Director nou la APM Covasna
Benedek Kaplar Gabor a preluat funcţia de director, câștigată prin concurs în luna ianuarie
Fostul subprefect de Covasna, Benedek Kaplar Gabor, a fost învestit ieri în funcția de director al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, evenimentul având loc într-un cadru restrâns la sediul APM din Sfântu Gheorghe.
Benedek Kaplar Gabor a preluat funcția de director al APM Covasna de la Hobincu Zoltan, după ce la finele anului trecut a fost organizat la București un concurs pentru o nouă conducere a instituției. La respectivul concurs au participat Benedek Kaplar Gabor și Hobincu Zoltan. Potrivit declarațiilor președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Nagy Iosif, Hobincu Zoltan a ieşit din concurs înainte de a-și face lucrarea cerută la examen.
Relaţie deschisă APM-cetăţeni
După mai multe săptămâni de la concurs, ieri a venit vremea ca Benedek Kaplar Gabor să fie învestit în funcția de director coordonator al APM, în prezența prefectului Gyorgy Ervin.
Primul lucru pe care l-a făcut Benedek Kaplar Gabor odată devenit oficial director al APM Covasna a fost să participe la o ședință a personalului Agenției cu custozii siturilor Natura 2000 din județ, noul director arătând că își dorește să cunoască oamenii cu care va lucra. Benedek a arătat că, în contextul unor funcții pe care le-a deținut în trecut, implicit a celei de fost subprefect al județului Covasna, este familiarizat cu specificul acestuia și mai ales cu munca de teren. În ceea ce privește planurile pentru APM Covasna, Benedek a precizat că în primul rând intenționează să contribuie la o relație cât mai deschisă și mai corectă a acesteia cu cetățenii și firmele direct implicate.
”Vreau să cunosc personalul, să vedem ce lipsuri avem și dacă există anumite tensiuni interne să fie pe cât posibil aplanate. Nu aș vrea însă să apară discuții că din cauza tergiversării documentațiilor sau a anumitor avize stagnează lucrări sau proiecte din județ; e un țel al meu îndrumarea și sprijinirea celor care vor să realizeze ceva, astfel încât în timp cât mai scurt să eliberăm actele necesare”, a explicat Benedek Kaplar.
Noul director al APM Covasna s-a arătat mulțumit de faptul că toate siturile Natura 2000 ale Covasnei au custozi și a subliniat că ar dori să nu mai existe neînțelegeri între APM și sectoare ale activității silvice, subliniind că nu întotdeauna cele două părți au fost pe aceeași lungime de undă.
”Mai ales în Covasna există o mare varietate de proprietari, de la persoane fizice la composesorate și biserici sau inclusiv Statul. Când vine vorba de amenajamente silvice și măsuri restrictive din cauza siturilor, soluțiile date de APM nu sunt întotdeauna unitare - nu din vina lor, ci pentru că la nivel central există un vid, trebuie să aplanăm oarecum aceste aspecte astfel încât toată lumea să-și facă treaba așa cum trebuie”, a mai spus Benedek, arătând totodată că organizarea APM ar putea suporta modificări în viitor.
Benedek Kaplar Gabor este născut în 1968 la Săcele, în județul Brașov și este absolvent al Universității Transilvania - Facultatea de Silvicultură. Până în 2009, Benedek a activat exclusiv în domeniul silvic, după care a deținut, pe rând, două funcții de subprefect: una la Brașov și alta la Sfântu Gheorghe. Benedek Kaplar Gabor a fost membru UDMR, calitate în care a şi ocupat postul de director al Inspectoratului Silvic Brașov. În primăvara anului 2009, Benedek a trecut în PD-L, ocupând apoi funcţia de director la Oficiul Judeţean de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Directorat tensionat la APM
În ultimul an, la APM Covasna au avut loc mai multe schimbări de funcții, pentru postul de director al Agenției ajungându-se în trecut și în instanță, în urma unor contestații făcute de fostul director Hobincu Zoltan, care odată cu această ultimă eliberare din funcție a ocupat un post la Garda de Mediu.
În urmă cu câteva luni, în interiorul APM s-a accentuat o stare de tensiune despre care o parte dintre angajaţi au susţinut că ar fi fost întreținută în mod voit de către Hobincu. Situația s-a agravat spre finele anului trecut, când Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a organizat la Agenție un flagrant urmat de o serie de controale. Informațiile venite pe surse au vorbit despre faptul că Hobincu Zoltan, pe atunci director, ar fi fost reclamat că ar fi pretins unor agenți economici sume de bani pentru eliberarea unor avize și autorizații solicitate celor de la Mediu. După respectivul flagrant, care nu a confirmat sesizările, cei de la DNA au mai vizitat Agenţia, ridicând inclusiv router-ul staţiei de monitorizare de la intrarea în instituţie.
Pe de altă parte, Hobincu a mai fost reclamat către Poliție de către un angajat al APM, acesta din urmă arătând că directorul ar fi făcut ”pierdută” (prin casare) o cabană de la Reci construită din materiale ale Agenției pentru personalul acesteia. Dosarul respectiv se află încă în cercetare, însă între timp, mai exact în urmă cu câteva săptămâni, cabana de la Reci despre care se spune că Hobincu i-ar fi vândut-o fratelui său, a ars aproape în totalitate, cauza stabilită de specialiști fiind un scurtcircuit. Dincolo de acestea, există și alți angajați ai APM Covasna care s-au arătat nemulțumiți de stilul de conducere al lui Zoltan Hobincu, oamenii plângându-se că lucrau într-o atmosferă apăsătoare sau că au fost nedreptățiți, hărțuiți și umiliți la muncă.