Tânărul Lucian Ancu (28 de ani) este cercetător în Fizica Particulelor Elementare la Universitatea din Berna și lucrează la unul din experimentele de la Acceleratorul de particule (CERN) - ATLAS din Geneva În vreme ce unii dintre noi își aleg drumuri simple în viață, legate de o meserie accesibilă și o familie frumoasă, alții țintesc departe și foarte sus, către meserii unice, în care talentul și dorința de cunoaștere se îmbină inevitabil cu munca și seriozitatea. Lucian Ancu are 28 de ani, este din Sfântu Gheorghe, iar cei care îl cunosc, atunci când îi aud numele se gândesc imediat la fizică, ecuaţii complicate și chestiuni

Tânărul Lucian Ancu (28 de ani) este cercetător în Fizica Particulelor Elementare la Universitatea din Berna și lucrează la unul din experimentele de la Acceleratorul de particule (CERN) - ATLAS din Geneva

În vreme ce unii dintre noi își aleg drumuri simple în viață, legate de o meserie accesibilă și o familie frumoasă, alții țintesc departe și foarte sus, către meserii unice, în care talentul și dorința de cunoaștere se îmbină inevitabil cu munca și seriozitatea. Lucian Ancu are 28 de ani, este din Sfântu Gheorghe, iar cei care îl cunosc, atunci când îi aud numele se gândesc imediat la fizică, ecuaţii complicate și chestiuni complexe legate de particule. Considerat de către unii un „mic geniu” încă de când era elev la Colegiul Național Mihai Viteazul (CJMV), Lucian a absolvit Astrofizica la Universitatea din București, acolo unde are și un master în Fizica particulelor elementare. În prezent, este cercetator postoctoral în cadrul Laboratorului pentru Fizica Energiilor Înalte din cadrul Universității din Berna și lucrează la unul din experimentele de la Large Hadron Collider (CERN) - ATLAS. Lucian afirmă că domeniul său de activitate este Fizica Particulelor Elementare, ceea ce înseamnă că studiază structura materiei la cel mai de jos nivel, alături de colegii săi de la Universitate și de cei cu care lucrează la experimentul ATLAS.

Am stat de vorbă prin intermediul internetului cu Lucian - care pe lângă munca sa de cercetător mai găsește timp și pentru a ține un blog și pentru a activa pe site-ul de socializare Facebook, el ajungând în țară de câteva ori pe an, însă şi atunci cu ocazia unor diverse evenimente și mai deloc prin Sfântu Gheorghe. Discuția cu tânărul cercetător s-a axat în special pe întrebări legate de viața sa peste hotare, diferențele acesteia față de România, dar și pe chestiuni privind modul în care un tânăr apreciat în afară vede actuala situație a celor din țară.

Lucian, știm că ai ieșit de multe ori din țară, însă am vrea să ne povestești care a fost prima ieșire care a avut legătură cu școala/profesia ta? Care a fost impactul?

Prima ieșire din țară a fost în 2000, când am plecat într-o excursie organizată pentru câștigătorii de premii la Olimpiada națională de Fizică. Pot spune că aceasta nu a fost doar prima ieșire din țară, cât mai ales o ieșire datorată fizicii. Apoi, mai târziu, în 2002, am fost într-o vizită de câteva săptămâni într-un grup de astrofizicieni de la Bonn, Germania. Așa a început și au urmat ieșiri din ce în ce mai lungi, până la stadiul de acum, în care vizitele le fac în Romania. Impactul ieșirilor din Romania… a fost interesant din perspectiva faptului că am descoperit că se poate și altceva. În special în ceea ce privește modul în care se fac afară educația și cercetarea.

Odată ce ai ajuns să călătorești atât de mult, care au fost locurile care te-au impresionat?

Dintre toate țările pe care le-am vizitat, m-a impresionat cel mai mult China - probabil din cauză că este atât de diferită de zona de cultură european-americană în care am trăit. Din punct de vedere profesional, impresionante au fost laboratoarele și experimentele pe care am avut ocazia să le vizitez: Fermilab în Chicago, DESY în Germania și CERN în Geneva. Sunt probabil locurile în care globalizarea, multiculturalitatea și noţiunea de „lumea e plată” a lui Friedman sunt la ele acasă.

Ce anume te-a determinat să dorești să-ți construiești o carieră în afara României?

Nu mi-am dorit neapărat acest lucru, pur și simplu mi-a plăcut domeniul acesta al particulelor elementare, iar în momentul în care am absolvit eu liceul, posibilitatea studierii acestui domeniu nu exista în România. Prin urmare, faptul că am dorit să urmez acest drum a însemnat aproape automat plecarea în străinatate.

În contextul acesta, cum arată viitorul cercetării în România?

În septembrie am participat la București la conferința „Diaspora în cercetarea științifică și învățământul superior din România”, unde am putut simți mai bine starea actuală a cercetării românești. Cred că atât cercetarea cât și învățământul superior din Romania au o șansă majoră în acest moment. Am văzut că finanțarea poate fi foarte bună; chiar și acum în criză banii par a nu mai fi problema de capătâi în acest domeniu. Problemele mari sunt resursa umană, birocrația exagerată și, aș spune, desconsiderarea tinerilor în relația student-profesor, junior-senior și pe partea financiară - intrarea în sistem. Am impresia că se știe ce trebuie să se facă pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toții, dar partea de implementare trenează prea mult.

De ce e mai bine pentru tineri să încerce o țară străină?

Cred că nu trebuie gândit doar în sensul de „o țară străină”. E bine ca tinerii să trăiască în cât mai multe locuri pentru a înțelege că există și alte moduri de viață, de gândire, decât cele în care au crescut. Asta poate însemna și a încerca un alt oraș din țară… Constanța, Timișoara, Iași - pot fi și ele „departe” de viața și gândirea din Sfântu Gheorghe. A trăi în alt loc înseamnă a te „contamina” de acel loc. Asta pe lângă niște încercări pe care mulți cred că nu mai sunt în stare să le facă… de pildă învățarea unei limbi străine, a reuși să trăiești într-un loc în care nu cunoști pe nimeni și așa mai departe. Dacă e să ne uităm în istorie, vedem că mobilitatea pe care se pare că o privim uimiți acum nu e atât de nouă. Poate doar distanțele sunt mai mari, dar e normal având în vedere dezvoltarea transporturilor.

Cum sunt oamenii, care sunt percepțiile față de români în afara țării, de exemplu în Elveția, acolo unde lucrezi acum?

Nu cred că există nicio percepție față de români. De fapt, oriunde am trăit am încercat să nu cad în această capcană a percepției. Cred că fiecare persoană e judecată - și clar ar trebui judecată individual, nu aparținând unei națiuni sau etnii. Personal, nu am avut „de suferit” din cauză că sunt român.

Sunt cei mai buni români „vânați” de țări străine?

Nu doar cei mai buni români sunt vânați ci și cei mai buni germani, olandezi sau americani. Avem de-a face cu o piață internațională, iar cei care doresc mână bună de lucru nu se uită la naționalitate.

Te-ai întoarce în România? Ce-ți lipsește cel mai mult din țară?

Deocamdată nu m-aș întoarce, cred că mai am nevoie de ceva timp petrecut în străinătate pentru a crește profesional, până la un nivel la care m-aș simți suficient de pregătit pentru a mă întoarce. Totuși, o anumită „întoarcere” există, deoarece niciodată nu m-am rupt de România, unde sunt prezent de câteva ori pe an, fie în vacanță fie pentru anumite conferințe. Din România, cel mai mult îmi lipsesc familia, prietenii, locurile dragi mie și ieşirile la teatru.

Ce crezi că ți-ar mai putea oferi Sfântu Gheorghe - de ce ai mai reveni sau nu ai mai reveni în orașul copilăriei și adolescenței tale?

Cred că mi-ar putea oferi multă liniște - poate o sa am nevoie de ea când o să fiu la pensie.

Știm că ai un blog - www.blog.lucianshome.nl - de unde necesitatea acestuia, cum te ajută?

E o poveste lungă! Totul a început prin a avea reacții dese referitoare la blogul unui prieten, toate reacţiile mele fiind adresate lui în privat. El m-a încurajat să scriu acele comentarii pe blogul lui. Mai târziu am considerat că e momentul să mă mut în ”casa mea”. Astfel a luat naştere blogul... E necesar? Nu cred că e necesar, dar mă ajută în a scoate frământările mele în exterior. De multe ori mă minunez și eu că sunt citit. Mai ales că e o activitate pe care o fac atunci când am timp sau atunci când îmi dă insomnii vreo frământare. Ca să fiu sincer, articolele pe care le consider ca fiind fructele cele mai importante ale scriiturii mele - „Particule și găuri negre” și „Apel pentru o nouă viziune…”, cel mai probabil ar fi rămas simple frământări interioare fără acest blog.

Ai vreun îndemn sau sfaturi pentru tinerii din Sfântu Gheorghe?

Cred că ar fi câteva - primul și cel mai important este să nu lase pe nimeni să le frângă aripile viselor pe care le au. Cred că e important ca fiecare să realizeze că dacă cineva le spune că nu pot face ceva nu înseamnă decât că acea persoană nu crede că vor putea face așa ceva. Rămâne să i se dovedească faptul că se înșeală. Un tânăr trebuie să încerece să-și privească viața și viitorul dintr-o perspectivă internațională sau cel puțin europeană. O mare greșeală pe care o poți face ca tânăr este să crezi că perspectiva locală este unica (sau poate singura corectă) în care poți privi lumea. A te bloca în niște detalii locale fără să vezi imaginea de ansamblu e un fel de orbire mult mai periculoasă decât orbirea în sine.