Căței la apă...
Adăpostul de câini comunitari de la Câmpu Frumos a fost inundat
Adăpostul de câini comunitari de la Câmpu Frumos a fost inundat în noaptea de duminică spre luni de apele care curgeau șiroi de pe câmp, spre Sântionlunca.
Apa a intrat în aproximativ 20 de boxe și a fost nevoie de mutarea cățeilor mai mici sau mai plăpânzi în altele, în timp ce patrupedele mai mari s-au adăpostit pe cotețe, apa ajungându-le până la genunchi.
Directorul Adăpostului, Horia Kraus, a povestit că în mijlocul Adăpostului s-a format un adevărat lac, norocul lor fiind cu vechile șanțuri de irigare amenajate înainte de '89, care au mai preluat din apă.
„E jale, e un lac în mijloc, curge apa cu viteză, e ca pe Olt. În 20 de cuști a intrat apa, câinii stau pe acoperișul coteţelor”, a spus Horia Kraus.
El a precizat că vor aștepta ca apa să se retragă, pentru ca ulterior să vadă ce măsuri pot lua. Directorul Adăpostului apreciază că este posibil ca acea conductă care se află în apropiere să nu facă față la cantitatea mare de apă și prin urmare se poate să o dărâme.