ACTUALITATE 26 august 2011

Biblioteca Judeţeană va avea director nou abia în octombrie

de Monica Vrânceanu | 544 vizualizări

Consiliul Județean (CJ) Covasna a amânat cu o lună concursul pentru ocuparea funcției de director al Bibliotecii Județene Bod Peter din Sfântu-Gheorghe, ca urmare a unor modificări ce au trebuit realizate în regulament, după ce Prefectura Covasna a sesizat unele nereguli cu privire la acesta.

După ce concursul organizat acum trei ani pentru funcția de conducere a Bibliotecii Județene a fost anulat ca urmare a unei decizii judecătorești din cauză că participarea la acesta a fost condiţionată de cunoaşterea limbii maghiare, câștigătorul de atunci – Szonda Szabolcs a fost demis, iar CJ a elaborat un nou regulament de participare în vederea unui alt concurs. Noul regulament făcea referire la obligativitatea cunoașterii, de către cei care-și vor depune dosarele în concurs, a două limbi europene și ar fi trebuit să aibă loc în această lună, cu susținerea interviului final pe 5 septembrie.

Prefectura Covasna a solicitat însă CJ să argumenteze cum anume vor fi evaluate competențele lingvistice ale candidaților, drept pentru care CJ a trebuit să aducă noi modificări regulamentului.

”Îngrijorații de la Prefectura Covasna ne-au sesizat că nu e clară o sintagmă din hotărârea CJ cu privire la noul concurs pentru postul de director al Bibliotecii și anume cea de testare a competențelor lingvistice. Am umblat la regulament, arătând că există două variante – fie competențele vor fi dovedite prin diverse diplome, fie dacă nu vor exista diplome, candidații vor fi examinați de profesori universitari”, a declarat președintele CJ Covasna, Tamas Sandor.

Potrivit acestuia, CJ va fi capabil să facă rost inclusiv de specialiști în limba finlandeză, de exemplu, dacă va fi cazul. Din cauza acestor modificări însă, concursul a fost amânat cu o lună, astfel că un director definitiv la Biblioteca Județeană vom avea, probabil, în luna octombrie. Între timp însă, fostul director, Szonda Szabolcs, a confirmat faptul că are intenția de a-și depune din nou dosarul pentru conducerea Bibliotecii.

La concursul organizat în 2008, contestat în instanță și anulat, CJ a impus printre condițiile de participare cunoașterea limbilor română și maghiară și a uneia oficiale a Uniunii Europene.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vasi, 26 august 2011
Ne spuneti si noua cati bani trebuie sa dea inapoi fostul director al bibliotecii pentru ocuparea ilegala si abuziva a acelui post si de ce sta arborat drapelul Ungariei pe biblioteca judeteana din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.