ACTUALITATE 26 mai 2011

Copii loviţi de cai

de Monica Vrânceanu | 558 vizualizări
Neglijența părinților și, uneori, lipsa de teamă față de animalele domestic provoacă accidente grave, cărora în general le cad victimă cei mici. Așa s-a întâmplat și cu doi copii din Araci și Belin Vale, care au intrat în grajdurile din gospodăriile părinților și au început să atace, în joacă, caii de aici. Primul băiețel, cel din Belin Vale, a fost lovit grav de către calul care a reacționat la „glumele” copilului, ajungând

Neglijența părinților și, uneori, lipsa de teamă față de animalele domestic provoacă accidente grave, cărora în general le cad victimă cei mici.

Așa s-a întâmplat și cu doi copii din Araci și Belin Vale, care au intrat în grajdurile din gospodăriile părinților și au început să atace, în joacă, caii de aici. Primul băiețel, cel din Belin Vale, a fost lovit grav de către calul care a reacționat la „glumele” copilului, ajungând la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu-Gheorghe pentru îngrijiri medicale.

Directorul Ambulanței Covasna, Tiberiu Poștoacă, a declarat că cel de-al doilea băiat, din Araci, a fost mai puțin norocos, ajungând la Sfântu-Gheorghe cu mandibula ruptă și cu întreaga față zdrobită, după ce a fost lovit de cal. Copilul, în vârstă de numai cinci ani și jumătate, a suferit o fractură de mandibulă, fiind transportat de la Sfântu-Gheorghe la Brașov și apoi la Spitalul Județean din Târgu-Mureș.

Potrivit lui Tiberiu Poștoacă, pentru refacerea feței copilului vor fi necesare mai multe intervenții chirurgicale maxilo-faciale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.