ACTUALITATE 2 iunie 2016

Dermatoza nodulară se extinde rapid

de Iulia Drăghici - Taraș | 782 vizualizări

Chiar dacă dermatoza nodulară, boala care afectează bovinele, căprioarele şi cerbii, nu a fost încă depistată pe teritoriul țării noastre, aceasta se extinde rapid, iar autorităţile desfăşoară activităţi de informare şi prevenire.

Potrivit Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din Covasna, în Grecia s-au depistat deja 46 de focare, în Bulgaria 117 focare, față de 99 din data de 21 mai 2016, în Macedonia există 21 de focare și în Turcia 17 focare.

„Rusia a notificat, în seara zilei de 30 mai, primul focar, la Krasnodar, în apropierea Mării Negre. Este posibil ca originea bolii din această ţară să fie în Turcia”, notează autorităţile covăsnene.

„Până nu se depistează şi la noi în ţară, nu putem să vorbim despre măsuri. Îndată ce apare un singur focar, în curtea, satul sau ferma unde se confirmă, toate animalele se ucid şi se incinerează. Pentru despăgubirea animalelor moarte sau ucise din cauza dermatozei nodulare bovine există cadru legislativ (HG. 1214/2009, anexa 1, pct.21), deci în caz de nevoie ele se pot despăgubi. Deşi nu e plăcut, dacă proprietarii nu anunţă autorităţile de prezenţa virusului, atunci se aplică amenzi de până la 70.000 de lei”, a declarat directorul executiv al DSVSA Covasna, Sikó Barabási Sándor.

Autorităţile ne informează că boala se manifestă prin febră şi prin apariţia unor noduli pe corp, inclusiv bot, nări, cap, gât, spate, picioare, scrot, perineu, uger, coadă, pleoape şi la nivelul mucoaselor nazală şi bucală. Aceşti noduli pot exprima scurgeri de lichid şi pot avea un centru ulcerat. Animalele afectate pot prezenta şchiopături şi edeme severe ale pielii şi subcutanate şi pe abdomen şi picioare. Boala mai poate determina inflamaţii ale ugerului, leziuni ale sfârcurilor mamelei, precum şi avort, infecţii intrauterine, sterilitate temporară sau permanentă, atât la tauri, cât şi la vaci, arată comunicatul DSVSA.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.