Concurs de pescuit şi ciorbă pescărească la Zilele Belinului
Trei zile de distracție în aer liber și competiții culinare de excepție - asta anunță sărbătoarea Zilelor Belinului, care debutează astăzi și se va încheia duminică pe Platoul de lângă terenul de fotbal al comunei.
Potrivit primarului Siko Imre, Zilele comunei au ajuns la cea de-a șasea ediție, care se va organiza cu un buget foarte mic, mizând pe sponsorizări și pe dorința de petrecere a timpului în aer liber.
Zilele Belinului vor debuta astăzi de la ora 16, cu un Concurs de Pescuit care va dura 24 de ore și la care s-au înscris deja peste 30 de persoane, printre care şi o echipă a Observatorului de Covasna. Concursul va avea loc la Lacul Nou din Belin, iar pescarii vor trebui să se întreacă în capturarea cât mai multor pești, de mărimi cât mai impresionante.
Referentul Primăriei Belin, Gaj Rozalia, a declarat că sâmbătă va avea loc un concurs de gătit al cărei vedetă va fi, desigur, peștele. Aici vor participa echipe formate din câte patru- cinci membri, acestea întrecându-se în prepararea celei mai delicioase și originale ciorbe pescărești.
”Primăria va pune la dispoziția fiecărei echipe apa de gătit și câte 5 kilograme de pește proaspăt - prin sponsorizarea proprietarului Lacului Nou de la Belin. Echipele vor veni cu ustensilele și cu ingredientele ciorbei, fiecare preparând după rețete proprii și originale”, a declarat Gaj Rozalia, menționând că încă se mai deliberează cu privire la premiile pe care le vor primi echipele câștigătoare.
Juriul concursului de gătit ciorbă va fi compus din doi reprezentanți ai ASIMCOV, primarul Siko Imre și primarii a două localități cu care Belin este înfrățită - una din Ungaria și alta din Slovacia.
Pentru ziua de duminică, Primăria a pregătit jocuri și activități distractive pentru copii, un cort de prezentare cinematografică, prezentarea unei formații de arcași, o expoziție de bovne, iar Caravana Voluntarilor de la Sfântu-Gheorghe va fi și aceasta prezentă la Belin, pentru a le vorbi oamenilor despre beneficiile și importanța voluntariatului.
Din cauza crizei și a lipsei de bani, la Zilele Comunei Belin nu va concerta nicio formație și nici nu vor exista jocuri de artificii la final.