ACTUALITATE 20 octombrie 2010

Covasna și Harghita din nou împreună la Târgul de Turism

de Monica Vrânceanu | 257 vizualizări
Județele Covasna și Harghita vor promova apele minerale, băile termale, mofetele și pârtiile de schi la Târgul de Turism al României care se va deschide joi la București Ca și în 2009, Covasna și Harghita vor avea la Târg un stand comun de peste 100 de mp, intitulat „Ținutul Secuiesc”. Printre stațiunile pe care le vor promova cele două județe se numără Balvanyos, Covasna, Tușnad, Borsec și Șugaș-Băi, o stațiune în care s-a investit foarte mult în ultima vreme și pe care autoritățile covăsnene o prezintă ca având un potențial deosebit. Turismul balnear va fi și el la loc de frunte

Județele Covasna și Harghita vor promova apele minerale, băile termale, mofetele și pârtiile de schi la Târgul de Turism al României care se va deschide joi la București

Ca și în 2009, Covasna și Harghita vor avea la Târg un stand comun de peste 100 de mp, intitulat „Ținutul Secuiesc”. Printre stațiunile pe care le vor promova cele două județe se numără Balvanyos, Covasna, Tușnad, Borsec și Șugaș-Băi, o stațiune în care s-a investit foarte mult în ultima vreme și pe care autoritățile covăsnene o prezintă ca având un potențial deosebit.

Turismul balnear va fi și el la loc de frunte la standul „Ținutul Secuiesc”, alături de băile termale și mofetele cu emanaţii naturale de bioxid de carbon rezultate în urma acţiunilor postvulcanice, acestea fiind recomandate de specialişti pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, dar şi a impotenţei, drept pentru care sunt considerate a fi „Viagra naturală”.

Târgul de Turism, ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, se va desfăşura la Romexpo Bucureşti în perioada 21-24 octombrie. Vicepremierul Marko Bela va vizita standul „Ținutul Secuiesc” pe 21 octombrie, imediat după deschiderea oficială a Târgului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.