iar autorităților locale le revine sarcina de a le distribui. 

„O să le primim și pe format de hârtie. O să ajungă de la București, de la ANCPI, undeva pe la 7.000 de cărți funciare pe care noi va trebui să le distribuim populației. În momentul în care le vom primi vom organiza și o conferință de presă, o să invităm vreo 100 de persoane. Va fi o predare de cărți funciare mai ceremonială”, ne-a dezvăluit Dombora Lehel. 

„La distribuirea acestora iar va fi o perioadă unde va trebui să lucrăm extrem de mult, pentru că nu îi lăsăm să plece înainte să le declare, să dea un refresh (n. red.: o reîmprospătare) la taxe și impozite, la registrul agricol, totul să fie în sistem. Pentru că nu am lucrat degeaba, omul să aibă o carte funciară nouă, frumoasă, acolo în vitrină, iar la noi, la impozite și taxe, să figureze versiunea veche. Trebuie să ne organizăm, că 7.000 de CF-uri va fi, din nou, o muncă la fel de mare”, a mai punctat, în final, primarul din Reci. 

Demersuri asemănătoare, de cadastrare, sunt și în alte localități din județ. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.