ACTUALITATE 15 martie 2018

Doi primari covăsneni amendați din cauza steagurilor Ungariei

de Iulia Drăghici - Taraș | 1484 vizualizări

Antal Árpád și Bokor Tibor au fost sancționați cu câte 5.000 de lei de Instituția Prefectului Județului Covasna

Instituția Prefectului județului Covasna a anunțat miercuri, prin intermediul unor comunicate de presă, că primarii din Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, Antal Árpád, respectiv Bokor Tibor, au fost amendați cu câte 5.000 de lei. Motivul sancționării celor doi edili ține de arborarea simbolurilor Ungariei, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, care, spun reprezentanții Prefecturii, nu respectă legislația în vigoare.

Prefectura a invocat în ambele situații Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, respectiv faptul că cei doi edili nu au respectat prevederea de arborare a Drapelului României împreună cu Drapelul Ungariei.

Sancțiunile  „au fost aplicate în temeiul art. 24 alin(1) lit.g din H.G. nr.1157/2001. Precizăm că potrivit art.7 din Legea nr. 75/1994 şi art.6 din H.G. nr.1157/2001 drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi”, arată cele două comunicate de presă transmise de Prefectura Covasna în cursul zilei de miercuri.

Prefectura a somat Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe încă de marți, 13 martie, să arboreze şi Drapelul României lângă steagul Ungariei cel târziu până miercuri, 14 martie. Reprezentanții primăriei Sfântu Gheorghe au răspuns Instituției Prefectului că Drapelul României se va arbora doar în 15 martie, cu ocazia vizitei dr. Lázár János, ministru, Şef al Cabinetului Prim-ministrului Ungariei, invitat și vorbitor în cadrul ceremoniei derulate cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni și că altfel nu se încalcă prevederile legale invocate de Prefectură.

„Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, minoritățile etnice – constituite în organizații, uniuni sau asociații la nivel național – pot folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a plasat panglicile, drapelul și cocarde de culori naționale ungurești în spiritul acestei Hotărâri”, arată un comunicat de presă transmis de Primăria Sfântu Gheorghe, intitulat: „Nu vor fi îndepărtate simbolurile naționale plasate cu ocazia zilei de 15 martie”.

Zeci de steaguri în culorile verde-alb-roșu au fost arborate marți, 13 martie, în municipiul Sfântu Gheorghe și miercuri la Târgu Secuiesc pentru a marca Ziua Maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită anual la data de 15 martie. Mai vizibile ca niciodată, simbolurile maghiare au întors atenția cetățenilor și autorităților locale de la inundațiile care au amenințat mai abitir ca niciodată județul, către un nou episod al „Războiului steagurilor”.

„Sărbătorim ziua de 15 martie de 170 de ani în Transilvania, în Ținutul Secuiesc. Din 1989 încoace arborăm simbolurile naționale în fiecare an. Se pare că în acest an, în anul centenarului, unii ne-ar contesta și acest drept”, declara marți seara, printr-un comunicat de presă, primarul Antal Árpád, ca răspuns la somația Prefecturii de a arbora și Drapelele României lângă cele ale Ungariei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.