ACTUALITATE 18 mai 2018

Când încep lucrările de restaurare a monumentului Ostașului Român din Sfântu Gheorghe

de Geanina Lupșa | 1334 vizualizări

Conform autorităților locale în decursul acestui an vor fi reparate scările și soclul monumentului

Subiectul reabilitării monumentului Ostașului Român a fost din nou scos pe masa Consiliului local Sfântu Gheorghe. La ședința extraordinară din 17 mai, autoritățile locale au promis că în decursul acestui an vor avea loc lucrări de restaurare în ce privește soclul și scările monumentului.

,,Astăzi după cum știți, s-au depus coroane la statuia de la gară. Am urcat de două ori și am coborât scările, o dată din partea Primăriei, iar o dată din partea partidului din care fac parte, a devenit sport extrem, oricând se poate produce un accident acolo, plăcile de marmură sunt sparte, se mișcă, mă uitam că erau și oameni în vârstă care se țineau unul de celălalt ca să poată să urce acele scări. Mai mult de atât, acolo sus când ajungi lângă statuie, m-am uitat și sunt desprinse plăci de marmură de sus, de la 10-12 m cât are statuia și sunt căzute în fața statuii. Acolo se joacă uneori copiii din zonă, indiferent de naționalitate și maghiari, și români, poate oricând să le pice o placă în cap, să avem și alte evenimente neplăcute în zona respectivă. (…)Puteam să rezolvăm până acum această problemă care există de atâta timp”, a declarat în cadrul ședinței consilierul local Liviu Comăneci.

Anul trecut autorităţile locale au alocat suma de 220.000 de lei pentru reabilitarea monumentului, însă nicio firmă nu s-a prezentat la licitaţii, susțin reprezentanții primăriei.

Potrivit viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, Tóth-Birtan Csaba anul acesta urmează să se recalculeze suma pentru reabilitarea monumentului, pentru a fi ulterior scoasă la licitație. Ceea ce este sigur la momentul actual este faptul că soclul și scările monumentului vor fi reabilitate în decursul acestui an.

,,Să știți că și săptămâna trecută a avut loc o discuție, au fost prezenți în biroul domnului primar, domnul prefect și doamna proprietară a firmei care se ocupă de proiectul ce privește statuia, și a promis că o să facă acest calcul. Dânsa a făcut un proiect în anul 2014, al cărei deviz general a fost suma care a fost prinsă în bugetul pe anii trecuți, s-au făcut trei licitații, nu s-a prezentat nimeni. Anul acesta nici nu am scos la licitație lucrarea, fiindcă am păstrat poziția bugetară și așteptăm să primim calculul promis în acest sens. Dacă suma respectivă va fi prea mare, depășind astfel bugetul prevăzut pentru acest an, există si posibilitatea eșalonării acesteia, insă în orice condiții soclul și scările vor fi reparate, chiar anul acesta, urmând ca în anii viitori, din alți bani bugetari să fie terminată lucrarea. Scara și soclul se vor face anul acesta”, a precizat în cadrul ședinței, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.

Statuia Ostaşului Român, realizată din bronz de sculptorul Balogh Péter, a fost dezvelită pe 18 septembrie 1974, în memoria luptelor de eliberare a oraşului, Sfântu Gheorghe fiind primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţia fascisto-hortystă în 8 septembrie 1944.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.