Aproape 100 de cazuri noi de COVID-19 în Covasna de luni până marți
Autoritățile au raportat 95 de cazuri noi de COVID-19 în județul Covasna de luni până marți. În această perioadă de timp s-au înregistrat și două decese la persoane infectate cu SARS-COV-2, un bărbat din Dobolii de Jos și o femeie din Întorsura Buzăului, conform Prefecturii Covasna. Incidența cazurilor în județ este de 2,54/1.000 de locuitori.
„De la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 9620 cazuri, s-au înregistrat 95 de cazuri noi, iar incidența la nivel de județ este 2,54 – conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În ultimele 24 de ore au fost efectuate 223 teste RT PCR și 138 teste rapide. 36 de pacienți s-au vindecat, în total 8476 de la începutul pandemiei. S-au înregistrat două decese: un bărbat de 89 de ani din Dobolii de Jos, și o femeie de 71 de ani din Întorsura Buzăului, ambii nevaccinați și având comorbidități. Până în prezent, numărul celor decedați se ridică la 360, toți nevaccinați”, se arată într-un comunicat de presă emis marți de Prefectura Covasna.
Totuși, Grupul de Comunicare Strategică nu a raportat nici un nou deces în județul nostru în această perioadă de timp. Diferența dintre informațiile furnizate de către cei doi comunicatori este, cel mai probabil, cauzată de orele diferite la care se raportează aceștia atunci când transmit comunicate de presă.
În județ sunt 575 de cazuri active de infecții cu SARS-COV-2, iar cea mai mare incidență se înregistrează la Bodoc.
„La această oră, la nivelul județului, se înregistrează 575 cazuri active, astfel: 20 la Bodoc (incidența în localitate pe 1000 de locuitori fiind de 7,73), 55 la Covasna (incidența 5,02), 298 la Sfântu Gheorghe (4,67), 10 la Valea Crișului (3,99), 8 la Ilieni (3,87), 8 la Hăghig (3,16), 14 la Zăbala (2,98), 5 la Arcuș (2,92), 5 la Micfalău (2,81), 13 la Ozun (2,79), 4 la Chichiș (2,67), 9 la Turia (2,35), 6 la Cătălina (1,80), 3 la Poian (1,74), 2 la Moacșa (1,60), 9 la Vâlcele (1,59), 30 la Târgu Secuiesc (1,51), 5 la Brețcu (1,45), 2 la Brateș (1,44), 13 la Întorsura Buzăului (1,38), 7 la Zagon (1,37), 5 la Ojdula (1,35), 3 la Dobârlău (1,33), 3 la Reci (1,29), 6 la Sita Buzăului (1,23), 2 la Lemnia (1,09), 1 la Dalnic (1,06), 4 la Cernat (0,98), 1 la Estelnic (0,89), 8 la Baraolt (0,89), 3 la Barcani (0,74), 1 la Aita Mare (0,62), 2 Belin (0,61), 1 la Bixad (0,58), 3 la Ghelința (0,58), 1 la Vârghiș (0,58), 2 la Sânzieni (0,43), 1 la Ghidfalău (0,37), 1 la Boroșneu Mare (0,30) și 1 la Brăduț (0,19). În cinci comune nu sunt persoane infectate”, conform aceleași surse.
În contextul regulilor impuse de Starea de Alertă, în județ au fost date de luni până marți 16 avertismente.
„Structurile teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice efectuează în continuare acțiuni pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă. Astfel, în ultimele 24 de ore, echipaje mixte alcătuite din personal al Inspectoratului de Poliție Județean și al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja”, au executat cu succes 4 acțiuni punctuale. Rezultatele acestor misiuni de prevenție s-au materializat prin verificarea/legitimarea a 900 de persoane fizice, 7 operatori economici, 24 de locații și obiective, 9 mijloace de transport persoane. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 16 de avertismente”, a mai transmis Prefectura Covasna.
Aproape 330 de vaccinări în ultimele 24 de ore
În contextul COVID-19, crește și numărul persoanelor vaccinate în județul Covasna. Astfel, de la ultima raportare s-au mai efectuat încă 327 de inoculări, dintre care 177 au fost cu doza a treia.
„Numărul de doze administrate în centrele disponibile pe raza județului de la începutul campaniei este 81.650, din care 33.855 de inoculări sunt de rapel. De asemenea cele 6.575 vaccinări efectuate de medicii de familie sunt vaccinuri complete nu necesită rapel”, o arată datele Prefecturii Covasna.
Marți, la nivel național, a fost înregistrat un nou record negativ de la începutul pandemiei. Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 depistate în ultimele 24 de ore, 16.743, dar și cele mai multe decese, 442.
Sursa foto: unsplash.com