ACTUALITATE 28 iunie 2011

Covasna și Harghita, din nou partenere

de Monica Vrânceanu | 329 vizualizări

Consiliul Județean (CJ) Covasna lansează astăzi, în colaborare cu CJ Harghita, proiectul Planificare Strategică prin Cooperare Interjudețeană. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană (UE) prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative, având un buget total de 816.240 lei. Contribuția UE la proiect este de 799.588 de lei, cele două Consilii județene partenere urmând să contruie cu o sumă totală de 16.651 de lei.

Proiectul are ca obiectiv general elaborarea strategiei de dezvoltare și a programului operațional comun al județelor Covasna și Harghita, prin colaborarea administrațiilor publice județene și locale și prin instruirea personalului din instituțiile celor două județe, iar perioada de implementare este de 12 luni.

Grupul-țintă al proiectului îl reprezintă angajații celor două instituții partenere, precum și persoane din conducerea administrațiilor județene și locale din cele două județe.

Concret, proiectul urmărește elaborarea unei analize de rețea, a unui sondaj de opinie și a unei strategii comune a celor două județe. În ceea ce privește personalul, se va realiza o instruire complexă a 40 de persoane din conducerea administrațiilor publice din județele Covasna și Harghita - în domeniul dezvoltării instituționale și a formării de parteneriate, și instruirea a 20 de persoane din cadrul Consiliilor județene partenere responsabile cu dezvoltarea teritorială în domeniul planificării strategice și a implementării de proiecte.

De asemenea, proiectul mai urmărește dezvoltarea serviciilor publice, inclusiv a imaginii acestora și aducerea la cunoștința populației a posibilităților de dezvoltare pentru cele două județe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.