Belin Vale are din nou propriul oficiu poștal
În urmă cu doi ani, când au avut loc restructurări la Poșta Română, oficiul poștal din Belin Vale și-a închis porțile, și astfel cetățenii din acest sat au fost nevoiți să meargă la Belin în cazul în care trebuiau să rezolve ceva la poștă. Situația se va îmbunătăți însă începând cu data de 1 octombrie, când Belin Vale va avea din nou poștaș.
„Pentru noi este un succes pentru că se știe că cetățenii din Belin Vale sunt în majoritate de etnie romă, și astfel, mai ales în zilele în care se acordau alocațiile sau ajutoarele sociale, la poșta din Belin era foarte aglomerat. Am reușit însă, în colaborare cu cei de la Poșta Română, să reînființăm poșta din Belin Vale, poștașul este și el de etnie romă, așadar se va înțelege mai bine cu sătenii, ceea ce este bine” – ne-a declarat primarul comunei Belin, Sikó Imre. Edilul a mai spus că spațiul în care oficiul poștal își va desfășura activitatea a fost pus la dispoziție de Primărie.
Primarul a mai spus și că în urmă cu două săptămâni Primăria Belin s-a mutat în casă nouă, într-o clădire veche dar renovată, unde au mai mult spațiu pentru a-și desfășura activitatea. Cât despre soarta vechii clădiri a primăriei, Sikó Imre a declarat că vor pune acest spațiu la dispoziția APIA Baraolt, în care aceştia doresc să își desfășoare activitatea. În acest sens încă nu s-a luat o decizie, însă oferta Primăriei Belin rămâne valabilă.