„Revenirea aceasta este un pariu cu mine: acela de a-mi dovedi încă o dată că se poate” – Un interviu exclusiv de Elena Rotaru.

Triplă campioană olimpică la Atena în 2004, gimnasta Cătălina Ponor este în tot ceea ce face o lecție de viață, de voință și de forță. La vârsta la care unele sportive pășesc de pe covorul întins în fața arbitrilor, Cătălina a decis să revină asupra deciziei de retragere la 24 ani și să-și reconfirme poziția în elita gimnasticii mondiale.

După o pauză competițională de patru ani, după o experiență de antrenorat în SUA și după asumarea unui eventual eșec, sportiva face parte din lotul olimpic ce va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra.

Am ales să port cu Cătălina Ponor o discuție care să iasă din tiparele clasice.

– Fiecare poveste începe cu a fost odată... Dacă ar fi să alegi, cum ai vrea să înceapă o poveste spusă peste ani despre Cătălina Ponor? 

– Probabil povestea mea va începe cu „a fost odată un copil neastâmpărat care nu își găsea locul în casă”. (râde)

– Și cum să se sfârșească?

– Cu „iată că acel copil de care se vorbea a reușit să treacă peste orice problemă și obstacol, iar acum este o femeie împlinită”.

– După ce aproape toată viața ta ți-ai petrecut-o într-un ritm alert, cazon, care a fost primul lucru „nepermis” cu care te-ai răsfățat în perioada de pauză?

– Cu dulciuri multe (râde ca un copil) după care am încercat câte puțin din fiecare atât cât să văd cum e viața reală. Știi, îmi doream uneori să mă dau cu capul de câte o problemă ca să învăț să fiu puternică atunci când va fi nevoie pentru că sunt de părere că până nu te lovești tu de anumite situații nu ai cum să înveți din greșeli.

– Gimnastica se începe devreme și se termină tot devreme. Care este principala dificultate în a face un asemenea sport la 24 de ani?

– Da, într-adevăr, gimnastica este un sport greu care începe la o vârstă fragedă și se termină la fel, dar asta depinde de decizia fiecăruia. Eu îți spun sincer că am regretat că m-am lăsat la 20 de ani și chiar mi-a fost dor să fiu în sala de antrenament, în cantonament și să fiu din nou în sala de concurs cu mii de spectatori. Pentru mine nu a existat dificultate să fac gimnastică la 24 de ani, mi-am dorit foarte tare să revin și atunci am reușit, chiar dacă pare o vârstă destul de înaintată. Pe de altă parte, cred că deja gimnastica mondială din ziua de azi începe să înainteze în vârstă pentru că sunt multe gimnaste trecute de 22 și chiar 24 de ani.

– După 4 ani de absență din ciclul competițional, care a fost cel mai greu lucru pe care ai fost nevoită să-l depășești la revenire?

– Rezistența. Un sportiv activ are o mare capacitate de rezistență fizică, iar eu în toți acești ani de pauză, spre rușinea mea, nici măcar nu m-am sinchisit să mă mișc. Când mi-am dorit să revin, rezistența a fost cel mai greu de recăpătat.

– N-am să te întreb de ce te-ai retras acum patru ani din gimnastică, am să te întreb de ce ai revenit?

– Pentru că mi-am dorit să arăt lumii că acea Cătălina Ponor căreia nimeni nu îi mai dădea șanse să revină poate să mai demonstreze multe în lumea gimnasticii și că se poate orice atunci când îţi dorești ceva cu adevărat.

– Această revenire este un pariu cu tine sau cu cei din jur?

– Pariu cu cei din jur nu am să fac niciodată atâta timp cât știu de ce sunt în stare. Sunt o fire ambițioasă, căpoasă și puternică și pot să trec peste orice. Mai degrabă această revenire este un pariu cu mine: acela de a-mi dovedi încă o dată că se poate.

– Te-a convins cuplul de antrenori Bitang/Belu să te întorci în sală?

– Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă că ceea ce s-a spus, că am fost solicitată de domnii antrenori să vin înapoi în gimnastică, este doar o jumătate din adevăr. Da, a fost o discuție, poate aș putea spune în glumă, când eram în America de a reveni în gimnastică dar atunci pe moment nu am luat nimic în serios, nici eu și nici domnii antrenori. Atunci nu aveam nici cea mai vagă idee că o să mă găsească 2012 în sala de antrenament.

– Crezi că revenirea ți-a fost susținută pentru ceea ce ai făcut în gimnastică sau pentru ceea ce ai putea să mai faci?

– Dânșii (cei doi antrenori n.a.) au avut întotdeauna încredere în mine, știau că sunt o gimnastă puternică deoarece sunt antrenată de dânșii din anul 2002. Poate că dumnealor nu au dus până la capăt această încredere că o să reușesc, însă eu m-am ambiționat foarte tare să arăt tuturor că atunci când îți dorești un lucru cu adevarat poți să îl faci.

„Dacă mă accidentez, pe cuvânt că îmi iau mâna sau piciorul în dinți și așa am să concurez” – despre contextul acestei asumări, în ziarul de luni, când puteţi citi continuarea acestui interviu exclusiv!

Născută la 20 august 1987 la Constanța, Cătălina Ponor începe gimnastica la vârsta de 4 ani. Pe parcursul anilor, bârna devine aparatul ei preferat.

Palmares:

– în 2003 argint la bârnă, sol şi pe echipe – Mondialele de la Anaheim

– în 2004 aur la bârnă, sol şi pe echipe – Europenele de la Amsterdam

– în 2004 aur la bârnă, sol şi pe echipe – Jocurile Olimpice de la Atena

– în 2005 aur la bârnă – Europenele de la Debrecen

– în 2005 bronz la bârnă – Mondialele de la Melbourne

– în 2006 argint pe echipe, aur la bârnă și bronz la sol – Europenele de la Volos.

Ultima medalie câștigată de Cătălina a fost în anul 2007 la Mondialele de la Stuttgart: bronz pe echipe.

În anul 2007, Cătălina își anunță retragerea din viața competițională. 4 ani mai târziu revine asupra deciziei și participă alături de lotul României la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Tokyo, Japonia.

Considerată de către sportivă o testare, participarea este un eșec pentru întreaga echipă, România revenind acasă fără nicio medalie.

La această oră, Cătălina Ponor se pregătește la Complexul Olimpic de la Izvorani alături de lotul olimpic român de gimnastică ce va reprezenta România la Jocurile Olimpice din acest an ce vor avea loc la Londra în perioada 26 iulie – 12 august.