Capital social mărit la Gosp Com
Prin această decizie, Consiliul Local şi-a mărit pachetul de acţiuni la aproape 60%
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat majorarea capitalului social al Operatorului Regional S.C. Gospodărie Comunală S.A. cu aproximativ 3,4 milioane de lei. Prin această decizie, practic, Consiliul Local şi-a mărit pachetul de acţiuni la societatea respectivă la aproape 60%.
Această majorare a capitalului social a fost necesară deoarece doar astfel poate societatea dezvolta eficient reţeaua de apă şi canalizare din oraşul reşedinţă de judeţ. În urma deciziei de majorare a capitalului social luată joi, acesta a crescut la 4,2 milioane de lei, din care 2,95 milioane de lei reprezintă aportul în natură, care înseamnă valoarea imobilului care este sediul societăţii pe acţiuni, de pe strada Bánki Donáth nr. 27.
Directorul instituţiei, Kato Bela, ne-a declarat că „toate cele patru oraşe ale judeţeului au făcut la fel, astfel capitalul social al municipiului reşedinţă de judeţ a ajuns de la 52,94% la 58,34%, în cazul municipiului Târgu Secuiesc capitalul social a fost mărit de la 17,64% la 19,45%, la Covasna şi Întorsura Buzăului cifrele au crescut de la 8,82% la 9,72%, iar partea Consiliului Judeţean a scăzut de la 11,76% la 2,74%."
În ceea ce priveşte marele proiect ce vizează schimbarea reţelei de apă şi canalizare în aproape tot oraşul Sfântu Gheorghe, Kato Bela ne-a spus că „licitaţiile sunt în curs de desfăşurare, dar fiind vorba de un proiect mare este un proces lung. În total vor fi organizate 10 licitaţii, de la cele pentru asistenţă managerială la cele pentru asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor. Termenul limită a depunerii actelor pentru lucrările propriu zise este sfârşitul acestui an”.
Tabără pentru tineri cu handicap locomotor
La tabăra de la km. 7 spre Vâlcele participă 98 de tineri veniţi atât din ţară, cât şi din Ucraina şi Ungaria
Molnár-Székely Emőke
Serviciul de Ajutor Maltez - Sfântu Gheorghe organizează în această săptămână o tabără destinată copiilor şi tinerilor cu handicap locomotor.
Directorul Serviciului, Tischler Ferenc, a declarat că „scopul principal al taberei este acela de a dărui familiilor acestor copii şi tineri o săptămână de vacanţă, întrucât tot anul ei au grijă permanent de copiii şi rudele cu handicap locomotor”.
Tabăra se desfăşoară la Câmpul Benedek - spre Vâlcele, iar numărul participanţilor veniţi atât din ţară, cât şi din Ucraina şi Ungaria, se ridică la 98.
Tischler Ferenc a mai spus că „organizatorii au pregătit activităţi dintre cele mai diverse, de la călărit la excursii, de la concursuri sportive la unele de îndemânare, toate menite să îi facă pe aceşti copii şi tineri să se simtă cât mai bine în această tabără”.
Tot de la Tischler Ferenc am aflat că Serviciul de Ajutor Maltez va organiza săptămâna viitoare o tabără similară pentru copiii orfani. Aceştia vor sosi la Câmpul Benedek după ce duminică vor pleca persoanele cu handicap locomotor.