ACTUALITATE 3 octombrie 2013

Cartierul Őrkő devine prioritate pentru viitor

de Monica Vrânceanu | 1609 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe țintește bani europeni pentru diminuarea sărăciei acute; romii din acest cartier trăiesc din 125 de lei pe lună şi doar 9% dintre ei au locuri de muncă

Primăria Sfântu Gheorghe a comandat o cercetare sociologică referitoare la situația cartierului Őrkő, iar pe baza acesteia se intenționează declanșarea unei ample acțiuni prin care starea populației de aici să fie schimbată. Cercetarea s-a desfășurat la finele verii și a vizat descrierea gospodăriilor şi a populaţiei din zonă, fiind realizată de către Institutul Pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN) din Cluj Napoca. Primăria Sfântu Gheorghe va folosi rezultatele acestei cercetări în creionarea unor viitoare politici sociale, pe care autoritățile locale le consideră urgente.

Primarul Antal Árpád a declarat joi că ancheta s-a derulat prin vizitarea tuturor gospodăriilor din Őrkő, aplicându-se câte un chestionar la nivelul locuinţelor; iar rezultatele nu sunt deloc îmbucurătoare.

„Este deja o certitudine faptul că situația socială a țării este tot mai precară, și se știe că 30% dintre copiii care se nasc în prezent ajung în familii foarte sărace. La nivel local, suntem dispuși să ajutăm aceste comunități de romi, dar cred că și Guvernul ar trebui să se implice, pe plan național, prin legislație. Sunt multe lucruri care pot fi făcute, legi schimbate – de exemplu așa încât a face copii să nu mai însemne neapărat o sursă de venit. Toate astea pentru că, dacă se va continua așa, problema va deveni una foarte serioasă pentru România, care nu va mai putea susține cazurile sociale”, a declarat Antal Árpád.

Primarul a menționat că, având la bază cercetarea, autoritățile locale vor ști de acum mult mai în amănunt situația romilor din Őrkő, putând avea date tocmai pentru pașii următori: accesarea de fonduri europene în perioada 2014-2020, în baza unor proiecte clare și distincte.

Nivel de trai foarte scăzut și analfabetism aproape general

Unul dintre realizatorii cercetării, Barna Gergő, a declarat că rezultatele arată că în acest cartier se află 432 de gospodării în care trăiesc 1.828 de persoane. Condiţiile de locuit din zona Őrkő sunt foarte precare faţă de standardele obişnuite, iar cele mai multe locuințe au sub 30mp, cu o medie de 23mp, în timp ce în Sfântu Gheorghe această medie este de 62mp. Media celor ce trăiesc într-o gospodărie este de 4,2 persoane și dacă 78% dintre locuinţe sunt conectate la reţeaua electricitate, numai 5% au apă curentă şi doar 2,5% dintre gospodării dispun de WC în incinta clădirii. Jumătate dintre casele din Őrkő dețin televizoare, în 27% dintre ele se găsește un telefon mobil, în 20% o mașină de spălat și un frigider. Doar 3% dintre gospodării au autoturism, 5% calculator și 2% acces la Internet.

Nivelul de trai scăzut e evident și în cazul veniturilor. În timp ce în Sfântu Gheorghe venitul mediu pe membru de gospodărie conform unui sondaj din 2013 este de 725 lei, în zona Őrkő acesta este de 124 lei. În majoritatea gospodăriilor venitul mediu pe membru de gospodărie este sub 125 lei. Veniturile calculate pe totalitatea gospodăriilor din zonă sunt alcătuite pe următoarea structură: 31% salarii, 28% alocaţii pentru copii, respectiv indemnizaţii de creştere a copiilor, 16% ajutoare sociale, 12% pensii, 7% venituri din activităţi ocazionale (plata cu ziua), 3% muncă în străinătate, 2% alte venituri”, a explicat cercetătorul.

În ceea ce privește nivelul educației, Barna Gergő a spus că mai mult de jumătate din populația de peste zece ani nu are nici patru clase, 27% au terminat clasele primare, 13% au absolvit opt clase şi doar 3% au studii mai avansate. Doar 65% dintre copiii între 6 și 15 ani merg la școală, însă după 15 ani se sesizează un abandon școlar masiv.  Aproape 60% din populaţia din Őrkő este analfabetă și o mare parte din aceasta nu vorbește deloc limba română și numai 39 de persoane vorbesc limba romani. Numai 94 de persoane din Őrkő sunt angajate, jumătate se declară șomere, iar un sfert dintre ei întreprind munci ocazionale.

Siguranța națională, în pericol din cauza lipsei de politici demografice

Primarul Antal Árpád a declarat că, pe baza cercetărilor, municipalitatea va începe realizarea unor proiecte menite să îi ajute pe romi să meargă spre un trai mai bun ca persoane independente și nu permanent asistate social.

Consider că acest cartier al orașului reprezintă o bombă cu ceas și este foarte bine că s-a decis în Comisia Europeană ca în perioada 2014-2020 autoritățile locale să poată face proiecte pentru ajutorarea comunităților defavorizate. Cred că asta e o oportunitate, iar scopul nostru e ca acești cetățeni să iasă din sărăcia adâncă, să aibă acces la servicii de sănătate, educație și la locuri de muncă. Din păcate, politicile guvernamentale din ultimii 23 de ani au încurajat oamenii care sunt în sărăcie adâncă să facă tot mai mulți copii, iar asta este o problemă reală pentru Statul Român, căci se vede și aici că această comunitate extrem de săracă are foarte mulți copii, iar asta e valabil și la nivel național. Iar cei 30% dintre copii ce se nasc în familii foarte sărace au șanse minime de a deveni cetățeni utili pentru societate, deoarece așa cum părinții lor au crescut și trăit prin ajutoarele statului, așa vor proceda și ei dacă nu se va interveni. Cred că asta e adevărata problemă, care ține de siguranța națională a Statului Român”, a declarat primarul Antal.

Acesta a atenționat că în vreme ce trei milioane de români sunt plecați din țară, rata nașterilor a scăzut la 1,3, dar e la 4,6 în comunitățile foarte sărace – ceea ce înseamnă că pătura foarte săracă a societății se extinde anual, iar asta din pricina lipsei unor politici demografice.

„Cred că sistemul social nu-și va mai permite să finanțeze ajutoare sociale. Cifrele arată că România ar putea ajunge ca în 20 de ani să fie condusă de „regi romi”. Este un atentat la siguranța României faptul că nu se preocupă nimeni de politici publice prin care păturile foarte sărace să devină tot mai mici”, a subliniat primarul, care a oferit și soluții – de exemplu prin reducerea impozitului pe venit pentru cei care fac copii dar au venituri mari: impozit de 13% pentru cei cu un copil, de 10% pentru doi copii şi 5% pentru cei cu trei copii.

Bani pentru proiecte concrete, nu pentru conferințe

Primarul Antal a subliniat că proiectele pentru bani europeni vor fi unele integrate – pe sănătate, infrastructură, locuri de muncă și locuințe și nicidecum „proiecte pentru conferințe”. Astfel, primarul susține că banii europeni vor fi atrași pentru chestiuni concrete, inclusiv pentru rezolvarea situației locative din Őrkő, unde 90% dintre contrucții (unele vechi din 1950), nu au nicio autorizație și au fost construite pur și simplu la întâmplare. Antal Árpád a mai spus că insistarea pe puterea exemplului este foarte importantă mai ales în ce-i privește pe copiii din această comunitate, pentru care a gândit școli-internate care să-i facă să cunoască decența condițiilor de viață, total diferite de ceea ce au acum.

„Vrem să creștem pretențiile copiilor, deoarece ei sunt viitorul. Dacă acești copii vor sta o lună-două în condiții cu toaletă și duș, când se vor întoarce în Őrkő vor sesiza diferența și o vor semnala. E vorba despre a-i ajuta să vadă diferențele”, a punctat Antal Árpád, insistând pe faptul că romii trebuie să își scoată în față cultura și tradițiile pentru a putea răzbi.

Primarul a mai spus că nici nu poate estima suma de care ar fi nevoie pentru transformarea totală a cartierului Őrkő, însă a dat asigurări că va fi nevoie de foarte mulți bani europeni pentru a se pune la punct totul pe termen lung.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Zica, 4 octombrie 2013
Bine puctat dle primar!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.