Atenţie ce semnaţi la agenţia imobiliară!
„Alo, bună ziua, sunteţi agenţie?” Aceasta este întrebarea pe care o pun mulţi dintre cei care doresc să vândă sau să cumpere un apartament sau o casă. De multe ori, în cazul în care la capătul celălalt al firului răspunsul este „da”, potenţialii clienţi închid telefonul. Se pare că acest obicei nu este deloc întâmplător, având în vedere faptul că unele agenţii imobiliare recurg la metode nu tocmai legale pentru a atrage clienţi şi a aduna bani în buzunar.
Avantajele tranzacţiilor prin agenţii
Din lipsă de timp sau din pură comoditate unii aleg însă să recurgă la serviciile oferite de agenţiile imobiliare când vine vorba de vânzarea unui apartament. Avantaje sunt, căci proprietarul nu mai are grija de a da anunţuri de mică publicitate în ziare, iar în cazul în care se ajunge la notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, agentul imobiliar este cel care pregăteşte actele necesare, proprietarul nu mai are grija adunării hârtiilor.
Comisionul
De regulă agenţiile operează cu un comision de 2% din valoarea imobilului vândut. Acesta este un preţ standard, pe care îl practică cei mai mulţi agenţi. Atenţie însă la semnarea contractului, întrucât unele agenţii percep 2% din valoarea iniţială a apartamentului, iar alţii 2% din preţul final de vânzare. Aşadar, nu este tot una să plăteşti 2% din 30.000 de euro sau din 28.000, de exemplu. Aceste date sunt scrise în contractul pe care îl încheiaţi cu agenţia, aşadar atenţie la ce semnaţi.
Capcane ilegale ascunse în legalitate
Dacă tot vorbim de semnatul actului între proprietarul unui imobil care urmează a fi vândut şi o agenţie, ar fi bine să citiţi de mai multe ori actul pe care îl semnaţi, dacă este nevoie, până înţelegeţi bine toate clauzele incluse. Şi asta pentru că sunt aşa numitele „agenţii şmechere”, care percep comision şi în cazul în care dvs. reuşiţi să vă vindeţi apartamentul pe cont propriu. În aceste cazuri contractul include o clauză în acest sens. De fapt, este o capcană prin care agentul se asigură că pune mâna pe ceva bani şi în cazul în care nu prea face nimic.
Povestea este valabilă şi la Sfântu Gheorghe
Aşa cum sunt tot felul de oameni peste tot, aşa sunt şi tot felul de agenţii chiar la noi în oraş, la Sfântu Gheorghe. Dacă este să ne luăm după bârfele din lumea imobiliarelor de aici, toată lumea ştie acei agenţi sau agenţii care recurg la astfel de mijloace dubioase. Toată lumea ştie, dar nimeni nu are ce face. Concurenţă neloială pentru agenţii? Se poate spune şi aşa. Însă cu siguranţă, ţeapă pentru cetăţeanul de rând din oraş.
Ingredientele acestor escrocherii sunt: un agent chipeş sau o domnişoară cu fustă mini şi tocuri, vorbă multă de te ia de pe picioare, ai senzaţia că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Întrucât vorbeşti cu cel mai mare profesionist în domeniu, amabilitate cât cuprinde şi disponibilitate în orice zi a săptămânii. Clientul este convins că a dat lovitura şi că îşi va vinde apartamentul în cel mai scurt timp. I se promite promovare şi seriozitate. Se ajunge la semnarea contractului între proprietar şi agenţie, iar omul bine voitor nu mai citeşte tot ceea ce semnează, oricum „este vorba de un contract standard”. Apoi, printr-o minune, reuşeşte să îşi vândă apartamentul singur. Sună la agenţie să le dea de veste că imobilul are un nou proprietar, şi… surpriză. Agentul chipeş sau domnişoara frumoasă îi spune că are totuşi de plătit o sumă frumuşică, pentru că aşa scrie în contract. Dacă este să facem un calcul, comisionul de 2% din valoarea unui imobil de 30.000 de euro este 600 de euro, bani aruncaţi pe geam.
Cazuri fericite
Magdalena Teodorescu ne-a povestit cazul ei, unul fericit. „Am avut de vânzare un apartament, şi am recurs la o agenţie imobiliară, având ferma convingere că aceasta este varianta modernă de tranzacţionare. Am semnat un act cu agenţia, prin care mă obligam să plătesc 2% din valoarea imobilului, chiar dacă apartamentul va fi vândut de către mine. Nu am citit actul, aceasta a fost marea greşeală. În final tranzacţia am făcut-o în particular, după care mi s-a adus la cunoştinţă că am de achitat către agenţie suma de 700 de euro. Numai atunci mi-am dat seama că de fapt agentul m-a păcălit. Sunt o persoană care nu se lasă, aşa că am mers la un avocat. Acesta mi-a spus că este vorba de o escrocherie, şi după mai multe scandaluri, intrigi şi ameninţări, nu am mai plătit nimic. Mă consider un caz norocos, având în vedere faptul că până la urmă am rezolvat situaţia, dar sunt ferm convinsă că mulţi oameni naivi, ca şi mine, de altfel, cad în capcanele acestor oameni. Eu sfătuiesc pe toată lumea să citească atent fiecare literă a contractului, pentru că deseori sunt clauze deloc legale, considerate de unii normale” – ne-a spus Magdalena Teodorescu.
Agenţii „de treabă”
Din fericire regula de „a da ţeapă” nu este general valabilă. Sunt şi agenţii pentru care clienţii sunt pe primul loc şi nu au de gând să îşi piardă prestigiul din cauza unor manevre strâmbe. Mai mult decât atât, agenţiile bine-voitoare pun accent pe succesul în vânzare a apartamentului, şi nu pe profitul de pe urma acestuia. Contactând agenţiile din oraş, am găsit şi unii agenţi care ne-au spus că s-au adaptat la vremurile de criză. Aceştia nici nu semnează contracte cu potenţialii clienţi, numai în cazul în care tranzacţia este dusă la bun sfârşit prin agenţie. Asta nu înseamnă că agenţia nu promovează vânzarea imobilului, până la urmă fiind şi în interesul ei să încaseze comisionul de câteva sute de euro.
Dacă este să tragem o concluzie, cea mai indicată frază ar fi poate „citiţi şi părţile cu litere mici, şi cele marcate cu steluţă din contractul încheiat cu o agenţie imobiliară”. În rest, spor la vânzare, ca şi la cumpărare, de altfel.