ACTUALITATE 16 octombrie 2012

Copiii sunt așteptați la Cercul de Ornitologie

de Székely Emőke | 429 vizualizări

În cadrul Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe funcționează începând cu acest an un cerc de ornitologie cu predare în limba română. Cercul a luat naştere printr-o colaborare între Fundația „Pro Natura”, Societatea Ornitologică Română și Inspectoratul Școlar al județului Covasna.

„Prin cunoașterea păsărilor copiii vor avea o altă viziune asupra protecției mediului și asupra rolului pe care fiecare dintre noi îl are în ecosistem. Activitățile pe care le desfășurăm fac parte din categoria educației non formale, mergem în excursii, observăm păsările în habitatul lor natural, iar partea teoretică o realizăm prin metode interactive, pe placul copiilor” – ne-a declarat inițiatorul acestui cerc, Cătălin Lazăr.

În cadrul cercului funcționează deocamdată două grupe: una de gimnaziu și una de liceu, dar inițiatorii doresc înființarea a încă cel puțin două grupe de elevi. Cătălin Lazăr spune că având un număr mai mare de cursanți, vor avea posibilitatea de a depune proiecte și de a atrage astfel bani pentru diferitele activități.

„Eu și soția mea, Anamaria Lazăr, organizăm taberele naționale ale Societății Ornitologice Române, iar copiii care vor veni la cercul de la Palatul Copiilor, vor avea ocazia să participe în aceste tabere gratuite, care se desfășoară în Delta Dunării. De asemenea avem o colaborare foarte bună cu Societatea Ornitologică din Brașov, iar lunar va veni un specialist în fotografii în natură pentru a-i învăța pe copii” – afirmă Cătălin Lazăr.

Așadar copiii sunt așteptați să fie membri ai Cercului de Ornitologie de la Sfântu Gheorghe. Program pentru înscrieri și informații: marți între 14-18 și miercuri între 16-20 la Palatul Copiilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.