ACTUALITATE 17 ianuarie 2016

Cum își amintesc covăsnenii „zăpezile de altădată”

de Sever Ioan Miu | 371 vizualizări

„Dar unde-s zăpezile de altădată?”, se întreba poetul francez Francois Villon. Un vers devenit sinonim cu nostalgia. Înainte de ninsoarea de duminică, am întrebat câțiva locuitori din Sfântu Gheorghe despre iernile înzăpezite care le stârnesc amintiri.

– Aţi prins ierni în care, în ianuarie, era zăpadă. Cum era atunci? La auzul întrebării, unii au răspuns generos, ca zăpezile de altădată, în timp ce la alții cuvintele sunt puține, ca zăpada de până duminică. „Ehe, era frumos”, spune, cu nostalgie, un bărbat care își însoțește fiul pe malul lacului de la gară, după care îmi dă de înțeles că e ocupat. Niște băieți, elevi la CNMV, pe care-i întâlnesc pe podul de peste Olt, sunt mai vorbăreți. Dacă Adrian îmi spune că nu a prins zăpezi în ianuarie la Sfântu Gheorghe, fiind adesea plecat în vacanțe la bunicii din județul Bacău, Denis și Dani au amintiri cu zăpada la Sfântu Gheorghe. „În clasele I-IV le făceam "baie" la fete cu zăpadă, le era frică să iasă din clasă”, îmi povestește, zâmbind, Denis. Tot el, dar și colegul său Dani, au amintiri de la săniuș: „Ne dădeam cu sania aici, la Lunca Oltului, sau la ieșirea spre Vâlcele”, spun băieții, născuți la finele anilor ’90.

Tot la ieșirea spre Vâlcele se dădea cu sania și tanti Iczuka, pensionară, originară din Ozunca Băi, care a ajuns în Sfântu Gheorghe în 1974: „Noi, mai tineri, ne vedeam unde e kilometrul 4, și acolo pe deal, ne dădeam, cu mic cu mare, cu sania. Aduceam cu noi slănină, ceapă, de la părinții noștri. Stăteam acolo, la grămadă, și mâncam. Toată lumea era udă până la brâu, dar totuși era frumos”.

„Noi nu am avut sanie în primii ani ai copilăriei, în anii '50. Am pus un sac de nylon mai gros, în care fusese azotat de amoniu, îngrășământ. Când se golea, nu aruncam nici sacul acela. Am pus fân și am legat la capăt cu ceva sârmă, și ne-am pus pe el și așa ne-am dat”, spune, cu nostalgie în priviri, tanti Iczuka. „Când era gheață pe pârâul din fața casei, puneam patine din lemn, făcute de strămoșii noștri, iar pe lemn era ceva metal”, mai povestește tanti Iczuka, la care sora ei, Erzsi, completează: „și era dat cu ceară ca să alunece!”

Fabuloși erau și nămeții din copilăria ei: „Locul unde țineam animalele era mai departe de casă cu 500 de metri. Acolo dimineața, foarte devreme, s-a sculat taică-miu și a făcut în zăpadă o cărare unde puteam să mergem la porci, la vaci. Așa de mare era zăpada că nu-l vedeai pe celălalt dacă era mai departe de tine”.

La câteva ore după ce am vorbit despre zăpadă, în noaptea de sâmbătă a început să ningă la Sfântu Gheorghe. Dimineața, în spatele blocului meu, un tată își trăgea după el copilul, pe sanie. Poate amândoi și, cu siguranță, cel mic, erau încântați de zăpada cea nouă, cea mai abundentă din iarna aceasta. Dar mai cred și că, pentru tată, aceasta nu se compară cu zăpezile de altă dată, din vremea când viața și lumea „erau cu mult mai curate, cu mult mai bune, cu mult mai frumoase”, după cum își amintește, cu nostalgie, tanti Iczuka.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.