Miercuri, la Biblioteca Județeană „Bod Péter” din Sf. Gheorghe, a avut loc finala concursului de popularizare a cititului, „Aventurile lecturii”, la care au participat elevi din mai multe școli gimnaziale, atât din municipiu, cât și din localități precum Comandău, Zagon sau Belin. Concursul s-a desfășurat în limba română, iar ceea ce a fost cu adevărat impresionant a fost numărul mare de copii maghiari, veniți să concureze cot la cot cu copiii români.

Într-o lume în care copiii sunt în număr tot mai mare captivi ai tehnologiei, inițiativele de încurajare a lecturii par o luptă a lui Don Quijote cu morile de vânt. Și totuși, chiar dacă nu mai înțeleg frumusețea textelor scrise de autori clasici, sunt încă printre noi mulți copii care iubesc cărțile și universurile pline de aventuri incitante, ferecate între copertele lor. Sunt copii pe care i-am văzut personal, în calitate de membru al juriului în finala competiției „Aventurile lecturii” organizată de Biblioteca Județeană „Bod Péter”. Sunt copii din Sf. Gheorghe, dar și din localități rurale precum Belin, Comandău sau Zagon.

Pentru mine, inițiativa echipei bibliotecii este cel puțin lăudabilă. Ca participant la eveniment, am fost plăcut surprinsă de dăruirea angajaților care s-au implicat în organizarea competiției, de căldura cu care au reușit să spulbere emoțiile copiilor intrați în finală și de respectul cu care i-au tratat. M-a bucurat să văd în sala de concurs profesoarele de limba română, venite să își susțină moral elevii pe care numai domniile lor știu cu ce mijloace au reușit să îi ajute să se apropie de lectură și să participe la concurs. Nu le cunosc și nici nu trebuie să știu despre aceste persoane mai mult, ca să îmi dau seama că sunt genul de dascăli care își fac meseria din vocație, nu din nevoia de a avea un job, așa cum, în mod regretabil, vedem profesori în zilele noastre prin toate școlile și liceele din România.

Însă ceea ce mi s-a părut cu adevărat impresionant a fost să văd mulți copii maghiari veniți să participe la un concurs de literatură română contemporană, într-o limbă ne-maternă, alături de copii români. Acesta este marele câștig al concursului, dar și meritul imens al profesoarelor care nu doar că le-au insuflat dragostea pentru carte și lectură, ci le-au insuflat și curajul necesar de a participa la o astfel de competiție, unde erau puțin dezavantajați din start.

Participanții au avut de citit o carte în limba română, iar pentru a ajunge în finală, au trecut prin mai multe probe, toate în limba română. În ultima fază a competiției, și-au demonstrat creativitatea, au trecut prin teste fulger și au luptat să obțină un punctaj cât mai mare, chiar dacă erau uneori vizibil împiedicați și dezavantajați de faptul că, pe lângă răspunsul corect, mintea lor trebuia să scotocească în același timp, cu viteză, și după cuvintele românești de care aveau nevoie pentru a le exprima, un efort pe care l-am apreciat în mod deosebit.

Și mai plăcut a fost să văd că, între echipele câștigătoare, au fost multe formate din copii maghiari. Concursul și participanții m-au impresionat într-atât, încât am ales să nu scriu despre cine, ce loc a ocupat. Mi se pare prea puțin relevant. Toți copiii intrați în finală sunt câștigători, indiferent de etnie, iar marele premiu pe care și l-au oferit este acela de a fi ales să citească. Le-am spus și lor și reiau acum: nu există o cale mai bună, mai frumoasă și mai antrenantă pe care și-ar fi putut-o face cadou în drumul lor spre viața de adult. Este o investiție care durează toată viața și care îi va face oameni speciali, cu minte și suflete deschise, încărcate de lumină, empatie și dragoste de bine și frumos.

Sper ca „Aventurile lecturii” să devină un concurs cu tradiție și, în edițiile ce vor urma, mult mai mulți profesori de limba română să își aducă elevii într-o competiție în care nu predomină interesul de a fi pe locul I, ci desfătarea de a fi printre cărți și printre oameni care le iubesc și știu să facă din ele o sărbătoare. Și mai sper ca, după astfel de inițiative, să se încheie seria comentariilor răutăcioase despre cum tinerii maghiari de azi nu mai vor să învețe limba română. Realitatea le cam contrazice.