Campanie de donare a sângelui, în weekend, la Sfântu Gheorghe
Covăsnenii sunt invitați sâmbătă, 29 ianuarie, la Centrul de Transfuzie din Sfântu Gheorghe, să ia parte la o campanie de donare de sânge. Evenimente similare sunt organizate și în alte zone din țară, de Tineretul Național Liberal. Acțiunea se derulează între orele 08:00 – 12:00.
„Din inimă, pentru România. De Mica Unire, Tineretul Național Liberal anunță o amplă campanie națională de donare de sânge.
Aniversăm astăzi 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment istoric de mare însemnătate pentru toți românii. Un moment care reprezintă piatra de temelie pentru înfăptuirea statului unitar național român și care a creat condițiile obținerii Independenței de stat, iar ulterior a realizării Marii Uniri din 1918.
Pandemia de COVID-19 a condus la o scădere de 20% a numărului de donatori față de anul 2019, perioadă în care acoperirea necesarului de transfuzii sangvine a fost una deficitară. Ne dorim să schimbăm statisticile și să fim mai uniți ca niciodată - făcând astfel un munte de bine României și tuturor celor care au mare nevoie de sânge”, se arată în mesajul publicat luni de către cei de la TNL Covasna.
În ce condiții pot dona sânge cei care s-au vaccinat recent împotriva COVID-19
Dacă au trecut cel puțin șapte zile de la administrarea vaccinurilor de la Pfizer sau Moderna, oamenii pot dona sânge. În cazul celor care s-au vaccinat cu serul de la Johnson & Johnson trebuie să fi trecut cel puțin 30 de zile, anunță organizatorii.
„Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani și o greutate minimă de 50 kg. În cazul unei administrări recente a unei doze de vaccin, se poate dona după 7 zile de la vaccinarea cu Pfizer / Moderna și 30 de zile după vaccinarea cu Johnson&Johnson”, conform TNL Covasna.
Totodată, oamenii se pot programa online pentru a dona, prin intermediul aplicației BlooDoChallenge.
„Și pentru a ne asigura că vestea ajunge în toată țara - BlooDoChallenge este alături de noi. Aplicația lor digitalizează carnetul donatorului, oferă opțiunea de programare online și vă ține la curent cu campaniile de donare din toată țara. Din inimă, pentru România se găsește și în aplicația lor, disponibilă pe: https://bloodochallenge.com.
Din inimă, pentru România - #TNLdonează”, și-a încheiat mesajul organizația de tineret a Partidului Național Liberal din Covasna.
Ultima campanie de donare de sânge desfășurată la nivelul județului, despre care am scris și în paginile ziarului Observatorul de Covasna, dar și pe CovasnaMedia.ro, a fost organizată în luna septembrie a anului trecut, de către Asociația Háromszéki Ifjúsági Tanács – HÁRIT.
Sursa foto: TNL Covasna/Facebook