Bursa locurilor de muncă a fost un succes
Aproape 400 de persoane au fost selectate pentru susținerea unui interviu de angajare la Bursa generală a locurilor de muncă organizată vineri de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna la Sala de sport municipală din Sfântu Gheorghe.
16 angajări pe loc
La eveniment au fost invitate peste 2.000 de firme, însă doar 48 din ele au și venit pentru a recruta forță de muncă. În ceea ce privește șomerii sau pe cei în căutare de un loc de muncă, au participat în total 614 persoane, din care aproape 400 au fost selectate pentru un interviu, iar în 16 cazuri cele două părți s-au înțeles pe loc și în zilele următoare urmează să încheie contractul de muncă.
„Dintre locurile de muncă puse la dispoziția celor interesați, în jur de 100 au fost pentru persoane cu studii superioare. Acestea erau în domeniul asigurărilor, IT, inginerie și electromecanică. Considerăm că bursa a fost un succes, am avut în total 16 angajări pe loc: 5 muncitori necalificați, 3 zidari, 2 zugravi, 2 strungari, câte un tâmplar, femeie de serviciu, mașinist terasamente și un laborant” – a declarat directorul AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.
La bursă au fost prezenţi și furnizori de proiecte de formare profesională, care au recrutat persoane dornice să obțină o calificare sau recalificare, cu speranța că astfel vor găsi mai ușor un loc de muncă.
Urmează o Bursă specială pentru zona Buzaielor
AJOFM va organiza în perioada următoare şi alte asemenea evenimente, Kelemen Tibor declarând că au încheiat un protocol de parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) și vor organiza pe data de 6 mai o bursă destinată tinerilor. De asemenea, în luna mai va avea loc o bursă și la Întorsura Buzăului. Inițiativa le aparține angajatorilor din această zonă, iar directorul AJOFM spune că va fi primul asemenea eveniment din zona Buzaielor.