ACTUALITATE 23 iunie 2014

Două persoane au ajuns la spital după tentative eșuate de sinucidere

de Székely Emőke | 499 vizualizări

Două persoane au fost salvate săptămâna trecută la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe după ce au încercat să se sinucidă. Purtătorul de cuvânt al instituției, Nagy-Demeter István, spune că acestea se află internate, iar starea lor este stabilă. „Este vorba de doi bărbați, aceștia sunt internați în stare stabilă și li se administrează tratamentul necesar” – a declarat purtătorul de cuvânt.

În primul trimestru al anului, la Spitalul Județean au ajuns 37 de persoane care au încercat să își pună capăt zilelor, în 2013 numărul lor a fost de 78, în timp ce în 2012 de 71.

Potrivit datelor Institutului Județean de Statistică Covasna, în 2012 numărul cazurilor de sinucidere a fost de 69 (față de 52 în 2011) din totalul de 2.410 certificate de deces emise în județ. Anul trecut acest număr a scăzut, fiind înregistrate 56 de cazuri de sinucidere din numărul total de 2.305 decese în județ.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.