Colectare de ulei ars şi talcioc în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe
Societatea de salubrizare Tega Sfântu Gheorghe pregăteşte o nouă acţiune de colectare a uleiului ars, aceasta urmând a fi combinată cu un talcioc ce se va organiza chiar în spaţiul din faţa Pieţei Centrale.
Directorul Tega, Toth Birtan Csaba, a declarat că acţiunea de colectare a uleiului ars din gospodăriile oamenilor va avea loc în acelaşi spaţiu al Pieţei Centrale din Sfântu Gheorghe unde se va organiza şi talciocul, pe 18 decembrie, dorindu-se ca astfel să fie interesaţi de aceasta cât mai mulţi oameni.
“Am ales Piaţa Centrală pentru colectarea uleiului ars pentru că fiecare om ajunge în această locaţie, mai ales acum că vin sărbătorile. Pe viitor am vrea să perpetuăm acest obicei, astfel încât oamenii să se obişnuiască să aducă recipientul cu ulei ars atunci când vin la piaţă. Nu am găsit încă soluţia exactă, ce fel de recipiente să oferim sau unde să stabilim punctul de colectare permanent, însă lucrăm la acest aspect”, a explicat Toth Birtan Csaba.
Potrivit acestuia, talciocul care se va organiza în Piaţa Centrală va beneficia de suportul Tega, care va amenaja în acest sens mai multe mese.
“Vrem să îmbinăm colectarea uleiului cu talciocul, cred că aşa vom atrage multă lume, talciocul în sine fiind şi el foarte interesant pentru cei care vor să facă schimburi de lucruri, să vândă sau să cumpere. În multe oraşe mari se ţin talciocuri, nu văd de ce nu am putea avea şi la Sfântu Gheorghe, mai ales că trăim vremuri în care nu toată lumea îşi permite să-şi cumpere lucruri noi”, a mai spus directorul Tega.
În această primă ediţie, participarea la talcioc va fi gratuită, însă dacă acţiunea se va dovedi una de succes ar putea fi instituită pe viitor o taxă modică.
În ceea ce priveşte colectarea uleiului ars, Tega are nevoie şi de această dată de voluntari. La ultima acţiune de acest gen s-au strâns aproape 80 de litri de ulei ars provenind din gospodăriile locuitorilor din Sfântu Gheorghe, însă potrivit lui Toth Birtan Csaba, în oraşe cu tradiţie în acest sens, precum Miercurea Ciuc, se strâng şi câteva sute de litri de ulei ars într-o singură acţiune. Toth Birtan Csaba a arătat că este de preferat ca oamenii să adune uleiul ars în pet-uri pe care să le ducă apoi la Tega, nefiind indicată nici aruncarea acestora la gunoi, deoarece afectează procesul de selecţie a deşeurilor. Directorul Tega a mai subliniat că aruncarea uleiului ars la chiuvetă sau aiurea, în deşeuri, are repercursiuni asupra procesului de circulaţie a oxigenului şi inclusiv asupra sănătăţii mediului.