ACTUALITATE 17 octombrie 2023

Cum învață tinerii din județul Covasna să devină șoferi mai buni, de la campionii la raliu

de Iulia Drăghici - Taraș | 712 vizualizări

Programul îi are ca ambasadori pe pilotul Dan Gîrtofan și pe actorul Cosmin Seleși

Județul Covasna este locul unde se pun bazele unui nou program de educație rutieră. Spre deosebire de cele de până acum, acesta este coordonat de o echipă de piloți de raliu, printre care și campionul Dan Gîrtofan și vicecampionul național Adrian Grigore. Totodată, este adresat tinerilor de clasa a XII-a, adică viitorii sau proaspeții șoferi, fără experiență, adesea implicați în evenimente rutiere nedorite. Interesant este că primul curs, care are patru module (legislație, prim ajutor, diferența la nivel de siguranță între motorsport și stradă, respectiv simulatorul de impact) a avut loc luni la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Continuă apoi la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, iar în zilele viitoare ajunge în alte opt licee din Harghita și Mureș.

Programul „Fii în siguranță, un șofer responsabil” a început luni dimineață, cu o conferință de presă, organizată la Prefectura Covasna. Aici au fost prezenți coordonatorii, dar și actorul și omul de televiziune Cosmin Seleși. A venit la Sfântu Gheorghe în calitate de ambasador al proiectului, dar și de părinte de viitor șofer.

Dacă unul din cinci spune <<ai băut, nu mă urc cu tine la volan>><<te-ai drogat, nu mă urc cu tine la volan!>>, eu cred că am reușit să facem un lucru extraordinar”, a spus Cosmin Seleși.

Ulterior, printr-un comunicat de presă, acesta a mai punctat: „Cea mai frumoasă și importantă scenă pe care jucăm este propria noastră viață. Cu volanul în mână, suntem actorii principali, dar nu suntem singurii de pe scenă, iar un șofer responsabil nu este doar un rol, ci realitatea de care cu toții depindem. Mă bucur să fiu parte din acest proiect, care are puterea de a schimba mentalități și chiar de a salva vieți. Alături de profesioniști și autorități, voi vorbi elevilor despre responsabilitatea pe care o avem atunci când devenim șoferi”.

Programul conceput de Asociația Club Sportiv „BIV Rally Team” are patru module. Planul este să ajungă cu acestea la 1.800 de viitori absolvenți de liceu din Covasna, Harghita și Mureș.

Trăim într-o realitate care, din păcate, e neagră. Statististicile ne intră pe o ureche și ies pe alta. Nu au impact emoțional pentru că pe noi nu ne doare. În schimb, simțim în fiecare zi ce trăim în trafic. (...) Prin urmare, am început acest proiect, care nu este primul, nu va fi nici ultimul. (...) Proiectul se adresează elevilor din clasele terminale, adolescenți care într-un an, maxim doi, vor fi pe stradă, lângă noi. Nu vrem să fie plictisitor. Este gândit în trei module: poliția rutieră are un modul (...), cei de la ISU le vor arăta copiilor cum să reacționeze dacă sunt martorii unui accident (...), iar eu cu Dan Gîrtofan vom vorbi din punctul nostru de vedere, al piloților de raliu. (...) Facem acest lucru din tot sufletul și chiar vrem să ajungă informația la acești oameni înainte să se urce în mașină”, a spus principalul coordonator, Adrian Grigore, pilot de raliu cu o experiență de peste 15 ani, specialist în conducere defensivă și pilotaj, președintele asociației BIV Rally Team.

Surpriza va fi posibilitatea de a încerca simulatorul de impact, care le va arăta tinerilor cum se simte să fii prins într-o mașină care are accident, dar la o viteză mică, de 13 km/h.

Dan Gîrtofan, campion al României la raliu, a spus că un proiect similar este derulat de șase ani și la Brașov, în liceele de acolo. „Am o carieră de 28 de ani de pilotaj. Menirea mea, așa simt eu, pe Pământ, este să las comunității ceva. (...) Ne dorim să știm că avem copiii în siguranță. (...) Trebuie să intrăm în mintea lor, cu experiențele noastre, le arătăm filmulețe, le explicăm de ce se întâmplă lucrurile așa”, a punctat acesta.

„Proiectul în sine este conceput ca un workshop și este interactiv. Noi vorbim și le explicăm deschis și așteptăm de la ei, în timp real, întrebări. L-am gândit să dureze maxim două ore și jumătate, pentru că oamenii nu au răbdare”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro, Adrian Grigore.

De ce începe la Sfântu Gheorghe?

De ce a fost ales Sfântu Gheorghe ca oraș unde să înceapă acest proiect? Pentru că informația este mai necesară, în contextul în care experiența de condus la școala de șoferi și perioada de învățare diferă foarte mult aici față de orașele mari, unde provocările sunt pe măsură. Și este important ca tinerii care iau permisul aici să fie pregătiți să intre în traficul din marile orașe, pentru siguranța tuturor.

„Vrem să mergem în orașe unde nu este acțiune atât de mare ca în București, Cluj, Constanța. Ne interesează ca informația noastră să ajungă și la alți oameni. Toți trăim în țara asta”, a mai spus Adrian Grigore.

La aceeași conferință de presă, de luni, au mai fost subprefectul Cosmin Boricean, inspectorul-șef al ISU Covasna, Adrian Simtea, purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Gabriela Dinu, inspectoarea școlară generală adjunctă, Luminița Bobeș, reprezentanta Secretariatului General al Guvernului (SGG), finanțator al programului, Larisa Axinia.

Sunt fericit că întâlnesc astfel de proiecte care se desfășoară în parteneriat cu societatea civilă, cu Secretariatul General al Guvernului, cu Ministerul Educației și celelalte structuri implicate, care vin în sprijinul educației tinerilor noștri. Este imperios necesar să accelerăm aceste tipuri de proiecte pentru că vedem cu toții cât de important este să educăm tinerii, atât în acest domeniu, dar și în alte tipuri de educație”, a spus și subprefectul Cosmin Boricean.

Tinerii vor avea ocazia să afle și alte informații de la polițiști și pompieri, ca de exemplu cum se simt când ajung la accidente grave sau mortale, care este impactul psihologic, dar și alte experiențe personale.

Programul „Fii în siguranță, un șofer responsabil” se derulează în perioada 16 - 25 octombrie. Primul eveniment a avut loc luni, la CNMV, iar gazda următorului și ultimului din această serie derulată în județul Covasna va fi marți Liceul „Constantin Brâncuși”.

Acțiunea se mută apoi în județele Harghita și Mureș, la alte opt licee.

Există deja planuri pentru a organiza și ediția a II-a a programului, care va viza și liceele de limba maghiară.

Programul este cu atât mai important cu cât „numărul accidentelor, în special cele care implică tineri șoferi, este în continuă creștere. România a înregistrat în anul 2022 aproximativ 28.000 de accidente, respectiv 76 de accidente pe zi. Patru români își pierd viața zilnic în urma accidentelor rutiere, cea mai mare rată din Europa”, au mai transmis organizatorii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.