Decizie CNA: Posturile de televiziune nu vor mai putea difuza imagini cu violenţe între minori
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au votat joi în unanimitate o decizie pentru a diminua transmiterea de imagini cu violenţe din şcoli, care modifică şi completează Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Proiectul de decizie, postat pe site-ul CNA, s-a aflat în dezbatere publică pentru 30 de zile, iar membrii CNA au modificat proiectul iniţial cu unele amendamente, în concordanţă cu propunerile unor radiodifuzori şi ale ARCA (Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale), potrivit Agerpres.
COnform deciziei, posturile de televiziune nu vor mai putea difuza imagini cu violenţe între minori în şcoli şi nu vor putea preciza adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea imagini.
Secvenţele violente din unităţile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor, făcând excepţie situaţia în care radiodifuzorul acţionează în interesul superior al copilului când este necesar doar acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, astfel încât să nu fie afectată imaginea publică sau dreptul la viaţa intimă, privată a minorului.
Mai mult, decizia include un articol prin care radiodifuzorii sunt obligaţi ca, înainte de difuzarea unor imagini şocante, a unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ să afişeze static şi vizibil mesajul "Atenţie! Urmează imagini care pot afecta starea emoţională a telespectatorilor". De asemenea, orice emisiune de tip reality-show, al cărui scenariu se bazează pe situaţii reale din viaţa unor persoane, se semnalează la început şi la sfârşit, precum şi la reluarea după pauze publicitare prin menţiunea "Acest program este o ficţiune".
Altă completare a Codului stipulează că radiodifuzorii nu trebuie să mai dea niciun indiciu care să ducă la identificarea victimelor accidentelor grave, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei sau când prevalează un interes public.
Potrivit deciziei CNA, imaginile cu minori implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă se vor difuza numai dacă radiodifuzorul acţionează în interesul superior al acestora şi se asigură că nu este difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea copiilor implicaţi.
De asemenea, nu se vor difuza imagini care reprezintă violenţă între minori în şcoli, nu se va comunica adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea imagini şi nu se va face trimitere la site-uri în care sunt comunicate astfel de adrese. CNA a mai aprobat şi intervale orare în care se pot difuza programe cu violenţă extremă, fizică sau de limbaj, scene de sex sau comportament obscen.
Totodată, programele pentru vârsta de peste 18 ani pot fi incluse în oferta distribuitorilor de servicii numai dacă respectă mai multe condiţii.