ACTUALITATE 19 februarie 2014

Bazinul mare de la ștrand va fi modernizat în septembrie

de Székely Emőke | 441 vizualizări

În vara acestui an piscina mare de la ștrandul din Sfântu Gheorghe va fi la fel ca și până acum. Viceprimarul Tischler Ferenc spune că modernizarea acesteia va începe doar după închiderea sezonului, adică undeva în septembrie.

Anul trecut cei care au mers la ștrand au fost întrebați printr-un chestionar dacă doresc ca mărimea bazinului să rămână la forma actuală (cu o adâncime de 2,5 metri), sau să fie schimbată. Oamenii au ales ca piscina să rămână așa cum e, fiind astfel potrivită și pentru organizarea unor competiții sportive.

„Consiliul Local Sfântu Gheorghe a alocat anul acesta 407.000 de lei pentru lucrările de modernizare a piscinei, aceasta va fi acoperită cu o folie de plastic, însă apa nu va fi încălzită. Așadar temperatura ei pe timp de vară va fi în funcție de vreme” – spune viceprimarul Tischler Ferenc.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a modernizat ștrandul din oraș cu sume proprii, iar noul amplasament a fost dat în folosință anul trecut. Iubitorii de bălăceală au putut încerca piscinele noi, dar și toboganul amenajat, valoarea totală a investiției fiind de 4 milioane de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.