EDITORIAL. Autonomia Ţinutului Secuiesc – faza petiţiilor
Ordinul de la Împărăţia UDMR e clar: toate consiliile locale din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, adică fosta şi viitoarea Regiune Autonomă Maghiară, să tragă cu petiţii în Guvern şi Parlament. O singură cerere: autonomia Ţinutului Secuiesc. Specialiştii au calculat că în cele trei judeţe ar fi 153 de consilii locale pretabile transmiterii unor asemenea cereri. Din acestea, doar 25 s-au conformat, adoptând hotărâri în care solicită organizarea unei regiuni autonome maghiare în inima României.
Marţi a fost adoptată şi la nivelul Consiliului Local Sf. Gheorghe o asemenea hotărâre. Cu opoziţia de rigoare (cei patru consilieri români n-au votat din motive de nelegalitate a proiectului de hotărâre prezentat de consilierul PCM Bálint József), proiectul a fost adoptat.
Până acum, nicio noutate. Era de aşteptat să se-ntâmple asta, nu degeaba l-au luat udemeriştii pe sus pe-alde Ponta, duminică, să-l ducă la comemorarea secuilor paşoptişti. Premierul venise şi el, ca tot împătimitul de motoare, să-şi plimbe copilul pe pista de karting de la Tg. Secuiesc. Când colo, ce să vezi, lume multă, steaguri prea divers colorate, imnuri două... Cuvântări, strângeri de mâini, promisiuni... Mai ales promisiuni, că nu degeaba a declarat apoi primarul nostru, onorabilul Antal Árpád, că se aşteaptă ca premierul să fie deschis discutării şi aprobării unor legi privilegiate pentru maghiari. Păi cum altfel la un „spirit european” deschis cooperării şi concilierii?! Adică degeaba l-aţi dus la eroii paşoptişti secui?!
Adevărul e că nu-i nicio filozofie în mişcarea asta, toţi fac la fel, cum îl prind pe la ei pe-acasă pe preşedinte sau premier, cum sar cu gura, cu cerşitul, cu mâna întinsă la capul podului. Ţin minte ce culanţi şi cumsecade erau tinerii lideri maghiari când venea prin judeţ ministrul Dezvoltării de pe vremuri, în persoana d-nei Elena Udrea, ce vorbe frumoase, ce gesturi minunate, ce promisiuni... Unele se şi împlineau, pentru că, ce-i drept e drept, UDMR avea întotdeauna nişte proiecte bine făcute, la care cei de la Guvern nu mai aveau prea multe de adăugat. Aşa că a venit şi rândul lui Ponta să fie rostogolit printre promisiuni şi cereri de tot felul. Întrebarea este ce şi cât de mult a promis Ponta în schimbul voturilor maghiarilor la Prezidenţiale în turul doi?
N-aş fi pus întrebarea asta dacă nu s-ar fi legat de subiectul enunţat în titlul editorialului. Ce vor face, acum, PSD-ul şi candidatul-premier Victor Ponta cu petiţiile pentru autonomia Ţinutului Secuiesc? Le vor trata cu nepăsarea şi uşurinţa iresponsabilă cu care ne-au obişnuit? Vor vinde existenţa românilor din cele trei judeţe pe câteva mii de voturi necesare lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale? Sau se vor mai gândi puţin şi, şmecheri cum sunt, vor tergiversa rezolvarea problemei până după alegerile din toamnă?
Înclin să cred că şmecheria politică e la ea acasă în PSD, aşa că Victor Ponta nu va da nicio atenţie petiţiilor şi cererilor UDMR până după alegeri. Îi va duce cu vorba, se va preface ba deputat, ba ministru, ba spirit european, ba oltean din Gorj şi va amâna un răspuns concret. După alegeri – Dumnezeu cu mila, dacă va ieşi preşedinte nu-l mai interesează, nu mai e treaba lui, dacă nu... oricum nu va mai face nimic, îşi va lua o lungă, lungă vacanţă şi va reveni doar când îl vor chema unii şi alţii să dea cu subsemnatul ca martor în procesele lui Şova şi Dragnea.
Şi totuşi, în motivarea acestor petiţii ar fi ceva de remarcat: siguranţa cu care autorii, mai exact Bálint József şi Antal Árpád, se referă la nevoia schimbării Constituţiei României: „Legislaţia, inclusiv Constituţia, trebuie să se adapteze cerinţelor oamenilor şi nu invers”, spune dl. consilier Bálint. Aşa este, momentele revoluţionare de la 1848, 1918 şi 1989 n-ar fi existat dacă s-ar fi respectat Constituţia. Aşa este, orice lege poate fi modificată, mai ales în România, unde legile sunt făcute de azi pe mâine, funcţie de interesele celor de la Putere – amintiţi-vă episodul Adrian Năstase, omul pentru care se pregătise „domnia” de cinci ani la Cotroceni. Dar nu cred că relaţia asta are un singur sens, acela care obligă legea să se adapteze nevoilor omului. Cred că şi omul ar cam trebui să se adapteze cerinţelor legii, altfel n-ar mai exista nicio putere a autorităţilor statului. Din care faceţi parte, domnilor, întrucât vă aflaţi pe puntea vasului numit „Putere”.
Nimeni nu vă opreşte, aşadar, să schimbaţi ce legi şi ce Constituţie vreţi, ideea este să o faceţi spre binele şi cu acordul majorităţii poporului român. Altfel nu prea are sens. Aşa va fi şi cu Ţinutul Secuiesc şi autonomia lui, v-au spus-o de-atâtea ori reprezentanţii unor autonomii pe care le tot vânturaţi ca exemple de urmat: „Nu puteţi face nimic fără acordul şi voinţa populaţiei majoritare din această ţară”. Sau puteţi?!