Melinda Czifra din Sfântu Gheorghe are nevoie de 5.000 de euro pentru a începe demersurile în vederea unui transplant de rinichi.

O tânără din Sfântu-Gheorghe are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru ca viața sa să intre pe un făgaș cât de cât normal, iar acest lucru nu i l-ar permite decât un transplant de rinichi, deoarece organele ei nu mai funcționează la parametrii normali de foarte mult timp. Melinda Czifra are numai 25 de ani, însă la această vârstă, la care ar trebui să o preocupe doar tinerețea și viitorul, ea se luptă continuu pentru încă o zi de viață – zilnic cu medicamente, săptămânal cu dializă. Melinda a devenit prizoniera unei boli cumplite în urmă cu șapte ani, iar de atunci a trecut prin nenumărate tratamente, 12 operații și clipe de groază, în care durerea și disperarea au devenit atât de insuportabile încât uneori ar fi preferat moartea. După ce s-a luptat cu boala prin spitalele țării, Melinda a plecat în această primăvară în Italia, acolo unde mama sa lucrează de patru ani și unde a găsit medici mai buni, tratamente potrivite stării sale, dar și un mare impediment în calea transplantului de care are nevoie: costul acestuia se ridică la 75.000 de euro, însă dacă Melinda ar reuși să devină rezident, s-ar putea să beneficieze gratuit de acest transplant. Pentru a deveni rezident însă, Melinda are nevoie de un cont al ei, pe care să existe o sumă de minim 5.000 de euro, astfel încât autoritățile italiene să poată avea garanția seriozității tinerei.

O boală cruntă, care a lăsat-o fără rinichi funcţionali

Povestea tragică a Melindei începe aşadar în urmă cu șapte ani. Pe atunci avea 18 ani și era o tânără ca oricare alta, abia terminase liceul și își dorea la nebunie să urmeze o școală de dans. Chiar dacă traiul de acasă nu era ușor – tatăl îi părăsise pe ea, pe mama sa și cei trei frați cu mai mulți ani în urmă, mama fiind cea care dintr-un salariu întreținea întreaga familie, Melinda avea ambiția de a deveni o dansatoare de succes, dorindu-și ca la un moment dat să-i ajute pe ai săi. Că ar fi fost sau nu capabilă să facă toate astea, nu a mai putut afla, boala izbind-o când nici nu se aștepta.

”Pur și simplu m-am trezit într-o dimineață cu fața umflată. Abia reușeam să văd, era un sentiment și o stare ciudată, am fugit repede la Urgențe, în Sfântu-Gheorghe. Mi s-au făcut controale, analize și așa s-a descoperit că aveam probleme cu rinichii – nimeni nu a știut să explice clar ce și cum s-a întâmplat, se bănuiește că totul a fost cauzat de o răceală mai acută, care a fost tratată superficial. Și atunci a început totul – analize, tratamente, operații. La început mi s-a pus diagnosticul de Sindrom nefrotic cronic sever, iar apoi, în timp, s-a ajuns în starea în care niciunul dintre rinichi nu-mi mai funcționa”, povestește Melinda.

Lunga luptă cu boala a început cu o internare de o lună întreagă la Spitalul Județean de Urgențe din Sfântu-Gheorghe, iar Melinda își amintește prea-bine de faptul că toată acea perioadă a însemnat perfuzii, tratamente, injecții, analize... și multă, multă luptă.

Trimisă la muncă de proprii fraţi

Melinda a uitat încet-încet de distracții, dans sau sportul pe care-l iubea atât de mult și, practic, a început să trăiască fie în spital, fie acasă, printre cutiile de medicamente.

În urmă cu patru ani, mama Melindei a plecat la muncă în Italia – tratamentele fetei erau tot mai costisitoare, la fel și traiul din țară, iar pentru a-și ajuta copilul femeia a luat drumul străinătății. Melinda a rămas acasă doi dintre frații ei și cu o pensie lunară de handicap de gradul II, în valoare de 150 de lei – banii abia-i ajungeau pentru tratament și, chiar dacă mama sa o ajuta cu diverse sume lunare, nu a găsit înțelegere din partea fraților, care o trimiteau periodic la muncă pentru a contribui și mai mult la cheltuielile casei.

”Nu-mi venea să cred ce se întâmpla, iar boala se agrava, schimbam medicamentele periodic, pentru că cele anterioare nu-și mai făceau efectul. Așa s-a făcut că în 2009, înainte de sărbătorile de iarnă, am ajuns la spital într-o stare foarte gravă, iar de atunci a început tratamentul cu dializă, pentru că rinichii mei nu mai funcționau deloc. Pe de altă parte, nici să lucrez nu aveam cum - starea mea fizică, timpul săptămânal pentru dializă, nu-mi permiteau să-mi iau un job pe care să-l pot păstra”, spune tânăra.

Boala sa nu doar că o împiedica să aibă activitățile specifice unei tinere de vârsta sa,  țintuind-o de multe ori la pat pentru zile în șir, dar i-a impus și un regim alimentar sever – fără fructe, legume, grăsimi sau dulciuri.

Toate astea, experiența bolii, o fac pe Melinda să fie veselă în exterior, dar destul de tristă în interior. Spune că dacă s-ar face bine vreodată, ar urma un curs de dans. Dar visul său este acela de a-și construi o familie – asta e pentru ea fericirea.

„Mi-aș dori o familie - cu soțul meu, cu copiii mei. Dar nu știu dacă voi avea asta vreodată... Am un prieten, care de șase ani mă tot așteaptă... o să fiu fericită dacă-mi voi reveni cumva, dar sincer nu știu cât m-o mai aștepta el... și nici nu știu cât să sper că voi face rost de banii necesari pentru a-mi reveni în cele din urmă”, ne spune tristă Melinda.

12 operaţii în doar câţiva ani

Amărăciunea Melindei nu se leagă însă numai de boala sa – chiar dacă numai ăsta ar fi un motiv destul de puternic pentru ca un om să-și piardă speranța, ci și de diversele întâmplări care au făcut-o să treacă prin nu mai puțin de 12 operații. Au fost situații absurde, în care i s-au făcut și câte patru operații în același loc, la braț, pentru ca medicii să realizeze că de fapt acestea nu se impuneau neapărat.

Una dintre cele mai groaznice experiențe este cea în care, în 24 de ore, Melinda a fost operată de două ori pentru o problemă ginecologică.

”Eram la Spitalul Județean din Sfântu-Gheorghe, unde făceam dializa, când în urma unui acces de tuse am simțit că parcă mi s-a rupt ceva lângă ovare. Am fost ținută șase ore în șir, cu dureri îngrozitoare, fără calmante, apoi am fost dusă la Ginecologie, mi s-a făcut ecografie și apoi m-au trimis la Brașov. Acolo am fost dusă direct în sala de operații, unde mi s-a făcut anestezie locală și m-au tăiat ca la o operație de cezariană pentru a-mi elimina un chist. Un chist despre care știam și despre care medicul meu ginecolog din Sfântu-Gheorghe îmi spusese că nu reprezintă niciun pericol și acum se spărsese. Din nu știu ce motive, în aceeași seară m-au descusut și recusut la loc, așa se face că am rămas cu urme urâte”, spune tânăra.

Operațiile au continuat pe braț, pe unde fetei trebuia să i se facă o fistulă prin care să se administreze tratamentul de dializă, pentru a nu mai fi administrat prin cateter - un furtunaș folosit în aceste cazuri, dar care poate provoca infecții.

Virus de Hepatită contactat din neglijenţă

O altă pățanie neplăcută de care-și amintește Melinda este contactarea virusului de Hepatita B. Asta s-a întâmplat tot la Sfântu-Gheorghe, când Melinda a avut nevoie să primească sânge – se pare că aparatul cu care s-a lucrat nu a fost curățat bine, astfel că tânăra a contactat virusul.

„Deocamdată nu e așa grav, că e doar în sânge. La momentul respectiv, când s-a descoperit în urma unor analize, am fost întrebată dacă vreau să depun plângere... Am spus că nu... sincer, ce rost mai avea? Oricum viața mea este distrusă...”, spune fără speranță Melinda.

Și totuși, tânăra găsește putere să mai zâmbească. Chiar dacă nu are cum să uite lunile de spitalizare - în Sfântu-Gheorghe, Brașov sau Cluj, orele de dializă, tratamentele nesfârșite, medicii care uneori o repezeau, fata spune că ar da orice să poată reveni acasă, sănătoasă fiind. Nu ar fi vrut să plece în Italia - toți prietenii săi și toată viața sa era construită aici, în Sfântu-Gheorghe, dar a conștientizat, alături de mama sa, că trebuie să facă ceva pentru mai bine.

”În Italia mi se fac altfel de tratamente, am schimbat medicamentele, deoarece medicii de aici mi-au spus că cele din România nu erau potrivite – dovadă că acum am probleme și la ficat. Dializă fac de trei ori pe săptămână și nu e deloc plăcut, dar toate acestea, plus un regim alimentar pe baza unor nutrienți speciali pentru cei bolnavi cronici – mă țin în viață. Fără astea, aș muri”, spune cu deschidere Melinda, care acum are 41 de kilograme dar își amintește că, de-a lungul vremii, a avut și 35-36 de kilograme din cauza problemelor de nutriție ajungând la un moment dat să-i cadă și părul.

Ar putea primi un rinichi prin transplant gratuit

Acum, Melinda așteaptă ajutorul nostru – chiar dacă în Italia mama sa poate să o întrețină și să-i asigure tratamentul, femeia lucrează totuși ca menajeră, ceea ce înseamnă că în niciun caz nu câștigă o avere. Din banii săi de pensie, Melinda a economisit ceva – dar e prea puțin pe lângă cei 5.000 de euro de care are nevoie.

”Mulți îmi spun că nu e o sumă așa de mare, dar pentru noi este. Banii aceștia nu știu, sincer, când i-aș putea avea pe toți deodată, pentru că nu am cum să lucrez, nu sunt stăpână pe corpul meu... Cu 5.000 de euro pot face însă dovada unui cont asigurat pentru rezidență, iar astfel pot să mă înscriu pe lista de așteptare prin care pot primi un rinichi, operația în aceste condiții fiind gratuită. Durează mult, e adevărat, dar este o speranță, este o posibilitate.”

Melinda are deschis un cont în lei, ea fiind recunoscătoare pentru orice donaţie, indiferent cât de mică sau mare ar fi aceasta: RO18CECEC001946289977411