Complicații în cazul închiderii drumului dintre Covasna și Comandău
Din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă din stațiunea Covasna, drumul ce leagă orașul de localitatea Comandău va fi închis circulației publice timp de două luni. Astfel cei care doresc să ajungă în localitatea covăsneană aflată la cea mai mare altitudine, trebuie să folosească drumul forestier dinspre Păpăuți, însă primarul comunei Zagon, Kis József, nu este de acord cu folosirea acestui drum.
Problema nu este nouă, la finele anului trecut a avut loc la Comandău o ședință la care s-a discutat acest lucru, iar la vremea respectivă reprezentantul firmei care va efectua lucrările la rețeaua de apă a spus că pentru a face o lucrare bună, e nevoie de închiderea drumului.
„Nu știu exact când va fi închis drumul, pentru că Primăria trebuie anunțată cu doar 3 zile înainte. Administrația locală nu are competența de a comenta execuția acestor lucrări, dar cred că localitatea Comandău va pierde turiștii care deseori se îndreptau spre noi după timpul petrecut în Valea Zânelor” – spune primarul comunei Comandău, Kocsis Béla.
Acesta a adăugat că din informațiile pe care le are, cât timp drumul dintre Covasna și Comandău va fi închis, circulația se va desfășura pe drumul dinspre Păpăuți. Greșit, spune primarul comunei Zagon, Kis József, care se teme că va fi „taxat” de UE în cazul în care va deschide acest drum circulației publice.
Acesta a declarat presei locale că reabilitarea drumului a costat 1,3 milioane de lei, fiind realizat printr-un proiect european, și pentru că este catalogat ca drum forestier, nu poate fi deschis circulației publice pentru că în cazul în care va veni un control, Primăria Zagon ar putea fi pusă în situația de a da banii înapoi.
Managerul județului Covasna, Kovács Ödön, a spus că drumul nu va fi închis până ce nu vor găsi o alternativă pentru localnici și cei care vor să meargă la Comandău. „Alternativa va fi drumul dinspre Păpăuți, care în caz de urgență poate fi deschis” – a concluzionat managerul județului.
Nu e de neglijat însă faptul că intervenția în caz de urgență va fi mai grea dacă autoutilitarele vor merge pe drumul dinspre Păpăuți. Comandău are echipă de pompieri voluntari, însă în cazul unui incendiu mai mare pompierilor de la Târgu Secuiesc sau Sfântu Gheorghe le va lua mai mult timp să ajungă la fața locului.