Drapelul Naţional – Simbol al identităţii noastre de ieri, de azi şi de mâine
Fiecare națiune are nevoie de un simbol care să reunească valorile fundamentale care o definesc, un reper istoric care să amintească de sacrificiile predecesorilor şi eforturile făcute pentru menținerea solidarităţii unui popor.
Drapelul național, în faţa căruia ne aplecăm astăzi cu respect, este cel mai important simbol al identității noastre. El reprezintă „acasă” pentru românii din diaspora, mândria națională pentru sportivii medaliați de pe podium şi interesele geostrategice atunci când este afișat la marile reuniuni internaţionale.
Drapelul Național este simbolul sub care înaintaşii noştri au luptat pentru făurirea României Mari, pentru păstrarea independenței noastre, şi tot el este cel sub care militarii români au participat în teatrele de operații din Irak, Afganistan, Bosnia-Herțegovina și Kosovo.
Pentru tot ce reprezintă, ieri, azi şi mâine, drapelul României merită respectul nostru. La mulți ani!
Senator PNL de Covasna
Marius Lucian Obreja