Soluţia găsită de autorităţi va fi implementată abia de anul viitor

Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) din Sfântu Gheorghe, instituţia al cărei rol este, printre altele, cel „de a dezvolta planul de servicii sociale comunitare la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe prin implicarea tuturor instituţiilor şi factorilor care lucrează sau pot influenţa asistenţa şi protecţia socială”, se găseşte în prezent în situaţia de a încălca unul dintre drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, categorie pe care ar trebui de fapt să o protejeze, prin lipsa căilor de acces pentru persoanele imobilizate în scaunul cu rotile.

Pe cei imobilizaţi în scaun cu rotile, Direcția de Asistență Comunitară din Sfântu Gheorghe, situată pe strada Erege, îi întâmpină cu nişte scări de beton impunătoare, care parcă transmit mesajul: „până aici ţi-a fost!”. Clădirea nu oferă nicio alternativă de acces pentru această categorie socială, deşi legea prevede o astfel de obligativitate, ci doar posibilităţi diverse: de a veni însoţit, de a suna pe cineva să iasă afară din clădire să te ajute sau să baţi pe la geamuri. Toate acestea din dorinţa de a beneficia de drepturile bănoase pe care statul ar trebui să le garanteze fără echivoc.

„Nu doar că nu e rampă de acces în clădirea respectivă, dar şi înăuntru sunt trepte. În plus casieria de unde ne ridicăm indemnizaţia de însoţitor este la subsol. De obicei mă descurc telefonic. Când ajung la sediu dau un telefon să iasă afară cineva de acolo. Câteodată bat la geamul care se găseşte la baza scărilor. Multe situaţii nu sunt normale, nici în Sfântu Gheorghe şi nici în ţară, dar suntem prea puţini să putem schimba ceva”, ne-a spus un bărbat din Sfântu Gheorghe, imobilizat în scaunul cu rotile din cauză că are picioarele amputate. Acesta ne-a mai explicat că drumul până la Direcţia de Asistenţă Comunitară îl face măcar o dată pe lună.

„Le-aş transmite autorităţilor să se pună într-o singură zi, doar una, în scaunul cu rotile şi să dea o tură de oraş, să meargă pe la câteva instituţii ale administraţiei publice, biserică sau poliţie, să trăiască şi ei umilinţa prin care trecem noi zi de zi, umilinţă creată de indiferenţa lor”, a mai spus bărbatul din Sfântu Gheorghe.

Lipsa rampei de acces, problemă resimţită şi de părinţii care solicită indemnizaţia de creştere a copilului

Cu această problemă, a lipsei căii de acces pentru căruţ, se confruntă nu doar persoanele imobilizate în scaunul cu rotile, ci şi părinţii care trebuie să depună cereri pentru acordarea indemnizaţiilor de creştere a copiilor. Nefiind o rampă de acces, din start părintelui nu i se oferă posibilitatea de a intra în clădire cu un copil în cărucior.

„Lăsând la o parte faptul că prin oraş trotuarele sunt incredibil de proaste, la Direcția de Asistență Comunitară eşti obligat să laşi căruciorul în faţa clădirii. Dacă cel mic doarme, n-ai decât să-l trezeşti şi să îl iei cu tine înăuntru, unde începi şi scrii hârtii cu o singură mână. O rampă de acces e un lux la instituţiile de la noi. Nu toată lumea are bonă şi bunici. Ca să nu mai zic câte drumuri se fac cu actele pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Ajungi să faci naveta”, ne-a spus mama unei fetiţe de şase luni din Sfântu Gheorghe.

„Problema e adevărată, e justă, ne preocupă. Până acum nu am avut soluţia”

Lipsa accesibilizării instituţiei este o problemă cunoscută de conducere. Vestea bună este că situaţia va avea o rezolvare. Partea proastă este însă că doar la mijlocul anului viitor. Atunci, biroul de relaţii cu publicul al instituţiei se va muta la parterul unei clădiri din strada Daliei, care va fi prevăzută cu o rampă de acces.

„Avem demarat un proiect prin care vrem să mutăm biroul de relaţii cu publicul pe strada Daliei. Avem acolo la parterul unui bloc un sediu unde a fost creşa înainte. S-a mutat creşa şi intenţionăm să ne mutăm acolo, dar acest lucru durează pentru că trebuie să facem nişte lucrări de reabilitare. (...) Până acum nu a existat un imobil unde să ne mutăm. Abia acum, după ce s-a mutat creşa, ni s-a creat această oportunitate. La anul, până la mijlocul anului, ne vom muta. Eu m-aş muta şi astăzi, dar nu putem din cauza felului cum arată. (...) Există deja o documentaţie de avizare a lucrărilor, făcută de un proiectant. Mai mult ca sigur că în bugetul pe anul 2017 vom avea banii pentru reabilitare. Lucrările nu o să dureze mult. În momentul în care vom demara, estimăm că în două luni se vor finaliza pentru că nu sunt lucrări majore, ci doar de renovare, de schimbat uşi, geamuri, de zugrăvit şi aşa mai departe. Sunt lucrări curente care necesită nişte bani şi puţin timp. Inclusiv lucrarea de amenajare de rampă nu necesită o implementare deosebită, pentru că acest sediu este la parter”, a declarat marţi pentru „Observatorul de Covasna”, directorul Direcţiei pentru Asistenţă Comunitară din Sfântu Gheorghe, Tankó Vilmos.

Direcţia pentru Asistenţă Comunitară, înfiinţată în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 149/2001, a funcţionat o perioadă în birourile din curtea Primăriei Sfântu Gheorghe. În urmă cu câţiva ani, instituţia a fost mutată pe strada Erege, într-o clădire neadaptată nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Costurile amenajării ar fi fost prea mari, spune directorul Tankó Vilmos, astfel că s-a aşteptat oportunitatea eliberării unui imobil situat la parter şi care permite construirea unei rampe.

„De când ne-am mutat aici avem problema asta, a lipsei accesibilizării. Eu am solicitat un proiect în acest sens, am dorit să facem acces, numai că din punct de vedere tehnic nu este realizabil. (...) Aici necazul este că imobilul a fost construit pentru altceva, iar încăperile sunt foarte mici, uşile sunt de numai 70 de centimetri, în condiţiile în care în spaţiile publice acestea ar trebui să fie de măcar 90 de centimetri. Chiar în ipoteza în care o persoană în scaun cu rotile ar pătrunde în imobil, nu se poate mişca. Or să schimbi toate uşile din clădire nu este posibil. Pe de altă parte, şi dacă am fi construit o rampă, aceasta ar fi ajuns până în şosea. Rampa trebuie să aibă o anumită înclinaţie. Dacă unghiul de incidenţă e mai mare de 10 grade, persoana afectată nu poate să urce. Atunci, în cazul nostru, ca să îi dăm înclinaţia necesară, am fi ajuns în stradă cu rampa. Acest tip de probleme, de natură tehnică, ne-a împiedicat să rezolvăm până acum această problemă”, a spus directorul DAC.

Acesta a concluzionat: „Problema e adevărată, e justă, ne preocupă. Până acum nu am avut soluţia”.

La începutul anului, în evidenţele Direcţiei pentru Asistenţă Comunitară din Sfântu Gheorghe figurau între 200 şi 230 de persoane cu handicap grav. Tankó Vilmos a precizat că lunar, circa 70 de persoane beneficiază de indemnizaţia pentru persoanele cu handicap grav, iar alte aproximativ 160 de persoane au optat pentru însoţitor pentru persoanele cu handicap.

Accesibilitatea, condiţie pentru incluziunea reală a persoanei cu dizabilităţi

„Accesibilitatea este practic prima condiţie pentru a putea vorbi mai departe despre incluziunea reală a persoanei cu dizabilităţi în societate. În măsura în care o persoană cu dizabilităţi poate să se deplaseze de la domiciliu la şcoală sau la un loc de muncă, poate să îşi desfăşoare activitatea folosind tehnologii asistive adecvate, poate să aibă acces la alte servicii publice furnizate de autorităţile statului – abia atunci putem vorbi despre participare la viaţa socială”, scrie într-un studiu realizat în 2013 de Consiliul pentru Combaterea Discriminării şi Institutul pentru Politici Publice din Bucureşti.

Potrivit aceleiaşi surse, „Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, are atribuţia de monitorizare, verificare şi sancţionare a instituţiilor publice şi chiar a entităţilor private prevăzute în legea nr. 448/2006 ca responsabile pentru implementarea unor minime condiţii de accesibilitate la spaţiul fizic şi cel de comunicare pentru persoanele cu dizabilităţi”.

Studiul arată că în urmă cu trei ani, în judeţul Covasna au fost aplicate amenzi, atât instituţiilor publice, cât şi entităţilor private, în valoare de 27.900 de euro, situându-se pe locul II pe ţară, după municipiul Bucureşti, care a primit amenzi în valoare totală de 28.300 de euro. Judeţul nostru a fost urmat în listă de Harghita, cu amenzi în valoare de 16.700 de euro.

Deşi de atunci situaţia s-a îmbunătăţit pe alocuri, este clar că judeţul nostru mai are de lucrat în ceea ce priveşte accesul persoanelor cu dizabilităţi.