ACTUALITATE 14 ianuarie 2014

Concurs de slăbit prin zumba

de Székely Emőke | 590 vizualizări

vitus kinga

După succesul înregistrat anul trecut, secția de zumba a clubului ::Sport-All:: din Sfântu Gheorghe va organiza și anul acesta concursul de slăbit prin zumba. Competiția mai puțin obișnuită se va desfășura pe o perioadă de două luni, iar femeile (și nu numai) care vor da jos cele mai multe kilograme, vor fi premiate cu abonamente și accesorii de zumba.

Ideea îi aparține instructoarei Vitus Kinga, care după naștere a rămas cu un plus de 22 de kilograme, de care a scăpat prin mișcări de zumba. Văzând că se poate, a anunțat un concurs în acest sens, iar câștigătoarea de anul trecut, Tikosi Lidia, a cântărit la finele programului cu 16 kg mai puțin. Concursul va începe luni în sala de sport a Liceului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, iar pentru mai multe informații sunați la numărul de telefon 0745994403.

Secția de zumba de la ::Sport-All:: a avut anul trecut evenimente în fiecare lună, fie că vorbim de dans la ștrand sau în zăpadă. Vitus Kinga spune că și în 2014 vor organiza diferite concursuri și demonstrații la care îi așteaptă pe toți cei care vor să ia parte la distracție în stil zumba.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.