Cristi Văduva are 26 de ani şi de 4 ani trăieşte în Statele Unite, unde încearcă să-şi construiască o viaţă în „lumea mare“ La 26 de ani, Cristi Văduva a vizitat mai multe țări din Europa și o parte bună a Statelor Unite ale Americii, acolo unde a ales să și rămână în cele din urmă. Plecat din Sfântu Gheorghe, Cristi încearcă să-și contruiască o viață în ”lumea mare”, departe de apropiați. S-a născut pe 31 august 1984 în Sfântu Gheorghe și crede că povestea sa a fost conturată în mare parte de curiozitatea sa mare și de tendința de a se afla

Cristi Văduva are 26 de ani şi de 4 ani trăieşte în Statele Unite, unde încearcă să-şi construiască o viaţă în „lumea mare“

La 26 de ani, Cristi Văduva a vizitat mai multe țări din Europa și o parte bună a Statelor Unite ale Americii, acolo unde a ales să și rămână în cele din urmă. Plecat din Sfântu Gheorghe, Cristi încearcă să-și contruiască o viață în ”lumea mare”, departe de apropiați.

S-a născut pe 31 august 1984 în Sfântu Gheorghe și crede că povestea sa a fost conturată în mare parte de curiozitatea sa mare și de tendința de a se afla permanent în mișcare pentru a nu pica în extrema plictiselii. După ce a terminat Colegiul Național Mihai Viteazul, Cristi a devenit student la Business Management, învățând trei luni la Ceská Zemedelská Univerzita din Praga. După anul doi de facultate a ajuns pentru prima oară în Statele Unite, prin programul Work&Travel ce oferă studenților europeni șansa de a lucra peste Ocean pe timpul vacanțelor de vară. Despre tot ce a însemnat să ajungă pe ”tărâmul tuturor posibilităților”, impresii legate de o lume atât de diferită și planuri la 26 de ani, ne-a povestit chiar Cristi.

Povestește-ne cum a fost primul drum spre State?

Aș putea spune că ideea de a pleca în SUA a fost un entuziasm de moment. Am trecut pe lângă un afiș ce promova experiența Work & Travel în Statele Unite, am glumit pe tema asta împreună cu Răzvan, un bun prieten, iar gluma a devenit realitate. A urmat etapa de aplicare pentru program, drumuri, proceduri, identificarea unui job de vară și până să ne dăm seama ce se întâmplă exact... deja aveam viza în pașaport. Am avut un drum lung cu avionul, de ore întregi, plin de speranțe și neliniști dar mai ales de curiozitate, pur și simplu orele treceau prea încet, credeam că nu mai ajung acolo, am avut atâtea așteptări... împlinite.

Și ai ajuns acolo... care a fost prima impresie?

Primul impact a fost puternic, deosebit de puternic, începând de la momentul în care am ajuns pe aeroport și până la primele contacte cu oamenii. Nu-mi venea să cred, am găsit un stil de viață complet diferit, mentalități diferite - oameni mult mai calmi, mai puțin încrâncenați, zâmbitori, amabili... Am ajuns în Sud, eram pe plaja Golfului Mexic, doar „decorul“ cu palmieri a fost de ajuns să mă impresioneze și chiar dacă mai fusesem înainte prin alte țări eram extrem de încântat, pentru că America în sine este diferită. Bine, mi-am mai pierdut apoi din entuziasm, când am început munca, însă a fost o experiență plăcută, pe care mă bucur că am trăit-o.

Ai fost, ai văzut, ai revenit în țară... apoi ai plecat din nou. Ce anume te-a făcut să decizi că acolo vrei să trăiești?

Nu am plecat cu gândul de a rămâne în State, ci sub impulsul curiozității și al fascinației pe care o generează în mintea oricui ideea de State, de America. Am plecat pentru că am vrut să încerc, pentru că am avut șansa, student fiind. Avusesem ocazia să ies de câteva ori din țară, mi-a plăcut la nebunie Cehia, însă limba a fost un impediment, iar de Spania și Italia nu am vrut să aud – existând atâția români plecați acolo, existând atâtea povești despre cum muncesc, povești despre care am auzit cu toții. America era altceva, ca percepție și ca șanse oferea perspectiva reală pentru a-mi încerca norocul pe „tărâmul făgăduinței”.

Povestește-ne despre începutul unei noi vieți, peste Ocean.

Din păcate sau din fericire, Statele Unite are o politică extrem de restrictivă cu privire la emigrare, fiind țara care nu prea îți dă șansa să stai legal aici. Paradoxal însă, țara asta îți oferă absolut toate condițiile pentru a sta ilegal. E dificil și riscant dar am decis să risc, mai ales că nu aveam ce pierde. După ce am ajuns pentru prima oară, în 2006, am revenit în anul următor, decis să rămân. Timpul a dovedit că am avut dreptate să risc, am intuit bine și totul a fost ok. Am găsit portițe legislative pentru a-mi legaliza statutul, însă este un proces destul de anevoios care durează mult. Ideea este însă aceea că dacă-ți vezi de ale tale nu prea poți avea probleme. Pe de altă parte, sigur că e greu să beneficiezi în astfel de condiții de același tratament pe care îl are un cetățean american, dar oare unde în lume se poate spune că un emigrant atinge complet statutul unui om născut și crescut în țara respectivă...? Depinde mult de șansă, de noroc, de locuri.

Cum vezi problema vizelor - structura procedurii de obţinere a lor pentru români, ideea eliminării lor?

Cunosc mulți care au aplicat pentru diverse tipuri de vize și au fost respinși fie fără nicio explicație fie pe motive absurde. Procesul în sine de aplicare necesită ceva eforturi, actele trebuind să fie întocmite și predate strict după cum prevede ceriera Ambasadei, plus un efort financiar, pe care nu-l ”recuperezi” ca să zic așa dacă ai ghinionul de a nu obține viza. Susțin eliminarea vize lor însă totodată susțin dublarea pedepselor pentru cei ce comit infracțiuni în afara granițelor, indiferent că vorbim de Statele Unite, Italia, Spania sau orice altă țară.

De ce SUA și nu orice țară din Europa?

Am vrut sa pornesc de la zero, nu vroiam să plec cu dezavantajul de a fi român, pentru că am fost în multe părți ale Europei și de multe ori mi-a fost rușine cu unii conaționali. Mi-a plăcut experiența Work & Travel în State și susținut de prietena pe care o aveam atunci am decis să venim împreună în State. Am pornit de la zero și pot spune oricui „I’m from Romania” (Sunt din România) și nimeni nu mă va eticheta instant ca fiind hoț sau puturos. Dimpotrivă, pentru că aici au ajuns în general doar românii hotărâți să facă ceva, pentru că românii au muncit și și-au făcut aici familii și comunități întregi, suntem văzuți ca fiind oameni de apreciat. E un sentiment plăcut, complet diferit de cel din țările europene în care auzind că ești român toți se gândesc la tine ca venind din Estul Europei, din sărăcie, dintr-o lume suspectă și plină de nereguli. Planurile mele nu au cuprins însă întotdeauna ideea de State, inițial am vrut să-mi construiesc un viitor în România. Mi-am deschis chiar și o firmă în țară, aveam chiar și câteva pile și cunoștințe – pentru că ai nevoie de astea în România, ele m-ar fi putut recomanda în locuri de muncă decente, dar până la urmă am decis sa-mi încerc norocul peste Ocean, știind că oricând mă pot întoarce. România m-a dezamăgit prin lipsa de perspective, politică, nivel de trai, invidia și mentalitatea oamenilor, așa că dacă s-a ivit șansa de a pleca... am profitat de ea.

Cum sunt românii pe care i-ai cunoscut în State?

Prin intermediul blogului meu, www.vaduva.ro, și lucrând la dezvoltarea unui centralizator pentru blogurile românilor din State, www.RoSUA.info, am intrat în contact cu foarte mulți români ajunși aici. Pot spune că cei mai mulți s-au dovedit a fi foarte prietenoși, iar cei pe care i-am vizitat au fost foarte primitori chiar dacă înainte de a ne vedea vorbisem doar pe Internet sau la telefon.

Ca un amănunt, mulți ro mâni m-au sfătuit să mă feresc chiar de români, însă personal nu am avut astfel de experiențe neplăcute.

Cu ce te-a cucerit definitiv SUA?

„Sky is the limit” (Cerul e limita), zice o vorbă americană... îmi place că aici totul, dar absolut totul - depinde doar de tine. De asemenea e mult mai ușor să-ți menții un nivel de trai mai ridicat și am realizat lucruri la care nici nu visam în alte condiții. La nivel politic se simte că guvernul lucrează și în folosul societății, nu împotriva acesteia, așa cum tind să cred că se întâmplă în Romania. Ideea de bază este că dacă vrei să faci ceva în America, nu te oprește nimeni și nici nu-ți pune nimeni piedici; dacă vrei o meserie anume pentru că pe aia o vrei tu, n-ai decât să înveți și să muncești, iar eforturile tale vor fi răsplătite, pentru că există apreciere pentru muncă, seriozitate și implicare.

La ce crezi că ai renunţat pentru a trăi „visul american”?

Deocamdată „visul american” a însemnat călătorii, multe călătorii de-a lungul și de-a latul Statelor Unite și câteva lucruri materiale pe care le-am obținut prin propriile mele puteri. Nu este un extraordinar vis cu prinți și prințese, însă sunt destul de sigur că este un vis cu mult mai frumos decât „visul românesc”. Am renun țat la familie și prieteni, am renunțat la garanția „las’ că mă ajută părinții dacă am nevoie de ceva”. Am mai renunțat la orgolii și am ales nesiguranța unui nou început, departe de orice și oricine m-ar putea ajuta necondiționat în caz de nevoie.

De ce ţi-e cel mai dor din România și din Sfântu Gheorghe?

Fără niciun dubiu, cel mai dor îmi e de familie, pe care sper că o voi revedea anul viitor. Mi-e dor de rude, de prieteni... mi-e dor de mâncărurile și chefurile românești. În general dorul se leagă de persoane și eventual de locuri pe care aș vrea sa le vizitez pentru că există amintirile.

Care sunt planurile tale de viitor?

În primul rând vreau să-mi definitivez procesul pentru a deveni rezident permanent, să-mi echivalez studiile și să trec cu bine câteva examene pentru care învăț în prezent. În funcție de evoluția lucrurilor, vreau să obțin un job în informatică sau business management. Dar visul meu este cel al oricărui informatician: să pot evolua la Google, Microsoft sau Yahoo!.

Ce l-ai sfătui pe un tânăr care vrea să emigreze în State?

Să fie pregătit că începutul este foarte foarte greu, fără mama și tata. Se spune că „emigrarea este pentru bărbați și femei, nu pentru băieți și fetițe”, totul începe de jos și doar de tine depinde cât de repede te vei ridica. Ai nevoie în mod sigur și de o mică doză de nebunie, curaj și ambiție - fără astea este foarte greu dacă nu imposibil. Oricum ar fi, cred că dacă un tânăr își dorește cu adevărat să ajungă în State, să vadă cum e să trăiască altceva, cu totul altceva... atunci nu ar trebui să lase pe nimeni săi ia această ambiție. Chiar și numai pentru liniștea noastră, pentru siguranța convingerii, merită să facem ceea ce ne dorim, ca să nu rămânem apoi cu întrebările legate de ce-ar fi fost dacă. Nimeni nu are voie să frângă aripile unui tânăr, acesta având dreptul să și le întindă atât de mult cât vrea.