ACTUALITATE 9 noiembrie 2010

Anvelopele de iarnă, obligatorii doar pentru unii

de Covasna Media | 508 vizualizări
Proiectul de lege care prevedea obligativitatea folosirii cauciucurilor de iarnă a fost restrâns doar la maşinile cu o greutate de peste 3,5 tone Un proiect de lege elaborat de Ministerul Transporturilor, prin care se vizează siguranţa pe şosele în timpul sezonului rece, i-a pus pe jar pe șoferii români în ultimele săptămâni, anunțând că maşinile care circulă în România vor fi obligate să fie dotate cu anvelope de iarnă, între 1 noiembrie şi 31 martie. Proiectul, înaintat celor două Camere ale Parlamentului, prevedea că în caz contrar, amenzile percepute de oamenii

Proiectul de lege care prevedea obligativitatea folosirii cauciucurilor de iarnă a fost restrâns doar la maşinile cu o greutate de peste 3,5 tone

Un proiect de lege elaborat de Ministerul Transporturilor, prin care se vizează siguranţa pe şosele în timpul sezonului rece, i-a pus pe jar pe șoferii români în ultimele săptămâni, anunțând că maşinile care circulă în România vor fi obligate să fie dotate cu anvelope de iarnă, între 1 noiembrie şi 31 martie. Proiectul, înaintat celor două Camere ale Parlamentului, prevedea că în caz contrar, amenzile percepute de oamenii legii ar fi putut porni de la 540 de lei, ajungând până la 1200 de lei.

Inițial, proiectul de lege anunța că anvelopele de iarnă vor fi obligatorii pentru toate tipurile de autovehicule, în urmă cu câteva zile fiind modificate prevederile, în sensul că aceste măsuri se vor aplica numai mașinilor cu o greutate de peste 3,5 tone.

Unii vor, alţii s-ar fofila

Cu toate acestea, cei mai mulți șoferi, speriați de amenzile mari pe care le anunța legea, au început să se gândească la cumpărarea acestor anvelope.

În vreme ce unii s-au arătat nemulțumiți de această nouă cheltuială, alții au admis că deși aceasta vine pe nepregătite va aduce un plus de siguranță. De la om la om, părerile sunt împărțite, însă majoritatea șoferilor se declară de acord cu o lege care să impună obligativitatea anvelopelor de iarnă. Există însă și un punct de vedere comun: acela că orice șofer care e cât de cât conștient ar trebui să fie dotat, pe perioada iernii, cu materiale antiderapante şi lanţuri, astfel încât să se poată descurca atunci când apare o situație neprevăzută.

“Eu aș fi de acord cu legea, deoarece cauciucurile de iarnă înlesnesc circulația pe drumurile înzăpezite. Pe de altă parte, deși cred că e bine să le ai, nu cred că te și scot din orice situație neplăcută care se poate ivi de-a lungul unei ierni. Chestiunea cu amenzile este puțin discutabilă, nu știu de ce ar trebui să ai cauciucuri de iarnă dacă pe parcursul întregii luni noiembrie nu ninge, de exemplu - adică să te amendeze dacă te prinde pe drum înzepezit fără aceste anvelope speciale, însă nu și atunci când afară e uscat și e clar că nici nu vine vreo ninsoare”, spune Marius.

“Mi se pare o prostie, pentru că nu prea am avea cu ce cumpăra aceste anvelope, în condițiile în care numai una, de o calitate mai bună, costă 2-300 de lei. Și e nevoie de patru, deci se duc din start 1.200 de lei. Plus că la o mașină mai ai atâtea alte cheltuieli, în cazul meu fiind vorba inclusiv de rate. Prin urmare, dacă până la urmă intră legea asta cu anvelope de iarnă obligatorii pentru toată lumea, o să pun mașina în garaj și o s-o mai scot la primăvară”, spune Roxana, o șoferiță de 30 de ani din Sfântu Gheorghe.

O altă șoferiță, Cecilia, se arată însă de acord cu obligativitatea anvelopelor de iarnă, iar motivul este în mod clar și acela că ea și-a dotat deja mașina cu acestea.

”Eu cred că ar fi bună o astfel de lege, pentru că mulți cred că ai nevoie de aceste cauciucuri doar pe zăpadă, însă ideea de cauciuc de iarnă este că acestea au altă consistență față de temperaturile scăzute, altă maleabilitate. Se fac multe accidente pentru că unii nu-și schimbă cauciucurile de vară si patinează direct - așa ajung să sufere nu doar cei loviți și casele de asigurări cu cheltuieli în plus, pentru că există unii care nu înțeleg fizica, deci nu văd nimic într-o lege care să impună obligativitatea anvelopelor de iarnă”, spune Cecilia.

De aceeași idee pare a fi și Mihai, un șofer trecut de 50 de ani, care spune că aceste anvelope de iarnă trebuiau impuse de multă vreme.

“De aia există cauciucurile astea de iarnă, ca să fie folosite, că doar nu le-a inventat cineva degeaba. Orice s-ar zice, conferă siguranță și nu știu de ce noi, românii, trebuie să facem totul cu de-a sila, trebuie mereu să ne oblige cineva să facem ceva, n-am face nimic pentru că așa e normal, noi totul facem cu scandal, cu discuții interminabile... și apoi ne mirăm că nu realizăm mare lucru”, spune omul, adăugând că e șofer de peste 25 de ani și ”știe ce vorbește”.

La rândul său, reprezentantul unei firme de taximetrie din Sfântu Gheorghe susține că legea ar putea trece, pentru că la noi în oraș cei care se ocupă de transporturile cu persoane nu riscă oricum vreun accident, astfel încât să circule iarna fără anvelope potrivite.

Magazinele nu prea au căutare

Ofertele de cauciucuri de iarnă în magazine diferă în funcţie de gust sau preţ. Un comerciant de cauciucuri pentru autoturisme mici ne-a declarat că vânzările încă sunt slabe, acestea începând să crească abia din a doua jumătate a lunii octombrie, foarte mulţi preferând anvelope la mâna a doua care sunt la jumătate de preţ. De asemenea acesta a spus că anvelopele scumpe nu prea au căutare la noi în judeţ deoarece persoanele cu maşini scumpe preferă să le schimbe direct la reprezentanţă cu unele originale. „Avem un stoc bunicel de cauciucuri de iarnă şi acum aşteptăm să intre în vigoare această lege care îi obligă să şi le schimbe, poate ne cresc vânzările. Avem anvelope de fabricaţie poloneză cu 250-300 de lei, în funcţie de mărimea roţii, dar avem şi anvelope cu 1.000-1.200 de lei bucata însă acestea nu se prea cumpără şi rămânem cu ele pe stoc”, a declarat comerciantul.

Atelierele auto - alternativa mai ieftină

Ofertele pentru anvelope de iarnă sunt extrem de numeroase în atelierele mecanice auto, deseori mult mai ieftine decât la un magazin specializat. Într-un service auto se pot găsi anvelope de iarnă la mâna a doua începând cu 100 de lei bucata, fără a depăși 350 de lei. Dezavantajul este că sunt deja folosite şi nu mai prezintă acelaşi grad de siguranţă ca acelea noi, având o elasticitate scăzută.

Mecanic auto la un service autorizat, Jozsa Attila ne-a spus că foarte puţini aleg să cumpere anvelope noi din magazine preferând să le foloseacă pe cele de anul trecut sau să achiziţioneze unele second hand pe motivul că nu prea ies cu maşina iarna, deci nu au nevoie de unele bune.

Monica Vajna, Alin Bagoly

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Marian, 19 noiembrie 2010
Eu am cumparat Debica frigo cu 195,si cel vechi a fost tot aceeasi marca si model,am mers cu ele 3 ierni si vara care a trecut,pot sa mai merg si vara viitoare,
Marius, 19 noiembrie 2010
Acei baieti destepti ca multi altii din RO (vezi pretul carburantului cand se ieftineste petrolul, pretul oualor de paste etc) uita acum sa scada pretul.
capcaunul, 9 noiembrie 2010
oricum,anuntarea necesitatii la toate categoriile,a fost sufiecienta ca sa apnicheze populatia iar baietii destepti sa creasca pretul cu 20% la anvelope desi stocul era pe pret vechi.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.