Ar da bani dacă ar avea cui
Doar 4 studenţi vor primi bursele iniţiate de Primăria Sfântu Gheorghe
Doar 4 studenți au obținut cel puțin 40 de puncte în urma evaluării proiectelor depuse în cadrul programului de burse pentru studenți, masteranzi și doctoranzi inițiat de Primăria Sfântu Gheorghe. Asta în condițiile în care sumele alocate de la buget în acest an sunt mai mari decât cele de anul trecut. Consiliul Local a alocat 100.000 de lei în acest scop, față de 75.000 în 2014.
Borbély Cristina, Ana Maria Butoi, Kiss Loránd și Szonda Hunor sunt cei 4 care vor beneficia timp de 4 luni de burse oferite de Primăria Sfântu Gheorghe. Primii trei sunt masteranzi şi vor primi câte 500 de lei lunar, iar cel de-al patrulea va primi 300 de lei lunar pentru lucrarea de licență.
„Scopul nostru nu este de a da burse pentru toată lumea, ci acela de a susține cercetarea, lucrările care au o bază științifică. Anul acesta doar 4 persoane vor primi bursa, iar banii rămași în bugetul local vor fi cheltuiți pentru alte scopuri” – ne-a declarat inițiatorul programului, Zsigmond József.
Programul de burse a fost lansat anul trecut, când au fost alocaţi 75.000 de lei din bugetul local. Iniţiatorul programului, consilierul local Zsigmond József, a declarat că aplicanţii trebuie să aibă domiciliul stabil în Sfântu Gheorghe, să frecventeze cursuri universitare la zi oriunde în lume, într-o unitate de învăţământ recunoscută oficial de ţara respectivă, să nu fi împlinit 35 de ani la data depunerii dosarului şi să se afle în faza de pregătire a tezei de licenţă, disertaţie sau doctorat. O altă condiţie este ca lucrările să fie axate pe subiecte legate de municipiul Sfântu Gheorghe sau judeţul Covasna, ori să poată fi transpuse în practică în zonă.
Bursele pentru studenţi vin în completarea programului de burse de excelenţă pentru elevii din ultimul an de liceu, instituit în urmă cu mai mulți ani de Consiliul Local Sfântu Gheorghe la propunerea consilierului Mădălin Guruianu.