Autobuze întârziate și nervi întinși la maxim
Oamenii sunt nemulțumiți de transportul public din Sfântu Gheorghe, care nu are perspective din cauza lipsei de bani Transportul în comun are o mare componentă a părții de servicii sociale și sunt puține locuri în lume în care acest domeniu este unul profitabil. În schimb, în țările occidentale, măcar nu se merge în pierdere, ceea ce nu se poate spune despre situația de la noi. Când vine vorba despre transportul în comun dintr-un oraș mai mic, situația devine și mai grea, accentuată mereu și mereu de aceeași problemă: lipsa banilor. Iar Sfântu Gheorghe nu face excepție deloc, ceea ce afectează calitatea transportului în comun fiind în strânsă legătură cu banii. Mai mulți cetățeni ne-au semnalat o serie de probleme legate de transportul public al Multi Trans: lipsa de plăcuțe informative legate de orarul liniilor de autobuz, întârzierile frecvente, lipsa de linii în anumite zone ale orașului – cum ar fi pe bvd. Nicolae Iorga sau pe strada Mikes Kelemen, dar și prețul destul de piperat, spun oamenii, al unei călătorii – 2 lei. Așa se face că, nu de puține ori, stațiile principale din oraș sunt pline ochi, mai ales dimineața și după-masa, în orele de vârf. Iar oamenii așteaptă minute în șir, pentru că mulți nu știu programul autobuzelor și puțini sunt cei care se pot informa pe pagina de internet a Multi Trans. „Nu mi se pare normal să stau dimineața, pe frigul ăsta, cu doi copii în stație vreme de 20 de minute. Mereu plecăm de acasă cu cinci minute mai devreme, tocmai pentru că nu știm niciodată la cât vine autobuzul – știm că vine din 20 în 20 de minute cel de pe linia 1, însă pentru că odată l-am pierdut venind mai repede, acum suntem mai devreme. Și în loc să vină la fix, de exemplu, vine la și 10 minute. Iar minutele astea de așteptare ne fac să înghețăm, să ne simțim frustrați și stresați”, ne-a spus Magdolna, o doamnă care uneori – atunci când e vreme urâtă afară, își duce copiii la școală cu autobuzul, din cartierul Simeria până în centrul orașului. O altă mămică, cu un copil de doi ani, a spus că este „revoltător” să nu se respecte programul nici ca oră de sosire și nici ca linie de transport, mai ales că stațiile de autobuz nu prea sunt puse la punct și nici măcar nu există peste tot băncuțe pentru așteptare. Pe de altă parte, oamenii recunosc și îmbunătățirea semnificativă din ultimii ani a condițiilor de transport – autobuze mai moderne, curate și cu încălzire pe perioada rece. Se lucrează la plăcuțele informative Directorul Multi Trans, Tittesz Zoltán, a admis că multe dintre nemulțumirile oamenilor sunt justificate și a menționat că societatea face eforturi permanente pentru optimizarea serviciului de transport în comun. Cu toate acestea, Tittesz a ținut să amintească faptul că vorbim despre un serviciu public, care niciodată nu va reuși să se autofinanțeze și nicidecum să meargă pe profit. „În prezent lucrăm la reabilitarea tuturor stațiilor de autobuze din oraș, iar până pe 15 octombrie vom reface toate indicatoarele acestora. Mai departe, vom amplasa în stațiile principale plăcuțe informative cu liniile de transport și orarele acestora și sperăm să finalizăm această operațiune până la finele anului. Modernizarea stațiilor a început de ceva vreme, problema este că degradarea apare foarte repede – și asta s-a văzut în cazul panourilor sparte, băncuțelor distruse. În plus, vechile indicatoare informative au dispărut – au fost furate, distruse sau pur și simplu au ruginit, plus că oricum nu mai corespundeau prezentului”, a explicat Tittesz, menționând că aceste investiții nu vor necesita un efort financiar semnificativ. Cea mai mare problemă: lipsa de personal Referitor la întârzierile autobuzelor – despre care unii susțin că ar fi uneori și de 10-15 minute, directorul Multi Trans spune că acestea sunt cauzate în principal de lucrările de infrastructură care se derulează pe multe artere ale orașului. Potrivit lui Tittsesz, există o supraveghere prin GPS a autobuzelor, însă atunci când calea lor este blocată de lucrări sau de traficul intens, nu se poate interveni cu nimic. Cea mai mare problemă la Multi Trans o reprezintă totuși lipsa de personal, ceea ce afectează direct liniile de transport. Mai exact, societății – care este subordonată Primăriei, i-au fost interzise angajările în ultimii patru ani, urmare a legii care prevede că nu se pot depăși cheltuielile de personal din anul precedent. Pornind de aici, nu există nici posibilitatea înființării unor noi linii de transport în comun, deși se pare că cerere ar fi. Se iau în calcul noi linii de transport Potrivit lui Tittesz, linii de transport spre obiectivele din strada Mikes Kelemen sau cele de pe traseul ce ar include bvd. Nicolae Iorga ori alte trasee s-ar putea justifica, deși nu se știe exact cât de mulți oameni ar circula în aceste direcții. Cu toate acestea, din moment ce există în respectivele locații vechi stații de autobuz – în prezent nefolosite, ar merita încercat pentru a se verifica utilitatea lor. „Sigur că ne-am gândit la alte linii de transport, dar practic nu avem cu să le realizăm deocamdată. Nu avem destui șoferi, chiar dacă poate cumva am rezolva problema parcului auto – deși nu trebuie uitat faptul că un autobuz costă destul de mult. În plus, cheltuielile ar trebui să se reflecte în preț și la noi nu se întâmplă, vă asigur. Oricum, în general transportul public nu prea e rentabil, noi ne-am dori un transport în comun la nivel de Occident, dar trebuie să ținem cont că suntem un oraș mic, unde sunt inclusiv rute pe care nu se poate circula – sensuri unice, străzi înguste și altele”, a mai spus Tittesz. În prezent, Multi Trans are 14 autobuze în circulație și 21 de șoferi. Oamenii au program în schimburi și acoperă la fix necesarul de personal. Tittesz Zoltán a arătat că acest lucru înseamnă că, cel puțin teoretic, niciunul dintre cei 21 de șoferi nu ar avea voie să se îmbolnăvească vreodată sau să aibă concediu, pentru a putea acoperi funcționalitatea serviciului. Pentru o situație aproape de normalitate însă, societatea ar mai avea nevoie de încă cel puțin trei șoferi, la nivelul actual de linii din circuitul transportului public.