Bărbat arestat pentru viol asupra unei minore în pădurea din Comandău
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc a dispus joi, 27 august 2026, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 46 de ani, identificat cu inițialele K.A., acuzat că a violat-o pe fiica sa vitregă de 15 ani într-o pădure din comuna Comandău.
„La data de 28.07.2026, în timp ce erau în pădure, într-o zonă situată în extravilanul com. Comandău, jud. Covasna, la cules de ciuperci, inculpatul, în vârstă de 46 de ani, a întreţinut un raport sexual, prin constrângere fizică cu persoana vătămată minoră în vârstă de 15 ani, fiica vitregă a acestuia cu care convieţuia, profitând totodată de autoritatea și de starea de dependență locativă pe care o avea asupra acesteia, fiind în îngrijirea sa în calitate de concubin al mamei sale din anul 2019. Fapta a fost reclamată organelor de poliție în ziua de 26.08.2026”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc.
Miercuri seara, 26 august, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Covasna, sub supravegherea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, l-au reținut pe bărbat. pentru 24 de ore.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc a admis joi propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului K.A.
Bărbatul este cercetat acum pentru viol săvârșit asupra unui minor.
Punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție, mai transmit reprezentanții Parchetului.