ACTUALITATE 9 septembrie 2011

Baraolt din nou la coadă?

de Székely Emőke | 617 vizualizări

PCM nu e mulţumit de suma primită de Baraolt din sumele defalcate ale TVA.

Disputele politice dintre UDMR şi PCM sunt de multe ori legate de orașul Baraolt, poate și pentru că administraţia publică locală din oraş este condusă de către Nagy Istvan (PCM), iar proiectele de hotărâre locale sunt deseori blocate de către consilierii UDMR, care au majoritate in Consiliul Local. În şedinţa extraordinară de joi a Consiliului Judeţean Covasna a fost inclus pe ordinea de zi şi proiectul de hotărâre cu privire la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate ale Taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru echilibrarea bugetelor locale şi din cota de 21% din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, în vederea elaborării proiectelor de buget pe anul 2012.

Proiect respins la vot

Este vorba de fapt de unele sume estimative, ale căror valori au fost calculate pe baza proiectelor pe care administraţiile publice locale le au în derulare. Sumele pentru oraşele judeţului pe anul 2012 sunt următoarele: Sfântu Gheorghe - 231.000 lei, Târgu Secuiesc - 116.000 lei, Covasna - 162.000 lei, Baraolt - 23.000 lei, iar Întorsura Buzăului - 116.000 lei.

Cum era de aşteptat, membrii fracţiunii PCM din cadrul Consiliului Judeţean Covasna şi-au arătat profunda nemulţumire faţă de suma mult prea mică estimată pentru Baraolt, astfel că replicile dure nu au întârziat să apară.

Pentru ca acest proiect de hotărâre să treacă, era nevoie de votul majorităţii consilierilor judeţeni, adică un număr de 16 voturi „pentru”. Toţi membrii PCM au votat împotriva proiectului de hotărâre, iar cele 14 voturi pozitive nu au fost suficiente pentru ca proiectul să fie aprobat, deci orașele au rămas deocamdată fără banii din cotele TVA și cele din impozitele pe venit.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
secuiul, 9 septembrie 2011
Nu există nici un algoritm!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.