ACTUALITATE 26 septembrie 2013

Consiliul Județean ia în administrare drumul dintre Covasna și Comandău

de Székely Emőke | 611 vizualizări

Aleșii județeni au votat joi proiectul de hotărâre cu privire la luarea în administrare a drumului comunal dintre Covasna și Comandău în vederea întreţinerii pe timp de iarnă şi reîncadrării în categoria funcţională de drum judeţean.

„Din punct de vedere economico-social, acest drum are o importanţă deosebită, având în vedere că este singura cale terestră de comunicaţie pentru locuitorii comunei Comandău cu restul localităţilor din judeţul Covasna. În ultimii ani traficul rutier arată o tendinţă de creştere atât în sezonul de vară cât şi iarna, zona Comandău fiind agreată din punct de vedere turistic de un public tot mai larg, în sezonul rece funcţionând şi o pârtie de schi, ceea ce invocă asigurarea creşterii nivelului de viabilitate a acestui drum” – se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Consiliul Județean a reparat acest drum în urmă cu o săptămână, după ce o porțiune din șosea s-a surpat din cauza ploilor. Ar fi nevoie însă de lucrări ample, pentru care deocamdată nu sunt bani. Primarul stațiunii Covasna, Thiesz János, spune că aceste lucrări de reparații capitale nici nu pot fi efectuate până când nu există o altă rută pentru transportul materialului lemnos.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.