CCI Covasna va anunţa firmele să îşi rezolve hârtiile de sediu
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Édler András, a declarat că le-a cerut celor de la Registrul Comerţului o listă cu acele firme cărora le-a expirat contractul de închiriere sau de comodat, aşadar legal nu mai au sediu. Édler spune că este vorba de o simplă formalitate, ce se poate rezolva foarte uşor.
„Registrul Comerţului trimite către Tribunal toate cazurile în care unei firme i-a expirat actul de închiriere sau de comodat în ceea ce priveşte sediul. Este corect pentru că din moment ce o firmă nu mai are sediu, aceasta nu există. De cele mai multe ori însă este vorba de o simplă formalitate, iar patronii pot face un act adiţional fără prea mari bătăi de cap. Registrul Comerţului însă nu dispune de sursele financiare necesare trimiterii unor scrisori de înştiinţare, iar cele două instituţii au convenit ca noi să primim o listă cu aceste firme, după care îi vom anunţa să rezolve problema pentru a nu ajunge în instanţă pentru o formalitate” – a declarat Édler.
Acesta a menţionat că CCI urmează să primească lista firmelor care au actele de sediu expirate şi speră că printr-un e-mail sau telefon va putea scuti patronii de o grijă, dar şi Tribunalul de câteva sute de dosare.