Primul termen care prevedea încheierea contractelor până pe 15 ianuarie s-a prelungit pentru 15 iulie, abia după această dată urmând ca cei neasiguraţi să fie amendaţi Legea referitoare la asigurările obligatorii de locuinţă, intrată în vigoare la mijlocul anului 2010, îi determină pe tot mai mulţi oameni să încheie astfel de contracte şi chiar dacă mulţi dintre proprietari cred că acestea nu implică altceva decât o cheltuială în plus, există şi oameni care consideră că Legea este un semn al faptului că ne îndreptăm spre civilizaţie. Asigurările obligatorii pentru locuinţe s-au născut

Primul termen care prevedea încheierea contractelor până pe 15 ianuarie s-a prelungit pentru 15 iulie, abia după această dată urmând ca cei neasiguraţi să fie amendaţi

Legea referitoare la asigurările obligatorii de locuinţă, intrată în vigoare la mijlocul anului 2010, îi determină pe tot mai mulţi oameni să încheie astfel de contracte şi chiar dacă mulţi dintre proprietari cred că acestea nu implică altceva decât o cheltuială în plus, există şi oameni care consideră că Legea este un semn al faptului că ne îndreptăm spre civilizaţie.

Asigurările obligatorii pentru locuinţe s-au născut tocmai pentru a se pune capăt despăgubirilor interminabile pe care Statul s-a văzut nevoit să le acorde an de an, în principal ca urmare a pagubelor provocate de inundaţii şi alunecări de teren. De altfel, aceste asigurări se şi referă la trei riscuri fundamentale: cutremurul de pământ, inundaţiile naturale şi alunecările de teren, toate cuprinse în zona dezastrelor naturale. Compania care se ocupă de emiterea poliţelor de asigurări obligatorii este PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor) şi este constituită prin asocierea a 13 companii de asigurări generale. Legea fixează preţul unei poliţe la 10 euro dacă locuinţa asigurată este construită din chirpici şi la 20 de euro dacă locuinţa asigurată este construită cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn. Potrivit unei note a Ministerului Administraţiei şi Internelor, proprietarii de locuinţe care nu-şi vor asigura locuinţele vor fi amendaţi, de către primării, cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Vin să se asigure de teama amenzilor

La Sfântu Gheorghe şi în zona oraşului însă, oamenii nu prea s-au înghesuit să-şi asigure locuinţele, mai ales că primul termen care prevedea încheierea contractelor până pe 15 ianuarie s-a prelungit pentru 15 iulie, abia după această dată urmând ca cei neasiguraţi să fie amendaţi. Din datele oferite de asiguratorii activi pe piaţa locală, reiese că interesul oamenilor pentru încheierea asigurărilor obligatorii a fost unul foarte ridicat în special în primele zile ale lunii ianuarie, însă odată ce s-a anunţat prelungirea termenului-limită, oamenii au încetat să mai vină în număr ridicat spre firme. Asiguratorii se aşteaptă ca noul val de cereri de asigurări obligatorii să înceapă a-şi face simţită prezenţa undeva la finele lunii mai, estimându-se că cele mai multe asigurări obligatorii vor fi încheiate în iulie.

Oamenii au început însă să fie asaltaţi de către agenţii de asigurări, aceştia venind cu tot felul de oferte, astfel că cele trei riscuri cuprinse în asigurarea obligatorie de bază au fost extinse şi asupra altor riscuri, la aceleaşi preţuri.

Radu Grigoraş, directorul unei firme de asigurări cu experienţă pe piaţa românească, a explicat că, cel puţin la Sfântu Gheorghe, asiguratorii au suplimentat ofertele tocmai pentru că asigurarea obligatorie de bază nu prea avea cum să-i atragă pe proprietarii de aici.

“Noi am inclus încă alte zece riscuri în asigurarea obligatorie, pentru că aceasta, în forma iniţială, nu prea avea cum să-i motiveze pe oameni. Am inclus riscurile de incendiu, inundaţii de apă de pe conducte, fenomene atmosferice precum furtuna, vijelia sau grindina şi multe altele. Motivele pentru care am ales să oferim asigurare şi pentru alte riscuri sunt evidente: blocurile din Sfântu Gheorghe nu sunt supuse unor riscuri ridicate la inundaţii, alunecările de teren nu sunt specifice zonei şi nici cutremurele nu pot afecta în mod real oraşul, acesta fiind situat într-un punct destul de sigur. Aşa că am ales ca, în acelaşi preţ al asigurărilor obligatorii să includem şi alte riscuri, mult mai posibile decât cele trei prevăzute iniţial”, a declarat Radu Grigoraş.

Potrivit acestuia, asigurările obligatorii nu mai sunt însă necesare dacă un proprietar alege o asigurare privată care să cuprindă cele trei riscuri prevăzute de asigurările obligatorii. Cu toate facilităţile oferite însă la pachetul asigurărilor impuse, Radu Grigoraş susţine că oamenii continuă să fie destul de reţinuţi atunci când vine vorba despre a scoate chiar şi 20 de euro annual pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor.

“În România nu există încă implementată ideea de asigurare, iar mulţi oameni privesc asigurarea ca pe o nouă taxă. Probabil că, printre altele, asta s-a şi dorit prin introducerea obligatorie, ca oamenii să conştientizeze că asigurându-se, în cazul unei nenorociri, naturale sau nu, pot reconstrui având o resură şi nu pornind de la zero. Iar în Sfântu Gheorghe am avut deja cazuri, mai ales la case, unde am acordat despăgubiri pe baza asigurărilor”, a mai spus Radu Grigoraş.

Unii se asigură pentru că trebuie, alţii pentru că e benefic

De cealaltă parte, părerile oamenilor sunt împărţite; în vreme ce toţi admit faptul că o asigurare nu poate reprezenta ceva negativ, există voci care se arată intrigate de faptul că aceasta este impusă. Păstrând în memorie legende urbane legate de diverse speculaţii financiare, în special cei în vârstă se arată oarecum neîncrezători în asigurări.

“Vom încheia asigurarea asta, eu şi cu soţia mea, pentru că nu avem încotro şi ne obligă. Decât să plătim o amendă mai bine ne asigurăm, ni s-a explicat că în cazul în care nu vom avea nevoie de banii asigurării îi vom primi înapoi. Dar noi avem amândoi peste 50 de ani, dacă murim, cine ne garantează nouă că or să le dea copiilor banii...? În România te poţi aştepta la orice, că doar s-au văzut atâţia oameni care au rămas fără banii investiţi în diverse chestiuni şi nimeni nu i-a mai tras la răspundere pe vinovaţi”, spune Doru, în vârstă de 57 de ani; omul dă din mâini a lehamite şi zice că şi aşa, cu o asigurare obligatorie impusă printr-o lege, el nu are încredere în sistem.

În vârstă de 35 de ani, Adrian spune că nu şi-a făcut asigurare şi nici nu are de gând, mai ales în contextul în care nu este proprietarul pe hârtie al apartamentului în care locuieşte.

“Cred că asigurarea asta obligatorie pentru locuinţe este o măgărie, ca şi asigurarea auto - aceeaşi poveste, căci în caz de vreo nenorocire, oricum nu-ţi acoperă costurile totale ale pagubei. Te alegi doar cu o groază de drumuri şi multă hârţogăraie. Amenzile cu care ne ameninţă Statul sunt o modalitate simplă de a umfla artificial bugetul de venituri, iar dacă mă vor amenda în vreun fel, voi avea dreptul de a nu plăti şi de a face contestaţie în instanţă. Mă deranjează că au impus forme standard, care nu se aplică oricărei locuinţe - că eu, locuind la etajul patru, nu prea văd cum anume voi fi afectat dacă vor fi inundaţii prin ieşirea din matcă a Oltului...”, explică bărbatul, artătând că o altă problemă a acestor asigurări ar fi faptul că nu se fac evaluări clare ale locuinţelor şi s-au stabilit bareme cu sume “scoase din condei” care nu pot fi aplicabile fiecărui caz în parte.

Sorin, de 30 de ani, spune că a primit recent o ofertă din partea unui asigurator şi crede că o asigurare privată se pliază necesităţilor sale, incluzând practic şi punctele de risc cuprinse în asigurarea obligatorie. Sorin are o casă în afara municipiului Sfântu Gheorghe, la Ilieni, şi crede că nu poate fi nimic rău în a avea grijă de proprietatea sa.

“Am primit un formular pe baza căruia voi face evaluarea - sunt cuprinse acolo tot felul de particularităţi pe care este posibil să le regăsesc la casa mea, analizându-se detalii precum structura clădirii, anul construcţiei, amplasamentul în zonă cu risc de inundaţii, dotări şi multe altele. Pentru că Oltul este oarecum aproape de construcţie şi am o centrală pe lemne, nu cred că e deloc rău să am o asigurare, căci nu se ştie niciodată”, ne-a spus Sorin.

“Eu am primit o ofertă la pachet, unde sunt incluse riscurile cuprinse de asigurarea obligatorie dar şi multe alte riscuri, cum ar fi acela de a fi inundat de vecini sau al unei explozii la centrala termică. Voi plăti 90 de lei anual şi sincer vă spun că mă bucur că am făcut-o, căci sunt un om simplu, nu dispun de foarte mulţi bani şi ideea că, în cazul în care s-ar întâmpla ceva rău, aş avea pe ce pune mâna, îmi dă siguranţă”, a declarat Maria, în vârstă de 45 de ani.

În ceea ce-i priveşte pe cei care şi-au cumpărat locuinţe contractând credite de la bănci, aceştia au încheiat automat asigurări facultative pentru întreaga valoare a locuinţei.

Potrivit asiguratorilor, mai multe persoane au ridicat problema legată de lipsa unei evaluări a specialiştilor pentru locuinţe, chiar şi în cazul asigurărilor obligatorii. Firmele de asigurări explică însă faptul că, atunci când este vorba despre asigurarea unor imobile a căror valoare estimativă nu depăşeşte 100.000 de euro, nici în cazul asigurărilor private nu se fac alte evaluări decât cele prin chestionare tip, pe care le completează de bună-credinţă beneficiarul. Asiguratorii au explicat că ar fi practic imposibilă evaluarea individuală a tuturor locuinţelor, necesitând resurse mult prea mari.

În România există opt milioane de locuinţe, deci opt milioane de posibili clienţi, însă foarte problematică va fi asigurarea acelor locuinţe ale căror documente - legate de autorizaţii sau de actele de proprietate - nu sunt clare. Încă de la apariţia legii, asiguratorii au afirmat că poliţa obligatorie este destinată în special zonelor rurale din România care se confruntă cu calamităţi naturale aproape anual; se pare că daunele provocate de inundaţiile din iulie 2010 i-ar fi “uşurat” pe  asiguratori de aproximativ 35 de milioane de euro, dacă asigurarea obligatorie ar fi fost implementată mai devreme cu şase luni, adică cel târziu în ianuarie, anul trecut.