ACTUALITATE 8 ianuarie 2017

Boboteaza covăsnenilor, sub semnul curajului și al înțelegerii

de Iulia Drăghici - Taraș | 2808 vizualizări

La Întorsura Buzăului peste 15 tineri s-au aruncat în apele înghețate ale râului Buzău pentru a prinde crucea de lemn

Sărbătoarea Bobotezei a fost, la fel ca și anul trecut, tratată de covăsnenii ortodocși cu calm, răbdare și înțelegere. Spre deosebire de anul precedent însă, credința oamenilor a fost pusă la încercare nu de cozi, ci de vremea grea și rece, specifică iernii lui 2017. La Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, unde s-au pregătit 2.000 de sticle de apă sfințită, Biserica a fost plină. Și la Întorsura Buzăului participarea credincioșilor a fost pe măsură, la fel ca în fiecare an. În ciuda ninsorii abundente și a gerului, aici peste 15 tineri s-au aruncat în apele înghețate ale râului Buzău pentru a prinde crucea de lemn aruncată de preot.

La Întorsura Buzăului peste 15 tineri au sărit în râul Buzău după crucea de lemn

boboteaza Intorsura (2)La „polul frigului din România”, cum e supranumită localitatea Întorsura Buzăului, preotul paroh Ciprian Popica duce cu dârzenie mai departe tradiția Bobotezei, exact așa cum s-a pomenit din moși strămoși.

Acest lucru face ca pentru majoritatea familiilor din Întorsura Buzăului, ziua de 6 decembrie să aibă o importanță aparte, dovadă că, deși nu toți au participat la slujba religioasă susținută încă de dimineață în biserica din localitate, peste 200 de oameni s-au alăturat, cu mic cu mare, alaiului care a pornit de la Biserica mică spre malul râului Buzău.

Anul acesta, din cauza ninsorii abundente și a viscolului, procesiunea a fost condusă nu doar de caii, ghidați de călăreții îmbrăcați în costume naționale, purtători ai drapelului României, și de preoți, ci și câte un echipaj al Poliției și Jandarmeriei.

Ca din sită, zăpada cădea peste capetele aplecate ale oamenilor și peste umerii acestora. Deși frigul testa răbdarea credincioșilor, atmosfera care înconjura grupul era una de calm și bucurie la gândul că întreaga natură urmează să fie sfințită. De pe podul de lemn de la Camping se putea vedea cum apele râului, leneșe, își făceau drum printre pietrele înghețate, ducând agale și câte un sloi strălucitor de gheață. Acolo, pe malul râului, alte zeci de persoane așteptau alaiul.

boboteaza Intorsura (4)Momentul aruncării crucii de lemn în apele înghețate ale Buzăului, mult așteptat și anunțat, a ținut cu sufetul la gură mulțimea ninsă, dar bucuroasă. Fără să stea pe gânduri, peste 15 tineri au fixat cu privirea crucea de lemn din mâna preotului și s-au azvârlit în apă, sub privirile mirate ale celorlalți participanți. Spre deosebire de anul trecut, când crucea s-a ascuns sub o bucată mare de gheață și tinerii au stat minute în șir în apă, anul acesta a durat câteva secunde până ce un viteaz îmbrăcat în roșu s-a întors victorios la mal cu crucea în mâna dreaptă, ridicată înspre cer.

„Așa cum și în alți ani moșii și strămoșii noștri veneau la râul nostru Iordan, Buzăul, împlinim și noi o tradiție în ziua mare, sfântă, a Praznicului Botezului Domnului, când Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, s-a arătat (...) Astăzi se sfințesc toate apele și apa este dătătoare de viață, este darul vieții (...) Ați văzut că am aruncat crucea în apă și tinerii au intrat după ea, ei vor primi daruri, cărți și icoane (...) și să știți că, deși a fost foarte frig, apa de la Iordan nu-i răcește. Nu lăsam să piară tradiția și nu ne lăsăm, că trebuie să păstrăm darul lui Dumnezeu”, a declarat, potrivit Agerpres, preotul paroh din Întorsura Buzăului, Ciprian Popica.

boboteaza Intorsura (1)„Oamenii nu au frici (de frig - n. red.), sunt căliți și cât încă mai avem credință, e bine”, ne-a spus preoteasa din Întorsura Buzăului, Maria Popica.

În final, mulți dintre cei prezenți au coborât încet un dâmb de pământ acoperit cu zăpadă, și și-au făcut loc spre malul râului. Sticlele și cănile, aduse de acasă, au fost umplute cu apă chiar din Buzău. „O beau. E apă curată, de munte, sfințită”, mi-a spus o femeie.

La Sfântu Gheorghe Catedrala Ortodoxă a fost plină

Și la Sfântu Gheorghe credincioșii au fost prezenți în număr mare la slujba de Bobotează.

„Ca și anul trecut, am pregătit 2.000 de sticle cu apă sfințită pe care le-am împărțit credincioșilor în mod gratuit. Biserica a fost plină, a fost foarte multă lume. Nimeni nu s-a îmbulzit, chiar a fost ordine și o atmosferă de bucurie sufletească. Apă avem și acum. Partea sufletească este cea care, până la urmă, primează și omul este cel care înțelege, încet, încet, că nu are de ce se teme, că nu va rămâne fără apă”, ne-a spus preotul Sebastian Pârvu de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe.

În reședința de județ și anul acesta preoții au ales să organizeze slujba de Bobotează în întregime în Biserică, iar motivul pentru care credincioșii nu s-au reunit și pe malurile râului Olt a fost explicat de părintele Pârvu: „Nu am ieșit la Olt pentru a fost frig, a nins și oricum nu avem logistică să ne ajute. Gândiți-vă că am sfințit aproape 2 tone de apă. E o provocare să mergi până acolo cu atâta apă și oricum erau temperaturi foarte scăzute și ne era frică să nu înghețe apa”.

8 zile după Bobotează se bea Agheasmă Mare dimineața, pe stomacul gol

Conform tradiției, 8 zile de la Bobotează, în fiecare dimineață, credincioșii trebuie să bea Agheasmă Mare pe stomacul gol. „Astăzi se sfințește întreaga natură. Dacă la Înălțarea Sfintei Cruci se sfințește lemnul și aerul, acum se sfințește apa, iar la Nașterea Domnului se sfințește firea umană. Apa sfințită trebuie băută timp de 8 zile, începând de astăzi (6 decembrie - n.red.) pe stomacul gol, iar ce rămâne, păstrăm în casă. Cei care nu pot să se împărtășească pot să bea Agheasmă Mare sau putem să bem în cursul anului dacă ne-am speriat, dacă am ajunat, după un post negru. E tămăduitoare, vindecătoare”, ne-a explicat preoteasa din Întorsura Buzăului, Maria Popica.

„Agheasma Mare, apa sfințită de la Bobotează, se poate bea până pe data de 14 ianuarie, în fiecare dimineață, pe nemâncate. Apa se mai folosește pentru sfințirea caselor, pentru sănătatea spirituală și trupească a omului. (...) E important să conștientizăm importanța sărbătorilor și să nu cădem într-o bucurie din aceasta spre consumism. De Bobotează se sfințește întregul univers”, a susținut și completat preotul Sebastian Pârvu.

Mai mult, pe lângă faptul că este vindecătoare, apa sfințită la Bobotează mai are o însușire importantă: nu se strică și nu miroase urât. „Noi am avut aproape 50 de litri de apă sfințită în Biserică de la Boboteaza de anul trecut și nu s-a stricat, e în aceeași stare și acum”, a mai spus preotul din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.